”În august 1990, dictatorul Saddam Hussein a invadat și a ocupat Kuweitul și l-a declarat a 19-a provincie a Irakului. ”Asta nu ține”, a spus atunci George. H. W. Bush. Traducere: Pleacă din Kuweit, Saddam, pentru că altfel vom veni și te vom da jos. Șase luni mai târziu, după un asalt de cinci săptămâni asupra Irakului, o armată de 500.000 de soldați condusă de SUA, a împins trupele lui Saddam de la Basra până la Bagdad, într-un război terestru de 100 de ore. Președintele Bush era un om serios”, scrie Pat Buchanan, pe blogul său.
Liniile roșii – garanții de război
”Două decenii mai târziu, Barack Obama l-a avertizat pe Bashar al-Assad că, dacă folosește arme chimice sau biologice în războiul civil din Siria, asta înseamnă că va trece de o „linie roșie” și el, Obama, va reacționa. Când au fost folosite armele chimice, se presupune că de regimul Assad, Obama s-a pregătit să se țină de cuvânt. Din nefericire pentru el, americanii au protestat împotriva implicării în război și Congresul nu a autorizat un atac, deși secretarul de Stat John Kerry a promis că lovitura americană ”va fi incredibil de mică”. Cum America nu a făcut nimic după ce linia roșie a lui Obama a fost încălcată, credibilitatea SUA a avut de suferit.
În aprilie 2018, după ce Assad, se presupune din nou, a folosit arme chimice, Trump s-a alăturat aliaților NATO și a lansat 120 de rachete de croazieră. S-a spus că credibilitatea SUA a fost restabilită.
Acum, echipele de politică externă ale lui Biden și Trump au trasat mai multe linii roșii pentru Iran și China, altfel urmând acțiunea militară americană și riscul unui război amplu.
Trump a spus că uciderea unui american oriunde în Orientul Mijlociu care va conduce la o legătură cu Iranul sau cu aliații săi va duce la o acțiune a Americii împotriva Iranului. Un general al Gărzilor Republicane iraniene ar fi avertizat toate milițiile aliate din Siria, Liban și Irak să nu cumva să se atingă de americani, pentru a nu-i oferi lui Trump pretextul unui război.
Au urmat apoi alte linii roșii.
Pe 12 noiembrie 2020, premierul nipon Yoshihide Suga și președintele ales Joe Biden au căzut de acord, în urma unei convorbiri telefonice, că tratatul de Securitate SUA-Japonia din 1960 acoperă și insulele Senkaku, controlate de Japonia și revendicate de China. Aproape pe tot parcursul anului 2020, China a trimis nave în apele insulelor cu pricina. Dacă spusele premierului nipon sunt luate în sens literal, atunci înseamnă că SUA vor trata orice încercare a Chinei de a ataca insulele Senkaku ca pe o încercare a Chinei de a ataca insulele principale ale arhipelagului nipon.
Cea mai recentă linie roșie a fost trasată de consilierul lui Trump pe Securitate naționala, Robert O’Brien, și priveste reciful filipinez Reed. ”Orice atac armat asupra avioanelor sau navelor filipineze în Marea Chinei de Sud va duce la activarea clauzei de apărare comună”, a spus consilierul lui Trump.
Beijingul este iritat în mod vizibil de afirmațiile SUA cum că China nu are drept asupra insulelor Senkaku sau a insulițelor pe care le revendică și Filipine și că SUA ar lua partea Japoniei sau a Filipinelor în cazul unei confruntări cu China.
La baza, liniile roșii sunt garanții de război. Deseori, rezultatul emiterii unor asemenea garanții este că ele duc la războaie care sunt fatale marilor puteri care le-au emis. În 1914, împăratul german Wilhelm a emis faimosul său „cec în alb” pentru aliații austrieci, pentru a-i pedepsi pe sârbi pentru complicitatea la asasinarea arhiducelui. Atacul Austriei asupra Serbiei a dus la izbucnirea Primului Război Mondial și la sfârșitul dinastiei Hohenzollern a kaiserului Wilhelm.
La finalul lui martie 1938, Neville Chamberlain a oferit o garanție de război nesolicitată de Polonia, spunând că va veni în sprijinul Poloniei, dacă coloneii polonezi refuză să negocieze cu Berlinul cedarea portului german Danzig. Cum s-a terminat asta pentru britanici?”, încheie Pat Buchanan.
Buchanan a fost membru al adiministrației Ronald Reagan, cea care a încheiat Războiul Rece. A fost director de comunicare al Casei Albe.
