Studiu Teama de frig mai mare decât teama de război

Urmează cea mai grea iarnă. Jumătate dintre români se tem că nu își vor putea încălzi locuința, arată un studiu realizat de Reveal Marketing Research care mai relevă că tinerii par cel mai îngrijoraţi. Cercetarea mai arată că:

  • 58% dintre români declară că le va fi foarte greu să achite facturile pentru utilități în iarna care urmează, iar 50% sunt îngrijorați că nu vor reuși să încălzească locuința.
  • Soluțiile pe care românii le iau în calcul pentru sezonul rece sunt reducerea consumului produselor neesențiale (50%), reducerea consumului de energie electrică (48%) și apelarea la îmbrăcăminte groasă în casă (42%).
  • Peste jumătate (53%) dintre românii care beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinței oferit de stat declară că acesta este insuficient pentru acoperirea cheltuielilor cu utilitățile.

Într-un context marcat de inflație, criză energetică și inevitabil scumpiri, Reveal Marketing Research a realizat acest studiu reprezentativ la nivel național pentru a afla cum se pregătesc românii pentru iarna care ”bate” la ușă.

Creşterea preţurilor este cea mai mare îngrijorare a românilor la acest sfârșit de an

Scumpirile îi îngrijorează pe români mai mult decât alte neliniști din cadrul societății. 40% dintre români declară că valoarea facturii pentru energia electrică sau gazele naturale este cel mai mare motiv de neliniște pentru perioada următoare, iar 25% se declară îngrijorați de creșterea prețurilor pentru articolele de bază.

Pe de cealaltă parte, doar 13% dintre respondenți se declară îngrijorați de extinderea conflictului de la granițele României, 10% de nivelul corupției din țară, iar cei mai puțini, 5%, mai sunt îngrijorați de un nou val al pandemiei Covid-19.

În ceea ce privește percepțiile românilor cu privire la iarna care urmează, ne confruntăm cu o situație extrem de îngrijorătoare. 58% dintre români declară că le va fi foarte greu să achite facturile pentru utilități, într-o măsură mult mai mare tinerii între 25 și 34 de ani (64%). Jumătate dintre respondenți declară chiar că sunt îngrijorați că nu vor reuși să își încălzească locuința, iar 48% se așteaptă să existe întreruperi de furnizare a căldurii din cauza infrastructurii vechi.

Dacă ne îndreptăm atenția către comportamentele de consum și utilizare a utilităților, 58% dintre români declară că temperatura din casă va fi mai mică în iarna aceasta decât în anii anteriori, cu precădere tinerii între 25 și 34 de ani (71%). Jumătate dintre respondenți vor folosi mai multe metode de încălzire a locuinței, iar 32% iau în calcul chiar deconectarea de la serviciul public de termoficare.

Nivelul de optimism este extrem de scăzut în rândul românilor, doar 18% dintre aceștia declarându-se optimiști, în timp ce 43% sunt mai degrabă pesimiști cu privire la nivelul de trai pentru iarna care urmează. La o privire mai atentă observăm că cei mai pesimiști sunt cei cu vârste cuprinse între 45 și 55 de ani (52%).

Românii au început deja să se pregătească de facturi record în această iarnă, iar economisirea este cuvântul de ordine

Costurile crescute cu utilitățile au determinat schimbări în comportamentul de consum și cumpărare. 55% dintre români declară că au renunțat să mai cumpere produse care nu sunt esențiale, într-o măsură semnificativ mai mare persoanele de peste 65 de ani (65%). 18% declară că și-au reînnoit contractul cu furnizorul de energie sau gaze naturale pentru a obține un preț mai bun, iar 13% că au schimbat chiar furnizorul. Doar 22% dintre români declară că nu au luat până în prezent măsuri pentru a se pregăti pentru iarna care urmează.

Referitor la soluțiile pe care românii le iau în calcul pentru sezonul rece, 48% declară că vor diminua consumul de energie electrică, într-o măsură semnificativ mai mare bărbații (53%), dar mai ales persoanele peste 65 de ani (72%).

Pe de altă parte, 42% dintre români sunt pregătiți să se îmbrace mai gros în casă, iar 29% vor opri încălzirea în camerele neutilizate și vor folosi apa la o temperatură mai scăzută.

Centrala termică electrică este cea mai costisitoare metodă de încălzire a locuinței

Centrala termică pe gaze naturale este considerată a fi cea mai puțin costisitoare metoda de a încălzi locuința (43%). Un aspect aparte îl reprezintă perspectiva tinerilor între 18-34 ani, un sfert dintre aceștia considerând soba/ șemineul pe lemne cea mai ieftină soluție, comparativ cu doar 16% dintre cei peste 34 ani.

Pe de altă parte, centrala termică electrică este percepută ca fiind cea mai puțin economică metodă de încălzire a locuinței (9%).

