Teroristul Omar Hayssam, DIICOT şi afacerea Bucovina (II)

Circuitul mijloacelor fixe între firmele deţinute de “Teroristului numărul 1 al României” Omar Hayssam, pentru care s-a cerut şi s-a obţinut rambusare ilegală de TVA în valoare de 1.400.000 de lei!

Unde erau autorităţile române? Este vorba despre Ministerul Finanţelor şi despre instituţiile subordonate.

Teroristul Omar Hayssam este lăsat să-şi înstrăineze bunurile din puşcărie, sub supravegherea serviciilor secrete

Începând cu luna noiembrie 2004, după punerea lui Omar Hayssam (cu atâtea dosare şi procese în spinare) sub acuzaţie pentru infracţiuni economice, sub nasul procurorilor, poliţiştilor şi sub protecţia serviciilor secrete, începe ştergerea urmelor sirianului şi asociaţilor săi. Mai mult, pentru a scăpa de urmărirea penală, sirianul a început din februarie 2005 să „tragă sfori“ pentru a obţine documente medicale care să ateste că este „bolnav“.

În perioada noiembrie 2004 – februarie 2005, echipe complexe formate din procurori, ofiţeri de poliţie, specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi specialişti din cadrul ONPCSB au corelat documentele contabile şi comerciale ridicate la percheziţii cu fluxurile financiare suspecte prezentate de ONPCSB, în vederea probării întregii activităţi infracţionale.

Pe baza informaţiilor obţinute de ofiţerii de poliţie care lucrau în cauză, potrivit cărora Omar Hayssam intenţiona să obţină documente medicale care să-l exonereze de răspunderea penală, la 28 februarie 2005 procurorul a solicitat din nou instanţei autorizarea interceptării convorbirilor telefonice acestuia şi altor cinci membri ai grupului infracţional, autorizaţie obţinută şi pusă în executare de DGIPI a MAI, prelungită ulterior, la sfârşitul lunii martie 2005. La începutul lunii aprilie s-a solicitat Tribunalului Bucureşti emiterea mandatului de arestare preventivă pentru Omar Hayssam pentru infracţiuni legate de SC FORESTA NEHOIU SRL, în cauză efectuându-se acte de urmărire penala şi pentru alte fapte în raport cu acesta şi ceilalţi membri ai grupului infracţional.

Omar Hayssam a fost reţinut în baza ordonanţei din 6 aprilie 2005, ora 0.30, pentru infracţiuni economice, el fiind acuzat că a înşelat patru firme printre care şi Volvo Truk Corporation, de la care a cumpărat în leasing 22 de capete de tractor Volvo pe care le-a exportat ulterior în Siria şi Egipt, fără efectuarea plăţilor. Urmărirea penală în acest caz, prin care a fost cauzat un prejudiciu de 1,8 milioane de dolari, a început în 29 martie 2005.

Firma Rio Bucovina Distribution SRL. La data de 26 noiembrie 2004, Omar Hayssam şi soţia sa, Adela, îşi cedează părţile sociale către Georgeta Victoriţa Mohammad (nume de scenă Georget – la Melody Bar în capitală), soţia partenerului său, Munaf Mohammad, ea rămânând asociat unic în societate. La 17 octombrie 2005, Georgeta Munaf iese din firmă, locul său fiind luat de sirianul, Alrifaai Ibrahim. Un an mai târziu, la Registrul Comerţului este înregistrată o reducere a capitalului firmei, de la 6.643.000 RON la doar 5.102 RON. Pe data de 14 iulie 2005 s-a cerut reducerea capitalului firmei.

Presa centrală a remarcat o coincidenţă : în ziua în care Georgeta Munaf părăsea firma Rio Bucovina Distribution, procurorul Ciprian Nastasiu finaliza dosarul răpirii ziariştilor, rechizitoriul fiind trimis de către procurorii DIICOT instanţei de judecată.