Echipa Biden – mironosița cu kalașnikov
”Să va fie foarte frică: Joe Biden vrea să îndrepte lumea. Așteptați-vă la o reîntoarcere in timp. Nu neapărat la Barack Obama, ci la Bill Clinton. Biden spune că America revine, ceea ce ar trebui să ne ducă cu gândul la o mironosiță care duce în mână un kalașnikov pentru a-și impune voința. Va fi radical diferit și potențial mult mai rău decât a fost în ultimii ani”, scrie Doug Bandow, pentru The American Conservative.
”Firește, nu avem de un de ști ce vrea să facă viitorul președinte. Din nefericire, pe baza celor scrise de el, ca și de cel nominalizat pentru Departamentul de Stat, Antony Blinken, precum și prin alegerea consilierului pentru Securitate națională, Jake Sullivan, americanii trebuie să se aștepte la revenirea intervenționismului liberal. Sunt imixtiuni fără noimă, fără legătura cu securitatea SUA și acțiuni care fac America mai puțin sigură.
Biden, care a a votat pentru invazia din Irak, și-a anunțat planurile spunând niște platitudini. Numirile pe care le va face, spune el, reflectă ”faptul că America a revenit, gata să conducă lumea, nu să se retragă din lume, să stea din nou în capul mesei, gata să-și înfrunte adversarii și să nu-și renege aliații, pregătită să apere valorile noastre”. Toți președinții de până acum, în afară de Trump, nu au ratat momentul să facă asemenea declarații.
Articolul publicat de Biden, în primăvară, în Foreign Affairs, revista în care candidații obișnuiesc să-și arte buna-credință, a avut un titlu-clișeu: ”De ce America trebuie să conducă din nou”. Biden a denunțat ”războaiele comerciale prost gândite” și a susținut revenirea la acordul nuclear cu Iranul. În restul articolului însă, nu a făcut altceva decât să susțină revenirea la intervenționismul din trecut.
Revenirea intervenționismului liberal
A început prin a spune că plănuiește să ”reînnoiască democrația americană și alianțele Americii”. Puțini americani se opun primului aspect, care are puțin a face cu politica externă. Pe plan internațional, Biden este în favoarea democrației, însă împotriva libertății, propunând un Summit pentru Democrație. Din nefericire, multe democrații, precum Pakistan, Turcia, Malaezia, și India sunt în cel mai fericit caz niște state iliberale. Și nici nu văd lumea – și nici măcar rolul Chinei, rivalul numărul unu al Americii – așa cum Washingtonul vede lumea.
Alianțele pot fi niște pârghii utile pentru atingerea unor scopuri comune, însă Biden le vede ca pe niște subsidii pentru alte state. Indiferent care a fost succesul alianței, care este rolul NATO astăzi? De ce, la 75 de ani la de la ultimul război mondial, prosperele și foarte populatele țări europene mai cer sprijinul Washingtonului? Sau Coreea de Sud, care are de peste 50 de ori PIB-ul și de două ori populația dușmanului numit Coreea de Nord.
Obsesia Iranului, înlocuită cu obsesia Rusiei
Biden va înlocui obsesia lui Trump legată de Iran cu obsesia Rusiei. Însă Rusia este o mare putere aflată în declin care ar putea fi ținută în șah de Europa și nici măcar nu ar trebui pusă în aceeași tabără cu China, ci mai degrabă cu Vestul. Biden a spus surprinzător de puține lucruri despre China, pe care a numit-o ”competitor” în articolul său, însă a vorbit mai mult despre Coreea de Nord, cu care vrea să negocieze, însă cu condiții.
Tony Blinken, potențial secretar de Stat, a recunoscut că administrația Obama, în care a fost consilier pentru Securitate , a făcut o treabă de mântuială în Siria. Însă același Blinken, în loc să recunoască că SUA trebuiau să evite războiul civil din Siria, crede că SUA ar fi trebuit să se implice mai mult, poate printr-o intervenție militara. Ronald Reagan a încercat să se implice în războiul civil din Liban cu consecințe militare dezastruoase, în urmă cu mai bine de trei decenii. Însă lui Blinken pare să nu-I pese de Constituție și susține că președintele Obama trebuia să atace Siria fără autorizarea Congresului.
Într-un articol scris împreuna cu Robert Kagan (soțul Victoriei Nuland), un neoconservator de marcă care este pentru război împotriva oricui, Blinken a abordat un ton ceva mai moderat. Însă când au ajuns la Siria, ei au scris că acolo nu va fi pace fără folosirea forței. Cum însă ar putea America să impună pacea în acea mlaștină? Cum ar putea SUA să devină mai sigure daca vor sprijini milițiile jihadiste de acolo care urăsc America? De unde dorința președintelui de a vârî America în războaie de care americanii sunt atât de puțin interesați?
