”Catastrofă umanitară monumentală”: Apelul făcut de ONU ''Populaţia din Gaza trăieşte în mijlocul unei catastrofe umanitare monumentale, sub ochii lumii. … Nu trebuie să închidem ochii'' la această situaţie, a declarat Guterres în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Score: 0,31
Michel Jarre vine la „Garantat 100%” „Mama îmi deschidea ochii și inima, mintea și sensibilitatea către artă. Score: 0,28
Laszlo Boloni și preferatul său Atenție, pentru că am fi inconștienți să nu recunoaștem că am avut o grupă în care în mod normal cu ochii închiși trebuia să te califici. Score: 0,29
Antrenorul cu puteri egale cu ale acționarilor Se vorbește despre faptul că antrenorul Ovidiu Burcă, zeul de la începutul sezonului, proscrisul inclusiv în ochii fanilor la acest moment, ar fi pierdut sprijinul vestiarului după luarea anumitor decizii considerate mai degrabă greșite inclusiv în alcătuirea primului unsprezece… Score: 0,29
Primăria Timișoara a învins „șmecherii de la Termal“ Eu am ales să nu închid ochii și merg mai departe. Score: 0,30
Peștele din farfurie, unde-i pericolul. Un medic ne explică! Pacientul prezintă vedere dublă, la un moment dat prezintă o paralizie la nivel facial, caracterizată prin căderea pleoapei, pacientul nu mai poate deschide ochii. Score: 0,29
Probleme ale tenului care apar cu vârsta Odată cu îmbătrânirea, pielea devine mai subțire și mai puțin elastică, iar grăsimea care susține ochii poate migra în pleoapele inferioare, contribuind la apariția pungilor. Score: 0,28
Problema (28) Burghezia românească fragilă şi abia născută la mijlocul secolului XIX din lumea medievală care se dărâma, nu vedea cu ochii buni concurenţa oferită de evrei. Score: 0,28
Camelia Potec: ”Toată Europa va fi cu ochii pe România” Toată Europa va fi cu ochii pe România şi aceasta este o oportunitate excelentă de a arăta că avem capacitatea de a organiza o astfel de competiţie până în cele mai mici detalii'', a declarat Camelia Potec. Score: 0,84
Problema (26) Măi Ştrulovici nu-şi putea lua ochii de la acel celălalt perete, de după varul căruia aştepta să apară îngerul. … Când au auzit ceilalţi – de la noi, desigur – au făcut ochii cât cepele. Score: 0,30
Caracatița corupției din vamă: Rețineri în rândul polițiştilor …Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, ar fi pretins şi primit de la o parte dintre subordonaţii săi sume de bani necuantificate până în prezent, pentru a "închide ochii" la "mercurialul" sumelor de bani percepute cu titlu de mită de către poliţiştii din subordinea sa persoanelor care tranzitau punctul de trecere a frontierei… Score: 0,29
Problema (24) (Benedictus de Spinoza), în mod cert din motive de siguranţă, având în vedere că precedentul Tratat teologico-politic (1670), deşi publicat anonim, a făcut celebru acest nume şi s-a constituit într-un simbol al impietăţii în ochii teologilor tuturor bisericilor Europei.2” 1 Spinoza a murit în anul acela. Score: 0,28
Chiar cel mai frumos? ”Lasă faza cu pomul!” Sunt doar niște chiciuri împrumutate din vest (doar de unde poți lua pseudo sărbători) neapărat cu mult sclipici și „chici” care să ia ochii fraierilor care să uite de celelalte probleme ale orașelor că doar tot vin alegerile. Score: 0,29
Candidatura Biden-Harris, o sinucidere politică? Fleischer atrage atenția că democrații îl ascund pe președinte de ochii americanilor – îl lasă tot mai puțin în spațiul public și îl pun să folosească scara mică a avionului prezidențial. Score: 0,28
Groaza trăită de fiica lui Adrian Kreiner – Doi dintre criminali au rupt uşa dormitorului …ca victimei le-a mai declarat procurorilor că ”bărbatul mai înalt stătea în partea stângă a dressingului şi nu spunea nimic, însă cel mai mic de statură, care avea ochii căprui spre verde, s-a apropiat de mine, m-a întrebat agresiv pe limba engleză unde sunt banii, iar când i-am spus că nu ştiu, m-a împins cu picioarele şi a început… Score: 0,28
Problema (22) În Viena habsburgică a putut avea loc trecerea de la dorinţa disperată de a pleca, de a fugi unde vedeai cu ochii, la edificarea unui loc unde, ca evreu, să te poţi aşeza şi simţi în siguranţă. Score: 0,28
Problema (20) …de industrializare”, dar un împărat îngrădit de tradiţie, care „nu avea încredere în telefoane, trenuri şi, în special, în automobile, iar lumina electrică îi irita ochii”; în general, se purta asemenea unui robot, atât în programul său zilnic, cât şi în relaţiile lipsite de sentimente faţă de cei din jur, inclusiv faţă de familia… Score: 0,28
Papa se întâlnește cu familii ale ostaticilor şi cu rude ale palestinienilor Duminică, Papa a subliniat că "fiecare fiinţă umană, fie că este creştin, evreu, musulman, oricare i-ar fi poporul sau religie, fiecare fiinţă umană este sacră, preţioasă în ochii lui Dumnezeu şi are dreptul de a trăi în pace", a amintit purtătorul său de cuvânt. Score: 0,29
Cațavencii: Ce căuta neamțul în Tanzania? Fiindcă ce alt motiv ar avea să viziteze Kenya și Tanzania dacă nu pentru a vedea cu ochii lui migrația antilopelor Gnu, a zebrelor și a gazelelor Thompson, urmărite de grupurile flămînde de lei? Score: 0,28
Problema (19) Ridicându-mi ochii de pe ziarul pe care-l citeam, am văzut cu stupoare că de pe toţi stâlpii peronului mi se înfăţişa câte o zvastică şi instigări la violenţă. Score: 0,28
Vestul nu are antidot la propriile strategii de propagandă BCE susține că nu a închis ochii la afacerile ruse din Cipru, că îi verifică constant pe directorii băncilor, poate deveni oricând instituția de reglementare supremă pentru băncile cipriote și poate efectua inspecții. Score: 0,28
Cazul Parcului IOR: „Să vină Firea şi Negoiţă cu bani” Ne şi dor ochii de atâta praf în ochi. Score: 0,28
O scrisoare a lui bin Laden, virală pe TikTok Răspunsurile colegilor TikToker includ „ochii mi-au fost deschiși”. Score: 0,29
Anchetarea sau suspendarea lui Iohannis Faptul că Iohannis e cel care a decis să secretizeze asemenea informații și că, solicitat de ziariști, a mințit sugerând că legea îl obligă să le ascundă de ochii noștri e un lucru extrem de grav. Score: 0,30
Carte scrisă de președintele Autorității Palestiniene, la Gaudeamus Ei erau acolo străini, fiind singurii care nu au încetat să viseze și , cum se spune, și-au văzut visul cu ochii. Score: 0,28