Suceavameronul

În Decameronul lui Boccaccio, personajele stau în carantină ca să se ferească de infectarea cu ciumă şi spun, vreme de 40 de zile, câte o poveste pe zi.
La noi, la Suceava, acum, nu prea e aşa.
– Dom’ doctor, eu ce trebuie să fac ca să trec de la pozitiv la negativ?
– Nimic. Corpul tău are să facă treaba asta.
– Şi atunci de ce mă ţineţi în spital?

Televiziunile se întrec în a le da dreptate pacienţilor nemulţumiţi că nu sunt trataţi cu giugiuleli.
Acolo, la Suceava, adevărul gol-goluţ e la mijloc: Spitalul Judeţean a avut un management agresiv şi neprofesionist, dar şi pacienţii manifestă multă ignoranţă fudulă şi căutări de ţapi ispăşitori. Li se pare că paracetamolul e un tratament jignitor dat fiind că nu le poate intra în cap că nu există tratament.

Nu e nicio diferenţă între autoizolarea la domiciliu şi izolarea impusă (în spital) alta decât aceea că acasă îţi poţi administra singur mâncarea. Partea cea mai rea în spitale a venit, desigur, din lipsa de protecţie a medicilor, dar la fel de rea este şi psihologia de turmă, de oiţe revoltate că păstorul nu le ia boala cu mâna.
Ca să nu fie panică prea mare, la noi s-au făcut două greşeli majore: comunicarea publică nu a accentuat destul că nu există alt tratament decât autoimunizarea, iar Guvernul nu a căutat să facă testare în masă spre a obţine un tablou statistic mai aproape de adevăr. Acum, când ar vrea să fie redeschise activităţile social-economice, ar avea nevoie să ştie care e nivelul general al autoimunizărilor. Dar asta nu o va afla decât cu mult hulitele testări rapide pe scară largă.

Cel mai urât aspect, produs prin propagandă, a constat în lansarea minciunii că nu am putea face testări masive pentru că nu ar exista suficiente cadre pregătite pentru asta. Dar nu au putut ţine prea mult în secret că există tomografe speciale pentru plămâni care nu depind deloc de factorul uman şi care identifică prezenţa virusului încă din fazele timpurii ale pătrunderii sale în lobii pulmonari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

3 Comentarii

  1. perfect punctat în articol … aroganță și ignoranţă fudulă generată de „mândria de a fi fost sub ocupația austro-ungară” eu sunt „bucovineni” ei nu se consideră moldoveni, se simt jigniți dacă cineva le spune că sunt moldoveni. Mândri că au stat sub cizma austro-ungară, cei care din Mănăstirea Putna au făcut grajduri de cai, impulsionați de o mână de „jurnaliști” și „formatori de opinie” care habar nu au unde a fost granița Regatului României cu Bukovina austro-ungară, în schimb vorbesc de „Mănăstirile Bucovinene” deși alea sunt „Mănăstiri Moldovenești” ctitorite de domnii Moldovei fără nicio influență „bukovineană”. Tot dintr-o localitate de „bukovineni”, Cândești a ajuns COVID-ul și în spitalele din Botoșani, dar acolo situația este încă sub control …

  2. Acasa…. de unde sa iei tratamentul ? Plaquenil a fost retras din farmacii… si cine stie cate altele… Daca nu esti la spital… Spitalele nu „livreaza” tratament pentru acasa… Sunt 30 de ani de cand starea de sanatate a natiunii a fost tratata fara nici un fel de control periodic… o radiografie la 2-3 ani…,, cateva analize strict necesare periodic… nu erau mare lucru pentru o tara cu rezerve de gaz, petrol, energie hidro si nucleara… si cate si mai cate… Cei care l-au inlaturat pe Ceausescu au dovedit cu mult mai multa nepasare fata de oameni decat in era comunista… Propaganda mai ceva ca in perioadele de trista amintire…. pe 100 de canale pline ochi cu „informatii utile”…

  3. Cei internați beneficiază și ei de mască și mănuși, iar din saloane nu lipsesc disperserele, medicii îi consultă zilnic ‘ la pat’ și medicația constă în mai mult decât banalul paracetamol, nu-i așa ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.