Blinken a susținut și intervenția în războiul din Libia, un alt dezastru inspirat de SUA. Într-un articol din 2012 publicat în Foreign Policy, Blinken a susținut și dezastrul din Irak: ”Pentru mai bine de trei decenii, Irakul nu a avut decât dictatură, război, sancțiuni, violență sectară. În doar trei ani, progresul spre o existență politică normală este remarcabil”. Nu era chiar așa. După doar doi ani de la acest articol apărea Statul Islamic, care urma să ocupe mare parte din Irak și să amenințe Bagdadul.
Ce va fi casus belli pentru Biden?
Așadar, care va fi măsură administrației Biden pentru a porni la război? Când va bombarda Washingtonul alte popoare? De ce vrea Blinken să atragă America în orice război nebunesc și deloc necesar?
Blinken pare atât de pasionat de alianțe, încât ar oferi câte una oricui ar cere. Nu ia în calcul nici contextul schimbător de azi și nici nu își pune întrebarea dacă nu cumva acești prieteni ai Washingtonului se pot apăra și singuri. De ce toți prietenii Americii par neajutorați când SUA nu sunt în preajmă, chiar și după decenii întregi de dezvoltare?
Viitorul consilier pentru securitate Sullivan are o viziune care extinde responsabilitățile Americii peste tot în lume. Pare însă mai puțin deschis către varianta militară, însă nici nu vrea să lase responsabilitățile militare în seama altora. Spre exemplu, a scris articole despre cum SUA ar trebui să se bazeze mai mult pe diplomație în Orientul Mijlociu și să adopte o politică față de China care să îmbine Războiul Rece cu un mare târg.
O rețetă pentru războaie fără sfârșit
Este foarte îngrijorător că Sullivan își dorește un consens al elitei de la Washington pentru ca SUA să intervină militar peste tot, un consens inclusiv cu stânga radicală, care își dorește să intervină în orice ține de drepturile omului. Sullivan vorbește despre ”o convergență a centrului și a stângii”, ceea ce pare o rețetă aproape perfecta pentru războaie fără sfârșit.
Și vai, este puțin probabil ca republicanii să fie o alternativă la acest intervenționism și la aceste chemări la confruntare și război. Secretarul de Stat republican Mike Pompeo, un cârpaci arogant care a împins spre confruntare și nu a realizat nimic substanțial, a spus că ”echipa Biden trăiește într-o lume a fanteziilor”. Însă asta este exact ce au spus mulți despre politica lui Pompeo față de Iran, Arabia Saudită și multe alte țări. Apoi, senatorul republican Marco Rubio, unul dintre acei „ulii” de a Washington care nu a îmbrăcat niciodată uniforma militară, s-a plâns că cei nominalizați de Biden ”vor conduce America spre declin într-un mod politicos și ordonat”. Însă trebuie spus că agresiunile nebunești precum cele gândite de Marco Rubio au contribuit și ele la subminarea reputației Americii.
Dezamăgirea numită Trump
Președintele Trump a fost o mare dezamăgire când vine vorba de politică externă. Retorica sa a părut uneori bună, însă nu și-a transpus vorbele în faptă. Nici în Europa, nici în Coreea de Sud, Afganistan, Siria sau Irak. În schimb, cei pe care i-a numit în funcții i-au subminat și i-au ignorat declarațiile. În alte cazuri, președintele a refuzat în mod ostentativ să se opună reluării războiului rece cu Rusia și să lase Iranul în seama prințului saudit bin Salman sau a lui Benjamin Netanyahu, fara implicare americană, câtă vreme acești doi lideri își pun, în mod evident, propriile țări înaintea Americii.
Din nefericire, Joe Biden va înrăutăți lucrurile, acceptând acest statu quo fără nici macar o opoziție retorică împotriva ortodoxiei intervenționismului. Vom scăpa oare de un nou război? Dacă se va întâmpla asta, va fi triumful speranței asupra experienței. Însă asta este singura noastră speranță”, încheie Doug Bandow.
Doug Bandow este membru al Cato Institute și a fost asistent special al președintelui Ronald Reagan.
Toate cele de mai sus sunt scrise de americani ce au lucrat pentru administrația care a încheiat Războiul Rece, oameni care au comunicat cu inamicul de la Moscova pentru a evita o apocalipsă nucleară, oameni care mizat mult pe diplomație, dar care au trimis și tineri americani pe fronturi îndepărtate, unde se creau supape de siguranță pentru ca războiul să rămână rece.