La 30 noiembrie 2004, după punerea sa sub acuzare, Omar Hayssam (care deţinea firma la acel moment împreună cu amanta sa Violeta Alexandra Pârvan, cei doi având un copil) se retrage din firma City Center SRL. Sirianul Mohamad Samer Hazam preia procentele deţinute de Omar şi Violeta, celălalt asociat fiind unul dintre fraţii lui Hayssam, Mukhles Omar (30 de procente), care devine şi administrator al societăţii. Trei luni mai târziu, Mahmoud Omar, alt frate al teroristului, preia partea lui Mukhles, retras ulterior din funcţia de administrator. Părţile sociale deţinute de Mukhles se plimbă pe la mai mulţi arabi (la 8 iunie 2007 asociaţi în firmă sunt irakienii Saif A Mahdi şi Omar Kh Assey), apoi ajung la Horia Constantin Ionescu.

În decembrie 2004, Bucovina Enterprises, unde Omar Hayssam avea 98% acţiuni, este transferată partenerului său Mohamad Munaf, iar Rio Bucovina Distribution, unde erau acţionari soţii Omar (Hayssam şi Adela). este transferată Georgetei. Bucovina Enterprises SRL din Vatra Dornei a fost deţinută până în septembrie 2005 de către Adela Omar şi Mohammad Munaf, când soţia lui Hayssam i-a dat firma lui Qasem Abdul Ghani, care era asociat şi la Bucovina Mineral Water. În cursul anului 2005, Adela Omar măreşte capitalul social al firmei Bucovina Enterprises de la 50 de milioane ROL la 571 milioane ROL, apoi firma este cesionată la 06.09.2005 sirianului Qasem Abdul Ghani, care dispare în mod misterios din România în 2006. Structura acţionariatului Bucovina Enterprises devine: Mohamad Munaf – 8%, Qasem Abdul Ghani – 92%.

În anul 2006, în fimele lui Omar Hayssam apare Anghel Gheorghe, care împreună cu Mahmud Omar (unul din fraţii lui Omar) preiau conducerea firmelor. Qasem Abdul Ghani a plecat din România în iunie 2006 şi nu a mai fost de găsit. Societatea a fost administrată mult timp de către suceveanul Dumitru Şovea, dar în cursul lui 2007, pentru 3 luni (martie – iulie), acesta a fost înlocuit de sirianul Eyad Abdu Ghani, fratele lui Qasem, cel care preluase Bucovina Enterprises. Un amănunt interesant: Eyad Abdu Ghani şi-a declarat la numire domiciliul la adresa ocupată de birourile firmei. Mohamad Munaf deţine încă 8% din Bucovina Enterprises. Adresa pe care el şi-a dat-o în acte, RIDGEWOOD NY 11385, este localizată în mijlocul cimitirului Mt. Carmel din New York.

Studiu de caz – spălarea firmei Bucovina Enterprises SRL în 06-09-2005, în timp ce Omar Hayssam era în puşcărie. Documente

În martie 2006 se înfiinţează firma Rio Bucovina SRL cu J4773/2006, asociat unic Mohamed Alshaar (nepotul lui Omar Hayssam, în vârstă de 22 de ani), care a stat până la sfârşitul anului 2008, când s-a retras şi a intrat Khatab Ahmad. La vremea aceea, firma Rio Bucovina Distribution se ocupa de distribuţie, Bucovina Mineral Water de producţia de sucuri, iar Bucovina Enterprises de producţia de apă minerală. Nou creata firmă Rio Bucovina preia toate activele viabile şi stocurile aparţinând celor trei firme de mai sus, care sunt lăsate să moară pline de datorii. Bucovina Mineral Water are J4773/2000 şi deţinea contractul de concesionare cu Societatea Naţională Ape Minerale pe 25 de ani. Obţinerea aceluiaşi “J” de la Registrul Comerţului după 6 ani, a fost făcută deliberat pentru a induce în eroare organele de control financiar. Khatab Ahmad este născut şi el tot la Homs, în Siria, la fel ca Omar Hayssam şi fraţii săi, localitate unde este înregistrată şi Ogharit Trading. Aceasta este firma mamei lui Omar şi apare în mai multe anchete ale autorităţilor române, cum ar fi privatizarea IPRS Băneasa.

Cum a reuşit Omar Hayssam să-şi spele averea? Cu ajutorul autorităţilor care-l ţineau închis şi cu ajutorul soţiei (vezi documentele de mai sus), teroristul emiţându-i procuri şi indicaţii soţiei sale de după gratii. Banii şi bunurile au fost înstrăinate făra nicio problemă către terţe persoane care au şi ele legătiră cu reţelele teroriste şi de crimă organizată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eduard O. Ohanesian 147 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.