În prezent, 28% dintre români declară că intenționează să își schimbe, în următorul an, metoda de încălzire a locuinței, în special cei care folosesc o centrală termică electrică (58%) sau pe lemne (52%).

Ajutorul pentru încălzirea locuinței oferit de stat acoperă o parte prea mică din cheltuieli

17% dintre români declară că beneficiază de ajutorul oferit de stat pentru încălzirea locuinței. Tinerii între 18-24 de ani (24%) și persoanele peste 55 de ani (22%) beneficiază într-o măsură mai mare de acesta.

Cei care beneficiază de acest ajutor din partea statului îl văd benefic într-o măsură foarte mică, doar 16% dintre aceștia considerând că acoperă cheltuielile cu încălzirea într-o măsură mare. Peste jumătate dintre români, îndeosebi cei tineri – 18-24 ani (61%) și cei între 45 și 55 de ani (73%), consideră că ajutorul pentru încălzirea locuinței oferit de stat nu este suficient.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. teama lipsei LIBERTATII este mai mare decat orice alta „teama”. pe vrea lui ceashk cel lacom, aveam 13 grade in camera. cand ma trezeam dimineata, topaiam direct din pat sa ma incalzesc. apoi ma spalam cu apa gheata, pentru ca gazul era rosu si de abia incalzea apa iar eu eram pe fuga. asa am trait cam din 1978 – 1980 pana in 1989. imi amintesc toate astea si disperarea mamei de a aduce hrana pe masa iarna. amintiri insa SPAIMA pe care o am este LIPSA LIBERTATII SI ABUZURILE STATULUI COMUNIST ASUPRA CETATENILOR. TURNATORIA. FRICA DE MILITIA CARE ORICAND ITI BATEA LA USA SI PUTEA SA INTRE IN CASA TA. fara nici o problema. LA SLUJBA SECURICIUL SI TURNATORII. SEFII SPERIATI DE BOMBE, GATA SA TE CALCE PE CAP CA SA NU-SI SUPERE SEFII PE-CE-RISTI SI ACTIVISTII LATRAI AI PUTERII. NU! REFUZ SA MA INTORC ACOLO. romanii deja stau in frig iarne de ani de zile. ba cu coana cu sarma ba cu neicushorule, situatia este crancena la blocuri. oamenii nu aveau bani nici inainte. articolul este o ironie cred. mai lucrati in teren.

  2. Mai bine spus frica de teroare mediatică presa a ajuns un instrument de teroare …in 2022 trebuie să fi prost să mai crezi o virgulă din presa 😉

  3. – Tati, de ce e așa frig în casă? – Îi sancționăm pe ruși.
    ?

  4. Ala din poza este vreun meltean putinist care vrea sa faca propaganda ca vai,vine Hapocalipsa daca i-am suparat pe rusnaci care nu ne mai dau gazarie ca nu suntem preteni cu ei si cu crimele lor,uitand zevzecul ca se pozeaza stand cu fereastra deschisa si vrand sa arate ca nu-i este caloriferul suficient de cald.Si se mai arata in poza ca este si la ultimul etaj la un closet comun de loc de munca,unde numai acolo sunt calorifere atat de mari in spatiul de relaxare launtrica, iar poza pariez ca este o vrajeala facuta vara,dupa cum bate lumina de afara,si in plus,iarna cine mai merge la munca in astfel de locuri ca sa arda gazul de pomana pe acolo cand poate sa arda gazul si cu munca de la distantza,ca tot frectia aia e.

  5. Am observat mulți romani care își cară vreascurile pe trotinete. Frica este programul principal de control mental și este un impediment uriaș în calea gândirii pentru ca blochează cortexul frontal și face pe oricine sensibil la propagandă si manipulare.

  6. Trece DOTTORE măCiucă pe la popotă și CONSULTĂ PROFESIONIST cazanul cu fasole și costitZă !
    Apoi le livreaZă el gaZe postacilor rusofobi, cu EPOLETzI.
    Să crape Putin de ciudă…?

  7. „Centrala termică pe gaze naturale este considerată a fi cea mai puțin costisitoare metoda de a încălzi locuința (43%).”

    Centrala pe rasini naturale, de la fasole boabe, este cea mai ieftina metoda de incalzire ! Din ce bani sunt platiti astia ?

  8. Totuși 42 % nu se plâng că nu pot plăti facturile!…și cine sunt ăștia,?.. sunt corupții țării, cei care au furat timp de 32 de ani!…
    România stat corupt 42% !…,iar restul de 58 % săraci lipiți pământului!…
    Corupția e un fenomen endemic la români, ea s-a manifestat de sute de ani, românul fură orice și pe ori cine!…

  9. Depinde cat de aproape esti de razboi tovarase gurnalist impostor. Cand ti-e frig mai iei o haina pe tine. Dar in fata razboiului ce faci? Dar cand incep sa-ti moara din vecini, prieteni sau din familie,iti mai este frig ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.