Ce au a spune strategii României de azi despre americanii trimiși în țările aliate, pentru a apăra liniile roșii, intervenționismul liberal, valorile, democrația? Pe scurt, politica de securitate și apărare a țării spune că nu avem ne teme cum se tem foștii membri ai administrației Reagan, ci a ne bucura pentru liniile roșii sau pentru intervenționismul noi administrații americane. Pentru România de azi, o țară care și-a jertfit militari pe fronturi departe de casă, alături de aliații de peste Ocean, o „linie roșie” a Washingtonului și o picătură de sânge american par să înalbăstrească orizontul securității naționale.
@mishteaux (III, initial publicata de @Cotidianul la 17.09): Pâna când îi aud zbierând si dantzaluind, pe betivi, garzile din partea ailalta a cladirii, care-i suprind si pe cataratorii pe ziduri, carora, la repezeala, le cad pe strada ploi întregi de diamante si-alte pietre pretioase abia furate. Asta fiind si perioada lui Stalin -Trotzki-n Rusia (ultimul fiind, însa, de neoprit, în „revolutia” lui, „permanenta”: vezi ce-nduram si noi, astazi, din partea Comisiei Europene si-a SUA, între timp, umplute cu trotzkisti. „Verzii”, trotzkisti, (national)-socialistii, trotzkisti (între care Barroso, azi, la Goldmann-Sachs, dar care, când era presedintele Comisiei Europene, „dezindustrializare”, „faceti ‘reforme’, justitia”, când România, de pilda, avea sistemul legal francez înca de la A.I. Cuza, si fara-ntrerupere: codurile legale = frantuzesti, si chiar practica judiciara, frantuzeasca.+ institutiile, între care scoala, obligatoare si gratuita + patrimoniul arhitectural (construit de francezi ori de români, elevii lor). Toate, ca prin farmec, nemaifiind bune: „privatizare si restituire” (criminalii de Nastase Adrian + Macovei Monica + Isarescu Mugur, cu „ jocul” lui de-a leul forte-leul slab) „Privatizari” si „restituiri”, cui? nimanui. Si-n ce scop? sa cada-n paragina (Nastase Adrian si complicii). Mai ales ca bunurile „restituite” de bestii fusesera CUMPARATE DE ROMÂNIA. TRANSILVANIA cu tot ce-i pe si-n ea = CUMPARATA DE ROMÂNIA ÎN AFACEREA OPTANTILOR (Nicolae Titulescu). Asta fiind trotzkismul de astazi (= „distrug ce-au facut bun înaintasii ca sa pretind c-as avea de lucru”. Vezi TVR în „revolutia româna”, „Mircea” (Dinescu), „prefa-te ca scrii”!) + NATO (pe post de Robespierre, cu legea lui a „suspectilor”: „dusmani” peste tot, arestari, condamnari la moarte. Teroarea).
@mishteaux (IV): NATO fiind, desigur, infinit mai „delicat”. Nu i se pot reprosa decât violuri, ocupatii teritoriale, dezertificarea unor tari, alta data, prospere si … asasinate „tzintite”. ps mai citeste-l o data pe Stalin, util istoric. Nu cred ca „plictiseala” sa te fi-mpins sa-l citesti. Curiozitatea, mai degraba. Tipul neinspirându-i pe chinezi. Comunismul = de origine FRANCEZA (Revolutia 1789), si evreiasca, dar în sensul KIBBUTZURILOR (sate prospere, în care „ce-i al meu e si-al tau, daca ai nevoie” viziteaza Israelul, daca vrei s-afli ce-i ala „comunism” : KIBBUTZ-urile).Trotzki i-a „inspirat” pe americani si NATO : SUA + Vestul Europei, institutiile europene, inclusiv, fiind PLINE de trotzkisti) : „revolutia permanenta” („dezindustrializarea”, adica distrugerea fabricilor si uzinelor = „scaparea de marxism”, de „proletari din toate tarile, uniti-va”. De unde, toata planeta „dezvoltata” se „delocalizeaza”-n China. Care si-a construit, ea, si cu ajutoare vestice, e drept, fabrici si uzine devenite arhi-performante. Trotzkism = si aducerea cu de-a sila a fericirii SUA-n toata lumea, si, cui i se-mpotriveste, bombe. Trotzki fiind celebru pentru al lui „împuscati, împuscati, împuscati!”). ps nu uita ca Presedintele Carter a avut la Casa Alba un trotzkist, pe Zbignew Brzezinski, polonez de origine, pe post de … CONSILIER ÎN SIGURANTA NATIONALA. Si daca vrei sa stii de ce, dupa Brzezinski, Rusia = „primejdie capitala pentru … Europa” (= Obama, ales datorita comunitatii poloneze din SUA, în mod traditional „Democrata”), citeste istoria Republicii celor Doua Natiuni – si-a Rusiei în formare, la 1600 (cu polonezii ocupând Moscova, dupa care tânjesc si-acuma). China, în schimb, devenind, brusc, subit si dintr-o data, actualmente „primejdia nr. 1 pentru SUA”. Trotzkism („economico-militar”), asadar, ajuns din Rusia, în SUA, unde-a si prins radacini de stejar secular.
