
Ministrul Justiției, fața-n față cu omologul olandez
Ministrul român al Justiției, Radu Marinescu […]
Ministrul român al Justiției, Radu Marinescu […]
Proiectul „Aripa de şoim”, la care […]
Lucrurile se complică însă în condițiile în care vorbim de fonduri UE, fiind […]
Fosta preşedintă a Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, a fost condamnată la opt ani de închisoare, fiind găsită vinovată că a primit mită de la Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a dispune cercetarea sa în libertate. Decizia instanţei supreme este […]
Potrivit unui comunicat al USR, după numărarea voturilor, Nicuşor Dan…
USR își alege sâmbătă o nouă conducere, în cadrul primului său congres național, care are loc la Cluj-Napoca, în perioada 12- 14 mai. Cu acest prilej, Nicușor Dan a declarat, în fața membrilor Congresului partidului, că a ales platforma „USR […]
Uniunea Europeană pierde imagine şi credibilitate în urma Brexit, dar şi pentru Marea Britanie va fi o mare problemă, a apreciat la RFI eurodeparlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu, vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European. Acesta spune că nici un stat […]
Consilierul prezidențial pe probleme economice, Cosmin Marinescu, susține…
“Magic National”, la TNB Lume, lume…. Naţionalul râde, cântă şi dansează într-un spectacol-eveniment, un concert teatral, un prilej de a vă întoarce către bucuria unei muzici mereu nouă şi nostalgică. Cu un aer retro, dar pe ritmuri moderne, spectacolul-concert aduce […]
Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia vă prilejuieşte sâmbătă, 29 august, o întâlnire cu Ileana Dana Marinescu şi lucrările sale, sub genericul Apă, aer, pământ (în focul cuhniei).
Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia vă prilejuieşte sâmbătă, 29 august, o întâlnire cu Ileana Dana Marinescu şi lucrările sale, sub genericul „Apă, aer, pământ (în focul cuhniei)”.