Un scandal „în interesul partidului” Organizaţiile Braşov şi Bacău au avut puterea şi înţelepciunea de a se înţelege, la Timişoara n-a fost posibil acest lucru şi, din păcate, a fost vorba doar de voinţa unilaterală a domnului Alin Nica, care, de altfel, a fost şi eliberat din această funcţie". & Score: 0,27
Un reactor mic pentru un tun Bechtel mai mare? 65% din puterea unui reactor nuclear CANDU de la Cernavodă) și va putea alimenta 46.200 case, de exemplu, dacă luăm în considerare un consum mediu de 10 kw/casă. Score: 0,27
Taxa pe soare va fi abrogată Potrivit acestuia, Comisia Europeană a indicat că este o chestiune la latitudinea fiecărui stat membru, dându-le puterea de a decide dacă doresc să o implementeze sau nu. Score: 0,29
Făcătura Cumulând veștile de la Kremlin, ele trădează o manoperă aproape identică celei de acum 22 de ani, a atentatului de la teatrul Dubrovka, o altă făcătură dovedită în timp, organizată de FSB sub coordonarea lui Vladimir Putin, acela care și-a oferit astfel posibilitatea de a prelua puterea. Score: 0,27
Andrei Marga: Proiect de pace durabilă Pacea nu mai depinde doar de puterea ajunsă în mâinile conducerilor, ci și de cultura și viziunile acestora. Score: 0,27
A treia zi (6) Își dădu ochii peste cap și apăsând cu toată puterea spatelui, lăsându-se să alunece în jos de parcă ar fi leșinat, desfăcu primul rând de geamuri. Score: 0,28
A treia zi (5) Și simțea tot mai intens că puterea pe față nu ți-o dă decât politica singură. … (Lazăr nu era omul clipei, dar îi plăcea puterea.) Pe dedesubt, e drept, ajung banii. Score: 0,28
Planuri ambiţioase. Proiectul se va realiza, insistă Australia Ca parte a tinerei alianţe de apărare AUKUS, cei trei aliaţi de lungă durată s-au angajat să îşi consolideze împreună puterea militară pentru a stopa expansiunea militară chineză în regiunea Asia-Pacific. Score: 0,27
Surprize pentru politicieni: Tinerii şi-au schimbat opțiunile de vot 65% dintre respondenţi apreciază că tinerii au în mare sau foarte mare măsură puterea de a schimba lucrurile în România, iar 34% în măsură mică sau foarte mică. Score: 0,27
CCR le dă o veste şoferilor …sensul extinderii valabilităţii permiselor de conducere eliberate pentru categoria B şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/ kg, categoria A1. Score: 0,28
Macron face din Ucraina un pariu riscant pentru europeni Preocupările francezilor vizează în principal sănătatea, puterea de cumpărare şi securitatea cu imigraţia, subliniază şeful Ifop. Score: 0,27
Azi e ziua fericirii! Cum a ajuns România în top Chiar dacă lumea în prezent se confruntă cu numeroase dificultăţi şi, de multe ori, nu putem putem schimba cursul evenimentelor, stă în puterea noastră să alegem cum răspundem actualelor provocări. Score: 0,27
Firea, prima reacție. Iese din cursă „cu cicatrici” Pentru cetățenii acestui oraș mă voi bate în continuare, în fruntea organizației social-democrate din Capitală și acolo unde echipa politică la nivel național va considera că pot pune la dispoziție puterea mea de muncă şi experiența acumulată în domeniul administrativ. Score: 0,27
UE ne propune economia de război Charles Michel nu pare să se întrebe care este aspectul esențial care determină puterea și influența unei țări în secolul 21. … Sunt depozitele de muniții, rachetele și tancurile sau puterea economiei sale, în special în termeni de paritate a puterii de cumpărare? Score: 0,28
Cine spune ”SUA nu au niciun drept” să se amestece în Marea Chinei de Sud China acuză periodic SUA că sprijină naţiunile care au revendicări teritoriale rivale pentru a-i contracara puterea în creştere. Score: 0,28
Nașul. Mașini și oameni, luptă pentru putere Deși sunt asistenții noștri, sistemele AI își vor dori să preia puterea, ele știu de mii de ori mai multe lucruri decât oricare altă persoană. Score: 0,28
A treia zi (1) E clar că aveți toată puterea. … Pentru că, vedeți, el e puterea… … Ascultă, domnule, nimeni nu a știut încă în istorie ce să facă atunci când a avut puterea. Score: 0,29
L-a sfidat pe Putin. ”Navalnîi’” pe buletinul ei de vot Putin a estimat luni că primele rezultate ale alegerilor prezidenţiale din Rusia, care îl anunţă câştigător clar, demonstrează „încrederea” ruşilor în puterea sa. Score: 0,28
Putin le mulţumeşte alegătorilor ruşi Vladimir Putin a estimat luni că primele rezultate ale alegerilor prezidenţiale din Rusia, care îl anunţă câştigător clar, demonstrează "încrederea" ruşilor în puterea sa. Score: 0,27
Alianţa Dreapta Unită, respinsă de BEC În aceste alegeri, puterea este a oamenilor şi doar oamenii sunt aceia care pot să stabilească cine să conducă România. … ) Noi avem curaj, noi avem puterea de a-i înfrunta, noi avem puterea să le spunem clar şi limpede: fără voi, fără impostori, fără plagiatori, fără corupţi. Score: 0,30
Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară Nu a trăit în sărăcie și nu a fugit din România în care nu se mai putea respira, deși o putea face, pentru că era protejată, legaturile ei cu puterea fiind notorii. … o intimitate silită cu puterea”! Score: 0,28
Macron reafirmă că ar putea fi necesare „operaţiuni la sol” "Puterea Franţei este că o putem face", a adăugat el. Score: 0,28
România ca proiect geopolitic și interesul național românesc în contextul dezordinii mondiale actuale (IX) Prin aceasta Germania a urmărit să scape de statutul statului de primă linie față în față cu puterea Rusiei și totodată să traseze o linie de demarcație între partea sa din Mittel Europa și cea lăsată la dispoziția Rusiei. Score: 0,27
Arme pentru #Ucraina de pe piaţa internaţională …summit trilateral că lucrul cel mai important pentru el este reactivarea Triunghiului de la Weimar, format intrat în adormire după ce coaliţia sa liberală a pierdut puterea în 2014 şi apoi guvernele poloneze conduse de conservatori au intrat în conflict cu Bruxellesul pe tema statului de drept. Score: 0,27