Şef interimar la ANAF: Ce sarcini a primit

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a propus-o pe Nicoleta Cîrciumaru în funcţia de preşedinte interimar al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

„Eficientizarea colectării taxelor şi recuperarea întârzierilor sunt strict necesare pentru consolidarea bugetară. Astăzi s-au luat deciziile necesare pentru ca lucrurile să intre în normalitate. Am propus prim-ministrului numirea în funcţia de preşedinte interimar al ANAF a doamnei Nicoleta Cîrciumaru şi încetarea mandatului preşedintelui AVR, alături de numirea unui nou preşedinte”, a scris marţi pe Facebook ministrul Finanţelor.

Potrivit acestuia, pentru primele 5 luni ale anului 2023, contribuabilii au declarat impozite şi taxe în valoare de 159,3 miliarde lei, în contextul în care programarea bugetară estima încasări de doar 156,9 miliarde lei.

În condiţiile în care contribuabilii români au declarat că au de plată cu 2,4 miliarde lei mai mult decât s-a estimat în programare, sumele încasate efectiv de ANAF au fost cu 8,9 miliarde lei mai mici faţă de program şi cu 11,3 miliarde lei mai mici faţă de ce s-a declarat, a subliniat şeful de la Finanţe.

„Aceşti bani erau şi sunt imperios necesari României, nu numai pentru procesul de consolidare bugetară, dar mai ales pentru a asigura resursele necesare realizării investiţiilor şi acordării stimulentelor economice şi sociale angajate prin buget şi, în egală măsură, pentru a găsi soluţii suplimentare în vederea compensării erodării puterii de cumpărare suferite de cetăţenii şi companiile româneşti. Salut deciziile şi declaraţiile de astăzi ale prim-ministrului Nicolae Ciucă. Eficienţa sistemului de colectare trebuie să crească pentru că oamenii aşteaptă de la noi resursele necesare implementării unor politici publice care să contribuie la creşterea calităţii vieţii lor. În acest context, îi urez succes noului preşedinte al ANAF care are misiunea de a recupera întârzierile şi de a asigura o colectare eficientă, însoţită de măsuri concrete de combatere a evaziunii fiscale şi a fraudei”, a mai precizat Adrian Câciu.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuş, a demisionat luni din funcţie. Ulterior, în cursul zilei de marţi, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că l-a demis pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi că a luat act de demisiile şefilor ANAF şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, subliniind că este nevoie de un sistem de colectare mai eficient, prin care bugetul să aibă resursele necesare politicilor publice aşteptate de cetăţeni.

În prezent, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru este vicepreşedinte la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, coordonator al activităţii de colectare a veniturilor bugetare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Sa vedem daca doamna aceasta va avea singe in instalatie sa recupereze „8,9 miliarde lei mai mici faţă de program şi cu 11,3 miliarde lei mai mici faţă de ce s-a declarat”,
    restata e pe vremea lui Misha,pe care Lucian Heiuş nu a fost capabil sa-i colecteze.
    Dar in mod cert mult carte au si stiu securistii astia pusi in frunte,sa conduca si sa mentina cu „competenta” dezastrul produs de ei.
    infectiile astea securiste de speciali mai sunt platiti se regeste ei si grupurile lor.
    De ce da „SRI”avize la asemenea angajari,numiri?
    Cine sunt sri,sie,sts?Pelagra inculta a Romaniei?
    Vorba cuiva,ne miram ca ne merge cum ne merge?
    Unde scrie ca ei,securistii lui Helwig trebuie sa dea „avize”?Nicaieri!stfel ei isi asiguraperpeetuarea puterii oculte si ilegale a unei tari care n-are ptuerea sa se ridice in picoare si sa se scuture de leprele cu galoane!
    Doar competenta,stiinta,profesionalismul este singurul aviz necesar si legal,cistigarea functiei,postului cu sudoarea fruntii,nu de catre toate papusile si capusele impinse,numite la supt .

  2. @Ileana. Da, buna intrebare. Raspuns: „Avizul” este pentru ca nu cumva sa scape vreunul care vrea sa faca treaba ! Adica sa impoziteze corect firmele straine/austriece, multinationalele si bancile care lucreaza in draci cu „amenajarea fiscala” adica transferul profitului in tara mama si plata in Romania a unui impozit pe profit simbolic, asa ca sa fie ceva.

  3. @Ileana. Da, buna intrebare. Raspuns: „Avizul” este pentru ca nu cumva sa scape vreunul care vrea sa faca treaba ! Adica sa impoziteze corect firmele straine/austriece, multinationalele si bancile care lucreaza in draci cu „amenajarea fiscala” adica transferul profitului in tara mama si plata in Romania a unui impozit pe profit simbolic, asa ca sa fie ceva. Dragnea a vrut sa rezolve si am vazut ce a patit. Vai de noi !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.