@mishteaux (II): 5.Stalin (care era si destept, si viclean) avea „tovarasi de lupta” (între care, vulpoiul brutal de HRUSCIOV) pe care nu putea conta. Cf: propriile Amintiri ale ultimului si jurnalele filmate de stiri ale epocii: Hrusciov, cu sfintenie-n coada lui Stalin si pe culoarele Kremlinului, si la sedinte. His Master’s Voice. Autorul (alaturi de kulaci, de fapt al) Holomodorului din Ucraina. Al carei Prim secretar era. Si-al Purgilor, de care-l acuza mai târziu pe Stalin, în schimbul unei vizite-n SUA, al „deschiderii” tarii. Ucraina, de pilda, al carei prim-secretar este : 38 de membri-n biroul regional în ’37, din care 30 executati pâna-n 1938. +, tot în Ucraina, Holomodorul. Stalin: scriam de acordurile de la Bretton Woods. Pe care tipul nu le semneaza. Devenind, pentru SUA, un capcaun. Mai e si protectionist, si-n afara lozincii „puterea sovietica si ELECTRIFICAREA”, initiaza INDUSTRIALIZAREA tarii. Mai ales ca, dupa Revolutie si INVAZIILE VESTICE (între care Polonia, soldatii ajunsi prizoniei ai careia umplu lagarele/gulagurile din Siberia) + RAZBOAIELE CIVILE de dupa 1917 („Albii”prizonieri tot în lagare/gulaguri ajungând), cu rezultatul ca URSS = plina de vagabonzi, miscari masive de multimi analfabete, înfometate si-narmate -, de la satele devastate catre orasele care nu puteau sa primesca si-alti locuitori, de unde, jafuri, lume cazând pe strada de foame si de frig, si-o delincventa de necontrolat. La fel fiind si dupa Revolutia Franceza. (Gavroche, Mizerabilii de Victor Hugo, Julien Sorel, Rosu si Negru de Stendhal, ba chiar si Contele de Monte Cristo de Dumas-fiul. Care, fie vorba-ntre noi, avea el însusi „negrii” care-i scriau prima redactare a romanelor). Tipii, fericiti ca puteau jefui. Bijuteriile Coroanei, inclusiv. Saptamâni în sir de banchete ale bandelor de hoti – într-o cladire somptuoasa, ajunsa bodega si cafarnaum, si care, teoretic, ar fi fost … sigilata.
@mishteaux (I): nu l-am citit pe Stalin, am citit DESPRE, si i-am urmarit semnatura. Caractere foarte simetrice si clare. Om potolit si calculat. Mie tipul placându-mi. Un fel de Trump: „URSS FIRST”. Care URSS, la 1920 era-n ultimul hal sa saracie si devastare. Stalin: victima mai multor împrejurari : pe prima am avocat-o (despre liderul unei tari sarace sau în declin te distrezi, îl iei în raspar jubilatoriu) 2. era din Georgia: nu rus, si-nca dintr-un stat periferic al tarii, cu lume temperamentala. Vezi si folclorul, dar si … cutitele, instrumente „diplomatice”. 3. Taica-sau, petrecaret si … explorator. Pân’ ajunge de negasit. De unde bani pentru cresterea copiilor? 4. Stalin (pe care-l cheama, de fapt, DUGASHVILI), se duce, totusi la scoala si-i bun elev. Si ajunge preot. Într-o tara care, imitându-i pe iacobinii francezi (si nu numai, vezi patania Templierilor cu Filip al IV lea cel Frumos, într-o tara-n faliment, care Filip le consfisca tot – naiba-i pusese sa fie bogati! – si-i si arde pe rug), într-o tara, Rusia, asadar, care, imitându-i pe iacobinii francezi (când Franta-n timpul regalitatii fusese „sora cea mare-a Bisericii”) -, îsi declara laicitatea! (în primii ani de Revolutie inventându-si zei de tip roman, à la Athena, Întelepciunea si Cumpatarea, etc.)