În 1859, am profitat de teama Imperiului Otoman că ar putea fi lovit de Rusia. Atunci, diplomaţia Imperiului şi-a făcut aliat din Franţa, iar noi am profitat, sub influenţa Parisului, şi am făcut Unirea Principatelor.
Rusia a lovit în 1877 şi România a devenit ţară neatârnată, după ce a trebuit să găzduim câteva luni armatele ruse, aflate în retragere, pe teritoriul nostru. Eminescu se temea de ruşi mai mult decât de turci şi nu a fost un entuziast al Războiului nostru de Independenţă. Bănuia că, prin tratatul de pace de după război, ţara va căpăta obligaţii mai grele decât avusese sub otomani. Puterile occidentale nu ne-au împovărat decât cu sarcina de a-i împământeni pe evrei, o chestiune pe care am tratat-o cu o mentalitate extrem de conservatoare.
În 1918 am avut noroc cu faptul că Imperiul Ţarilor a devenit unul al Sovietelor şi puterile occidentale au vrut să fie aici un fel de Zid Chinezesc contra bolşevismului. Şi aşa a fost să fie România Dodoloaţă.
Tragedia noastră a avut o primă culminaţie în 1940, când a trebuit să cedăm Basarabia şi o parte din Transilvania. Dacă am fi rezistat în Basarabia, sovieticii ar fi înaintat până spre Carpaţi, iar germanii ar fi ajuns pe Carpaţi dinspre vest. Am fost provocaţi să intrăm într-o capcană în care am fi rămas fără stat, pentru ca planurile lui Hitler şi cele ale lui Stalin să-şi uşureze cursul.
După război, dacă ar fi câştigat nemţii, am fi reprimit Basarabia şi o Transilvanie ciuntită din cauza obligaţiilor nemţilor faţă de unguri. Istoria a curs împotriva fraţilor noştri de dincolo de Prut, dar şi împotriva ideii naţionale româneşti, care a fost reprimată crunt în regimul comunist pre-ceauşist.
Ceauşismul ne-a înstrăinat de patriotism mai mult decât ne-am dat seama. După 1989, aveam să aflăm că ne interesa nivelul de trai mai mult decât ideea naţională, chiar dacă, pentru unii, sărăcia avea să rămână unica… opţiune. În ultimul deceniu al secolului XX, încă nu înţelegeam că naţionalismele sunt condamnate sub configuraţii noi, numite acum globalism. Azi înţelegem. Şi unii dintre noi se mândresc că am fost cumva protocronici. Da, nu mai avem idee naţională, dar nici poziţie profitabilă nu avem în cadrul globalizării.
Când am pierdut şansa istorică de a forma o naţiune cu un mental greu de distrus? Istoria cea contrafactuală zice acum, cu vocea ei a posteriori, că ne-a lipsit profetul care să înţeleagă că SUA nu vor lăsa Germania să devină un hegemon. Acel profet nu ne-ar fi îndemnat să luptăm până la sacrificiu pentru Basarabia, în 1940, ci în contra arbitrajului (Dictatului) de la Viena.
Ne-am fi putut folosi de munţi cum au făcut-o partizanii sârbi. Am fi avut, după război, o poziţie pe care occidentalii nu ar mai fi putut să o lase la cheremul sovieticilor. Am fi avut o mentalitate naţională care nu ar mai fi acceptat jocuri subalterne.
Ce fel de mental a fost acela care a îmbrăţişat, în decembrie 1989, subalternizarea faţă de gorbaciovism? Unul influenţat de o propagandă occidentală care prezentase decenii la rând o lume schematică: tot răul e aici, tot binele e în lumea aşa-zis liberă. Nu aveam o cultură economică suficient de solidă ca să putem înţelege că politicul însuşi devenise subaltern forţelor economice şi nu am înţeles că urma să negociem o tranziţie politică dintr-o puşcărie brutală, asiatică, într-una mai rafinată, globalitară. În fapt, politicul nu mai făcea destinul, cum zicea Napoleon. Acum, economicul predestina viitorul. Formatul economic al naţiunii noi l-am pierdut pe drum. Aşa că, atunci când spunem „noi”, vorbim despre ceva din trecut. Un „n-a fost să fie”.
@Al: Cel care te inseli esti tu. Bugeacul nu este deloc sterp, inainte de razboi, acesta producind 2 recolte de cereale pe an. Armata tarista mai mult a sabotat decit ajutat armata romana cam peste tot, in Dobrogea unde a dat inapoi, batalia Bucurestilor la care a refuzat sa participe, pe Siret unde nu s-a miscat odata cu ofensiva de la Marasti, ceea ce s-a cam eludat pina prin 1964-1967, nu pierderile de care si tu si atunci se face caz. Armata romana nu a fost in zdrente nici in 1916 – aceasta este mantra propagandei rusesti, al carei vector nu odata ai fost. Averescu nu este singurul memorialist dar probabil este singurul care exagereaza contributia rusilor. Tragedia din 1940 nu se datoreaza deloc lui Titulescu ci lui Carol, care a inchinat tara Germaniei. El poate fi inteles, si Titulescu l-a inteles, doar prin presiunea germana si conciliatorismul occidentalilor. Ardealul nu a fost primit de la Stalin, ci prin Conventia de armistitiu iar ‘bunavointa’ lui Stalin a fost de fapt pedeapsa pentru unguri (ti-am dat cindva refereinte) si platita de romani cu inscaunarea guvernului Groza si facatura regiunii autonome maghiare. Sirbii au fost alungati din Kosovo nu din cauza partizanilor ci pentru ca provincia a fost incorporata in statul marioneta albanez creat dupa invazia italiana – ca admirator al lui Franco, Mussolini, Hitler ignori acest fapt. Ce s-a petrecut dupa Malta e alta poveste si se numeste ingratitudine si incompetenta politica. Nu toti furau inainte de 1989, cind existau pedepse draconice. Un profesor, inginer, medic, muncitor sau maistru care primea prime pentru depasirea de norma, nu avea nevoie sa fure de la stat ca sa-si cumpere apartament si masina – supremul lux de atunci. Vorbesti doar in virtutea urii tale viscerale, plus ignoranta. De acord cu subiectul Dragnea.
interesul fata de Romania este legat de faptul ca Romania si Polonia formeaza un zid chinezesc intre Germania si Rusia impiedicandu-le a se „unifica” impotriva angliei si frantei. la inceput nemtii au „cladit” o familie domnitoare germana in Rusia si s-au coordonat impotriva Frantei. in primul razboi mondial nemtii l-au trimis pe lenin ( cu multi bani) sa se retraga rusia din razboi cu nemtii, in al doilea razboi s-au coordonat iar si a fost incheiat pactul molotov ribentrop, dar au trebuit sa invadeze polonia ( si perfidul albion( foreign office) i-a impulpat pana s-au incaerat). acum englezii ne-au bagat in NATO ca daca suntem invadati sa iasa cu razboi, nu ca in II WMR cand noi am pactizat.
‘