A treia zi (5) Atâta timp cât aceste firme mergeau bine, el își încasa partea și rămânea în cele mai bune raporturi cu proprietarul oficial, care în tot acest timp se bucura de sprijinul lui Lazăr, priceput să facă rost de marfă, atunci când aceasta nu se prea găsea sau să acopere unele hârtii, dacă se nimereau a fi în neregulă. Score: 0,27
Planuri ambiţioase. Proiectul se va realiza, insistă Australia Australia a subliniat vineri că acordul istoric de dezvoltare a submarinelor nucleare AUKUS cu Londra şi Washington va "merge înainte", în pofida temerilor tot mai mari cu privire la costuri, capacităţi şi posibila revenire la Casa Albă a lui Donald Trump, transmite AFP. Score: 0,27
Unde se luptă Firea pentru bucureșteni Prim-vicepreşedintele PSD, senatoarea Gabriela Firea, a precizat că va merge la Parlamentul European cu gândul la bucureşteni şi, dacă românii o vor valida pentru un mandat de europarlamentar, se va lupta pentru accesarea de fonduri europene pentru a dezvolta şi mai mult Capitala României. Score: 0,27
Surprize pentru politicieni: Tinerii şi-au schimbat opțiunile de vot Peste 60% dintre respondenţi spun că vor vota cu siguranţă la alegerile prezidenţiale, 58% susţin că vor merge sigur la vot pentru europarlamentare şi parlamentare, iar 59% vor ieşi să voteze aleşii locali. Score: 0,27
Piedone. „Eu nu mai apar în studiouri TV” Cu siguranţă, Partidul Umanist Social Liberal merge singur, pe liste proprii, la alegerile europarlamentare. Score: 0,28
A treia zi (4) — Ar trebui să mergeți să dați înapoi decorația! … — Am auzit că acum merge pe la ușile oamenilor și-i pictează aproape pe gratis: pentru o bucată de pâine, pentru o farfurie de supă. Score: 0,28
Planul strategic al Europei: pumnii strânși pentru Biden Luptați pentru viața voastră, deci ar trebui să mergeți pe front – nu la 25 sau 27”, a spus senatorul american. Score: 0,27
(GALERIE FOTO-VIDEO) Medicul Cătălin Cîrstoiu, prezentat oficial Sănătatea merge dincolo de asta, e influențată de un aer curat, a unui transport public eficient, a unei infrastructuri eficiente, de un mediu cald și propice Bucureștiul e un proiect unic în care primarul general își asumă decizia ascultând de cei care au soluții. Score: 0,27
Macron face din Ucraina un pariu riscant pentru europeni "Oamenii nu vor merge să voteze pentru Ucraina" la alegerile europene, declară un ministru. Score: 0,27
A treia zi (3) …mai mult, pentru că în felul acesta putea să stea și să pândească, să vadă tot și să nu trebuiască să comande nimic, atunci, cu câteva ore înainte de prânz, când va merge acasă și va bea un păhărel din țuica lui bună și va putea să-i povestească nevesti-sii la masă tot ce a văzut. Score: 0,27
Deputații au votat lista alimentelor cu prețuri plafonate Camera Deputaţilor este for decizional, iar legea merge la promulgare. Score: 0,27
Iubitul lui Sabalenka s-ar fi aruncat de la balcon! Decizia jucătoarei Aryna are o reședință în Florida în care merge aproape de fiecare dată când își ia o pauză de la tenis, antrenându-se de multe ori în extra-sezon aici. Score: 0,28
Răsturnare de situaţie în cazul alianţei „Dreapta Unită” Au încercat să ne ia dreptul de a ne putea asocia şi de a merge şi a cere românilor încrederea. … ) Suntem determinaţi să mergem mai departe şi să luptăm cu acest monstru PSD 1 şi PSD 2. Score: 0,28
Tragedie pentru Sabalenka Decesul s-a produs subit la Miami și este clar că pentru Aryna tenisul a trecut pe locul 2, ea urmând a merge să fie alături de familia îndoliată a lui Konstantin. … Dacă Simona va merge mai departe va afla pe urmă numele noii rivale. Score: 0,29
Celebrând realegerea. Putin a salutat anexarea de teritorii ucrainene Rusia!', Putin, însoţit pe scenă de cei trei adversari ai săi în alegerile prezidenţiale, a dat asigurări că ţara sa va merge "înainte, mână în mână" cu teritoriile cucerite de la Ucraina. Score: 0,28
A sărit să-și bată antrenorul Quique Sanchez Flores și Youssef En Nesyri au continuat să își arunce cuvinte grele, iar marocanul a mai avut câteva intenții de a se ridica de pe bancă și de a merge către tehnician. Score: 0,28
Firea și Pandele, la mare încurcătură Noi mergem pe mai multe variante și trebuie să luăm în calcul varianta unui candidat independent care poate să câștige Primăria Capitalei”. Score: 0,27
Primăria Sectorului 5 ”a rămas mică” pentru Piedone Cu siguranţă, Partidul Umanist Social Liberal merge singur, pe liste proprii, la alegerile europarlamentare. Score: 0,28
„Cârnaţii din topor”, pe drumul spre recunoaștere ”Pe vremea bunicilor se mergea cu căruţele după sare la Ocnele Mari, trebuiau să se strângă câte 10-20 de care, să facă un grup…” … Pe vremea bunicilor se mergea cu căruţele după sare Score: 0,90
„Amiază fără Putin” în ultima zi de alegeri în Rusia …quot;Amiază fără Putin" Între timp, în ciuda avertismentului Procuraturii, opoziţia îşi menţine apelul numit "Amiază fără Putin", care constă în a merge duminică la uşile secţiilor de votare la orele locale 12:00 pentru a-şi arăta respingerea faţă de şeful de la Kremlin, acţiune care a fost susţinută înainte de… Score: 0,27
Firea independentă? „Luăm în calcul să o susținem” ”Noi mergem pe mai multe variante și trebuie să luăm în calcul varianta unui candidat independent care poate să câștige Primăria Capitalei. Score: 0,27
Cristiano Bergodi s-a luat de toată lumea: suporteri și arbitru Mergem înainte. … Mergem înainte, mai sunt 9 meciuri, putem recupera, urmează meciul cu Craiova” Score: 0,28
PIETRELE (ultima parte) Așa că după ce se lupta cu sine, constata mereu că a așteptat mai mult decât suficient și mergea la orice oră să-și facă vizitele. Score: 0,27
”Vedem oameni supăraţi pe UE din cauza deciziilor proaste” Sunt multe state unde prezenţa era în jur de 20%, deci şi atunci pentru oameni a fost important să-şi spună părerea în legătură cu Uniunea Europeană, iar acum, în special pentru că de mai mulţi ani nu au fost alegeri, este prima oportunitate să mergem la vot şi să avem o opţiune politică", a spus europarlamentarul. Score: 0,27
Poporul român are ”2 ani – 2 ani și jumătate” Asta facem și noi, ne prefacem că învățăm, ne prefacem că muncim, statul se preface că ne plătește și, sub deviza „merge și așa” sau „lasă, că la alții-i și mai rău” ducem totul mai departe, spre prăbușirea finală. Score: 0,28