Sondaj: Majoritatea românilor nu dorește revenirea la monarhie

Aproape două treimi dintre români (66%) consideră că România trebuie să îşi păstreze forma de organizare politico statală şi să nu revină la monarhie aşa cum a fost până în 1947, relevă un sondaj al Avangarde dat, vineri, publicităţii.

La întrebarea „Credeţi că, în viitor, România ar trebui să îşi schimbe forma de organizare politico-statală şi să revină la monarhie aşa cum a fost până în 1947”, 18% dintre cei intervievaţi au răspuns afirmativ, 66% negativ, 13% „nu au putut aprecia”, iar 3% nu au răspuns.

Potrivit sondajului, regele Mihai „a făcut cel mai mult bine ţării”, 19% dintre intervievaţi susţinând acest lucru, urmat fiind de Carol I (14%), Regele Ferdinand (8%), Regina Maria (4%). Restul intervievaţilor au apreciat că „niciunul nu a făcut bine ţării” ( 6%), 16% nu pot aprecia, iar 33% au bifat varianta „nu ştiu/nu răspund”.

Întrebaţi despre opinia referitoare la „ce a fost instituţia monarhică în România”, 44% dintre români spun că au „o părere bună”, 30% „nu au o părere bună”, 22% „nu au o părere formată”, iar 4% nu au răspuns. Despre Custodele Coroanei, Margareta, 32% dintre respondenţi au spus că au „o părere bună”, 44% „nici bună, nici proastă”, 7% „proastă”, 9% „nu au o părere sau nu ştiu cine este” şi 8% nu au răspuns.

Principele Radu este bine perceput de 12% dintre români, 31% spun că nu au „nicio părere bună, dar nici proastă”, 13% au „o părere proastă”, 31% nu au „nicio părere sau nu ştiu cine este” şi 13% nu au răspuns.

Potrivit sondajului Avangarde, părerea românilor despre Regele Marii Britanii, Charles al III-lea, este „bună” în proporţie de 35%, „nici bună, nici proastă („45%), „proastă” (12%), 2% nu au „o părere sau nu ştiu cine este”, iar 6% nu au răspuns.

Sondajul intitulat „Instituţia monarhică în România. Percepţii şi reprezentări” a fost realizat telefonic, în perioada 29 mai – 1 iunie 2023, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 864 de subiecţi, cu vârsta de minimum 18 ani. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de plus/minus 3,4%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

32 de Comentarii

  1. Da, e bună republica, la ce președinți am avut, cum să dorești monarhie? Suntem ultimii din europa, dar e bună republica adusă de ruși și comuniștii noștri.

  2. He, mda.. Și cum de ți-ai dat seama ?? Poate ești sătul de un rege cioaba,..sau impărat Iulian,.. sau puzderia de mondiali,.maneliști mai mult sau mai puțin cârpaci.. Poate te temi de ștabor,. poate de ghilotina regală.. Mai știi ce speră românu să mai procure și are firci..

  3. Pai si atunci de ce mai hranim in continuare, aiurea, capusele si lipitorile cu aere „regale” ? Ca sa nu mai vorbim de toate „bunurile imobiliare” facute „din vinzari anterioare” de un nene care a fost parasutat pe aceste plaiuri cu nadragii rupti in cur si traista-n bat, el si urmasii lui.

  4. dar avem nevoie sa ne invocam stramosii:
    Ştefane, Măria ta,
    Tu la Putna nu mai sta,
    Las’ arhimandritului
    Toată grija schitului,
    Lasă grija sfinţilor
    În sama părinţilor,
    Clopotele să le tragă
    Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
    Doar s-a-ndura Dumnezeu,
    Ca să-ţi mântui neamul tău!
    Tu te-nalţă din mormânt,
    Să te-aud din corn sunând
    Şi Moldova adunând.
    De-i suna din corn o dată,
    https://www.versuri.ro/w/az82
    Ai s-aduni Moldova toată,
    De-i suna de două ori,
    Îţi vin codri-n ajutor,
    De-i suna a treia oară
    Toţi duşmanii or să piară
    Din hotară în hotară –

    Din Doina de M Eminescu

  5. De un presedinte, cit ar fi acesta de nemernic, imbecil, hot sau abuziv (avem, da, exemple in ultimii 30 si ceva de ani …) si chiar daca niste canalii trucheaza voturile si il impun, de bine de rau mai scapam dupa unul sau doua mandate. De unul (sau una) care se considera „unsii lui Dumnezeu” si „coboriti cu hirzobu’ din cer” nu scapam o viata. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca buna, rea, corecta sau gresita, macar alegerea de la urne o face fiecare dupa cum il (o) duce capul sau interesul, nu impusa ca in Evul Mediu, ca monarhia.

  6. Buna ziua!
    Ca sa dai un raspuns in cunostinta de cauză trebuie sa fi citit ceva, ceva de-a lungul vieții. Or ce raspuns corect poate da o masă care …care ce? Da, care nu are biblioteca si nici nu a fost in vizită pe la cea publică. Țuțea zicea si zicea bine:
    „Democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea… Triumful cantităţii împotriva calităţii”.
    „Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit. Este un soi de haos suportabil”.
    Ne-am dumirit..

