Paradoxurile României: creștere economică record, manageri tot mai nemulțumiți Din punctul de vedere al consiliilor de administrație și liderilor de business, cele mai importante piedici în dezvoltarea afacerilor țin de politicile publice și de factori controlați de instituțiile statului: incertitudinea fiscală și legislativă, lipsa stabilității politice și de viziune a politicilor publice și birocrația. Score: 0,27
Gheorghe Piperea: Realitatea TV ar putea intra acum în faliment Nu spun acest lucru pentru că îmi doresc ci pentru că nu există altă soluţie atât din punct de vedere al datoriilor către Fisc pe care le face în fiecare lună cât şi din punctul de vedere al jocului concurenţei", a precizat Piperea. Score: 0,27
Hârtiile oficiale (17) Moto: „Hârtiile oficiale reprezintă fundamentul neprețuitei stabilități“ (Legiuitorul universal) Regulile de transmitere a hârtiilor oficiale Din punctul de vedere al transmiterii de la emiţător la receptor, hârtiile oficiale sunt de două feluri: unele se transmit, iar altele nu se transmit. Score: 0,27
Pleşoianu, despre Dragnea: O confirmare oficială nu se face aşa „Îl susţin pe Liviu Dragnea, doar că din punctul meu de vedere o confirmare oficială nu se face aşa. … Din punctul meu de vedere nu este necesar în momentul de faţă. Score: 0,28
Tăriceanu, nou dosar penal …Parlamentul României, Camera Deputaților, anexată și fiind conform cu cea depusă și de regăsit în baza de date «Declarații de avere 2011, Camera Deputaților», să treacă la punctul VI, pagina 4 – Score: 0,27
Demisie după moartea unui ziarist Un jurnalist britanic care a lucrat cu Jan Kuciak a declarat că slovacul era pe punctul de a publica o investigaţie care arăta legături între mafia italiană şi politicieni corupţi din Slovacia. Score: 0,27
Prin expoziţii… Acuarela din 1952 aduce în atenţie cercul, dezvoltare a punctului, simbol al perfecţiunii, al omogenităţii şi al unităţii celeste. … Sfera, la rândul ei, dezvoltare în spaţiu a punctului şi a cercului, e simbol al desăvârşirii absolute, reprezentând Cosmosul în ansamblul său. Score: 0,27
Petiție pentru autonomia Ţinutului Secuiesc Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Laura Bondar, a declarat că Dabis a încercat să intre în țară pe la punctul de trecere a frontierei de la Borș, într-un autoturism. Score: 0,28
Disidenții, cenzurați De aceea mi-aș dori să nu înceapă votul până când nu reușim, toți cei care candidăm, să spunem și punctul nostru de vedere, să ne spunem opinia cum vedem noi desfășurată politica PSD, cum vedem acțiunile acestui partid și mai ales cum îi slujim pe oamenii care ne-au trimis prin votul lor”, a spus Andronescu. Score: 0,28
Adjudecat! 137,5 milioane de lire sterline încasate la Christie’s Adrian Ghenie , star al licitaţiilor londoneze trecute, a fost pe punctul de a rămâne nevândut. Score: 0,27
Riposta UE în războiul cu Trump "Din punctul meu de vedere, este vorba de o atitudine foarte protecţionistă: economie fără competiţie. Score: 0,27
Regina Maria, între personalitățile singularizate de „Imperial War Museum” …creionat de profesorul Alin Ciupală de la Universitatea din Bucureşti, autorul cărții Bătălia lor: Femeile din România în Primul Război Mondial, care va constitui punctul de pornire al unei expoziții internaționale prezentate cu ocazia Anului Centenarului. Score: 0,27
Begu se impune în faţa Alexandrei Krunic Eleva lui Artemon Apostu Efremov nu a dus însă lucrurile mai departe: sârboaica a pus presiune din nou, contra serviciului, cu o lovitură amortizată la care Irina nu a avut răspuns, apoi cu returul, până în punctul în care Begu a cedat setul, cu o nouă dublă greşeală – a patra a partidei. Score: 0,27
Moştenirea feministă a Virginiei Woolf. Expoziţie la “Tate St.Ives” inspirată de literatura sa Ives, punctul vestic extrem al provinciei Cornwall, a fost un loc drag Virginiei Woolf care, până în 1895, îşi petrecea vara împreună cu familia în casa pe care o aceasta o avea acolo. Score: 0,28
RISE Project:Apropiaţii lui Bashar al-Assad, stăpân într-o bază militară MapN Punctul de pornire al schemei de îmbogățire este în decembrie 2004, când oficialii primăriei din comuna Corbu, de care aparține baza militară, au realizat că peste 8700 de hectare de teren parțial mlăștinos nu erau revendicate de nimeni, așa că au decis printr-o hotărâre de consiliu local să le treacă în proprietatea comunei. Score: 0,27
De ce a crescut economia în 2017 Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: – Score: 0,27
Legitimări eșuate În loc să facă din valorile europene punctul de sprijin al unei democratizări capabile să reînsuflețească societatea, România este astfel ținută în loc. Score: 0,27
Producătorii de medicamente, reacție în scandalul imunoglobulinei Ministerul Sănătății a informat Punctul Local Național al mecanismului european de protecție civilă din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență despre această decizie și despre necesitatea… Score: 0,27
Rusia se vede bine în „Oglinda“ germană Din această imagine confuză se desprinde poziția favorabilă Rusiei avută de Der Spiegel, propaganda rusă menită ascunderii mercenarilor ruși și propaganda occidentală menită sporirii tensiunilor până la punctul în care o apropiere Putin-Trump să devină imposibilă. Score: 0,27
Chichiţele achiziţiei corvetelor pentru armată Astfel la punctul A 3.1. … Compensarea contractului Dacă ar fi să privim partea bună a acestui contract, aceasta este prevăzută în Anexa hotărârii de guvern la punctul A.3.2., care prevede că cel care va câştiga licitaţia oferă şi ceva la schimb – „ Score: 0,28
Un infirmier a ucis o asistentă apoi s-a sinucis "O echipă va merge la Slatina și va verifica din punctul nostru de vedere cum s-au petrecut aceste lucruri oribile. Score: 0,27
Toader, replică pentru Lazăr: Evaluarea procurorilor de rand înalt, nu a regulamentului CSM O opinie pe acest subiect a avut și prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a declarat joi, la București, că verificarea activității magistraților trebuie făcută de magistrați, nu de politicieni, iar din punctul de vedere al Comsiei nu este nimic în neregulă cu justiția. Score: 0,27
Kelemen Hunor: Codul Administrativ e neconstituțional …respingem în această variantă sau să modificăm substanțial fiindcă acest Cod Administrativ, peste Constituție, dă puteri exagerate prefecților și subprefecților, din punctul meu de vedere este neconstituțional și centralizează deciziile în loc să descentralizeze. Score: 0,27
Se simte un iz de criză bugetară …precedent cu 13%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungând la 917,5 lei, și cu 9% de la 1 iulie 2017 a punctului de pensie, ajungând la 1000 lei, majorarea și modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție… Score: 0,27
Ce dosar a clasat DNA Din punctul nostru de vedere, perioada în care Narcis Neaga a condus Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost cea mai nocivă pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România din ultimii ani", se arată într-un comnicat de presă al Asociaţia Pro Infrastructură, postat pe pagina de Facebook. Score: 0,27