  7. Aflați adevărul despre foștii regi ai tarii din cărțile PROFESOR GICA MANOLE DOCTOR IN ISTORIE@ le găsiți pe internet @@ si o sa va saturati de regi.
    ,regine ,duci și alte carcioabe și lipitori regale @@prinți, prințese,

  8. Ce subiect la zi legat de nevoile cetățenilor României pe fondul viiturilor de scumpiri la alimente, energie, haine, încălțăminte, săpun, hârtie igienică, medicamente: Republică sau Monarhie, aceasta-i întrebarea? Acum mulți ani Regele Mihai întrebat de Vartan Arachelian: -Maiestate de ce nu ați insistat pe revenirea la Monarhie? acesta a răspuns sec: -Nu mai era cu cine.

  9. E buna republics pans vine vre-un viitor dictator in Romania si mai conduce Romania 50 de ani de dictatura pans in 2070 si vine la putere prin alegeri libere ! Pans de vede la putere dips aceea nu mai pleaca 50 de ani ! Fiti atenti ce dictatori va alegrti !

  10. Forma de guvernare nu nici republica, nici monarhie, forma de guwernare e kolonie.

  11. Dacă monarhia ar fi fost bună de ceva în epoca modernă, SUA ar fi adoptat-o de mult. Este însă peste tot în lume o instituție desuetă, mai degrabă o piesă de muzeu.Dacă alte state o mențin încă,este treaba lor,o mai pot justifica pe motiv de tradiție. Dar în cazul României nu poate fi vorba de așa ceva. La scara istoriei cei 80 de ani,presupunând că Carol(sic) întâiul ar fi fost rege chiar din 1866,nu reprezintă mai nimic. Am avut trei regi și o ciosvârtă,căci Mihai a domnit doar cu numele dacă avem în vedere că între 1940-1944 Antonescu avea funcția constituțională de „conducător al statului „,iar între 1944-1947 țara, aflată sub ocupație militară sovietică,a fost condusă practic de comuniști, motiv pentru care Mihai, probabil caz unic în lume, a pus și de o grevă regală.Am fi putut invoca tradiția,deși nici aceasta nu constituie un argument dirimant, dacă familia domnitoare nu s-ar fi chemat Hohenzollern,ci Basarab sau Mușatin. Așadar, așa cum se spune despre democrație ca sistem politic, dintre toate formele de guvernământ, republica rămâne, cu toate imperfecțiunile sale,răul cel mai mic, adoptată,deloc întâmplător,de cele mai multe țări din lume.

  12. Despre ce bine au făcut României cei trei regi și o ciosvârtă, pe scurt, lucrurile stau cam așa:Carol întâiul, care nici nu a fost în stare să învețe cum se cuvine limba română în aproape o jumătate de veac,a avut un rol determinant la escrocheria legată de răscumpărarea de la nemți a căilor ferate și la escrocheria cu forturile construite în jurul Bucureștiului și care nu au servit la absolut nimic;Ferdinand,așa-zis Întregitorul,dar mai degrabă Ingratul,a murit, fiindcă încă rege,reconvertit la catolicism, încălcând astfel Constituția;dar cel mai grav, a avut și el o contribuție determinantă la încheierea Concordatului cu Vaticanul,Romania fiind până astăzi singura țară majoritar ortodoxă care a încheiat un Concordat,în urma căruia Biserica Catolică din Transilvania a dobândit drepturi de proprietate imobiliare pe care nu le avusese nici măcar în Imperiul Habsburgic,iar consecințele acestui act le suportăm astăzi prin retrocedările din Ardeal în favoarea Bisericii Catolice,respectiv maghiare;despre Carol al doilea,pe lângă binecunoscuta preacurvie, trebuie menționată implicarea sa în acte grave de corupție, precum afacerea Skoda și cea cu filatelia.Despre ciosvârtă nu prea avem ce zice în niciun sens,doar că umblă zvonul(a se vedea Pamfil Șeicaru care îl supranumise „Mihai Viteză „)că nu ar fi fost fiul lui Carol, ci al unui ofițer grec din anturajul Elenei.Așadar ,în România monarhia este sinonimă cu hoția și curvia.

  13. prin traditie, educatie as tinde sa accept ideea de monarhie, dar daca ma analizez ca totul se bazeaza pe ”sangele albastru” se ajunge la rasism, cineva este valoros nu prin efortul sau ci prin origini, in sec. XX a fost unul care a tulburat rau apele pe aceasta idee…Ca sa ajungem sa avem oameni valorosi trebuie sa-i cultivam, sa-i educam, sa-i facem sa constientizeze apartenenta la un spatiu si sa invete sa-l iubeasca/pretuiasca si sa inteleaga ca trebuie sa lase ceva in urma lui. Ca sa lasi trebuie sa cultivi binele sa duce mai departe ceea ce ai primit, un trup deci un copil, un suflet deci un dar divin care trebuie sa lumineze peste veacuri fie din Cer fie de pe Pamant prin faptele bune din care iradiaza emotia pozitiva. Eu sunt copilul parintilor mei, al profesorilor mei si al Cerului care mi-a dat posibilitatea de a fi. Si astfel eu sînt exprimare interzisa de niste asa zisi academiceni care au fost orbi si nu au vazut ca in 1940 Biblia era tiparita cu Î si sînt. Poate ca asa cum Boc si-a luat tara inapoi si noi restul romanilor ar trebui sa ne luam Limba/grafia inapoi. Pt ca sint este din/in sine pe cand sunt este din altceva…chiar muzicalitatea cuvantului este sumbra…

  14. De ce trebuie să legăm noțiunea de monarhie în Romania de dinastia străină adusa de Bismark și Napoleon al III lea ?

  15. Idealul ar fi să avem de toate, 3×1 : Un stat de drept, cu Președinte, Rege și Împărat !!

    O conducere ,,aristo-demo-monarhicească,, ( așa să fie și așa să se numească !!)

  16. Majoritatea romanilor participanti la sondaj sunt stranepotii gornistului si urmasii urmasilor diviziei Tudor vladimirescu, veniti pe tancurile sovietice, odrasle de militieni, activisti PCR si securisti. Pentru ei monarhia este raul av]bsolut. Sunt dispusi sa pupe-n c.. orice golan, daca le ofera ” democratie originala „. Si cu cat e mai strain de neam, mai antiroman, e mai la pret. Asta vor, asta au!

  17. Carol, primu,nu i pasa ca suntem sub turci, suferea ca nu suntem sub nemti..promulgarea independentei fata de turci a fost o veritabila declaratie de vasalitate lui bismark. A murit de inima rea ca trebuia sa ordone intrarea in ww1 impotriva alor lui. Asa sa stie toti de ce am stat pana in 1916… Ferdinand ,Carol doi, Misu…niste trepadusi.

  18. Decat cu „regi” straini mai bine fara !!!

  19. Majoritatea celor care nu cunosc nici istorie si nici prea multa scoala nu au.

  20. Cum sa ni se ia marea placere de-a injurat vreme de 5 ani ce am ales cu asa mare bucurie intr-o singura zi ?

  21. Gramatica limbii romane grea pentru multi dintre noi! Corect- Majoritatea romanilor nu doresc…….. si gresit nu doreste. Acordul singular si plural este aiurea !!!!!!!

  22. Păi tocmai asta este problema democrației cu vot universal, că votează orice dobitoc! Votul lui neica-nimeni cu 4 clase este egal cu votul unuia care aduce faimă țării ori care plătește milioane la buget (ca să aibe și neica-nimeni ce bea…!); odată cu renunțarea la votul cenzitar (indiferent de criteriile folosite, faptul că votul aparținea doar celor interesați de drumul țării, conta enorm), democrația și-a semnat condamnarea – iar 30 de ani de vot universal în România este un argument suficient! Corelat cu insinuarea progresismului în educație (și acest lucru posibil tot din cauza votului universal), care a condus la penalizarea valorii, competiției, muncii pentru succes, acest nenorocit de tip de vot o să îngroape complet ceea ce astăzi încă denumim Occident! Din această perspectivă, monarhia poate fi o soluție de stopare a declinului. Scria pe aici un habarnist (care votează!) că este mai bine așa, că de un președinte idiot scapi măcar după 10 ani dar de un rege idiot, nu! Uite de ce sunt ofticat că votul meu este egal cu al acestui comentator, că pute de prost ce este! Și ce să fac? Să-i țin o conferință despre structura monarhiei constituționale, despre prerogativele regalității în lumea contemporană? Să-i explic de ce riscul unui rege idiot este de 10 ori mai mic decât al președintelui de lemn? Și de ce și cum regele idiot poate fi schimbat mai ușor decât președintele tolomac? N-am cum să fac aici expuneri pe măsura înțelegerii comentatorului repspectiv!!! Și rămân cu oftica!

  23. Precis că voi sunteți o parte din cei care au votat, 66% analfabeți funcțional. Spălați-vă pe cap cu Petrov și Ohan, că bine ați mai votat! Totdeauna pe lângă gaură!

  24. @Vlad Teposu
    Corect. Felicitari!
    „Regii” alogeni paraziti nu ne-au adus nimic bun! Numai jaf si coruptie saracie si imoralitate…colonia imperialismului occidentului iudeomason !
    Rascoala din 1907 – rezultatul alogenilor paraziti de asuprire a poporului favorizandu-i pe evrei, cand au indraznit nelegiuitii sa omoare 12000 de tarani cu tunul !!!

  25. Tot mai buna e „Romania educata” a hotilor analfabeti! Uita-te la individul de la Cotroceni, fost si actual, la sefii de guvern si-ti vei da seama ca, cultura nu are loc in mintea lor de impostori, de corupti si mincinosi!

  26. Romanii nu vor Monarhie,?vor reintoarcerea la comunism bolsevik sekurist iar umblati cu sondaje false?

  27. Dac-o vrea Dumnezeu, în 2024 vom vota un președinte care va însuma ce-a fost mai bun de la Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.