În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Trăirile malefice apărută la Editura Actual din Cluj-Napoca în 2022
Perpetuum mobile
“Nu săvârşi de două ori păcatul, pentru că nici de întâia dată nu vei rămâne nepedepsit.” – Septuaginta, Sir., 7, 8.
– Ce te doare, fiule, întrebă tatăl.
– Mă doar rău, domnule doctor, răspunse băiatul.
– Este vorba despre nişte tendinţe pe care nu şi le mai poate reprima, declară medicul.
– Asta poate explica totul, spuse inspectorul de poliţie.
(Era o zi mohorâtă.)
– Crima rămâne totuşi crimă, hotărî judecătorul.
– Dar se poate folosi acelaşi termen pentru un omor săvârşit cu sânge rece de către un om în deplinătatea facultăţilor mintale şi pentru un omor săvârşit de către un bolnav inconştient? întrebă destul de retoric, dar cu mult efect, avocatul.
– Pitacos din Mitilene a cerut pentru delictele săvârşite în stare de ebrietate pedeapsă dublă. Şi a fost declarat unul dintre cei şapte înţelepţi ai antichităţii pentru acest lucru, spuse procurorul.
– Totuşi, acuzatul nu a fost beat. El e doar bolnav…, remarcă o doamnă din asistenţă.
– Şi ce dacă? întrebă poştaşul pe acelaşi ton.
(– Aprod, ce caută poştaşul acolo? aţi putea întreba.
– Aduce o scrisoare.
– La tribunal?! În timpul dezbaterilor? aţi putea întreba.
– Dar unde să-l găsească altfel pe acuzat?
– Acuzatul e în boxă, spuse din nou, pe acelaşi ton, poştaşul.
– Dar acum ce mai caută poştaşul aici?
Dar asta n-aţi mai putea zice, deoarece întrebarea ar fi depăşită, poştaşul ieşind tocmai atunci pe uşă.)
– Să revenim, domnule preşedinte, sugeră umil cineva din completul de judecată.
– Bietul copil, adăugă unul, e doar un copil.
– E o brută, spuse altul, o brută!
– Sentinţa e prea aspră, se mai încăpăţână o femeie.
– Trebuia spânzurat, se supără bărbatul, plesnind-o pe precedenta.
(Era o seară de concediu, ultima seară înainte de a fi obligaţi să se întoarcă la lucru şi n-au găsit altceva mai bun cu ce să şi-o umple.)
– Aici o să-ţi bagi minţile în cap, nepricopsitule, îi spuse gardianul, dar el, nu se ştie de ce, rânji.
– Îţi dau trei ţigări în schimbul tocului de la ochelari, îi propuse un deţinut.
– Mai cere-i încă două, îl sfătui alt deţinut.
– Să le spui ailor mei că sunt bine, îl rugă altul.
(Afară ploua.)
– Da’ dumneata de unde ai părut? îl întrebă conductorul.
– Abia ce a ieşit din închisoare, clătină din cap poliţistul.
Judecătorul de instrucţie notă, printre altele:
“… intrând în compartimentul în care nu se găsea decât victima, în mintea asasinului a încolţit gândul sumbru. Victima probabil că aţipise şi…”
“Se aprobă” notă preşedintele pe un colţ al acestui raport, însă, probabil că fiind foarte ocupat, se gândise la altceva. Apoi se socoti îndelung ce să facă şi cum s-o dreagă cu acel “Se aprobă” şi îi puse un “Nu” în faţă şi un semn al exclamării la sfârşit.
Ce de la Curtea de Apel n-au putut pricepe ce “Nu Se aprobă!”, de fapt.
– Poate ai şi dumneata, pe undeva, o mamă bătrână, care te-a crescut cu multe suferinţe.
Poate am putea impresiona cu ajutorul ei juraţii, sugeră maestrul Midi, avocatul.
– Foc! ordonă comandantul plutonului de execuţie.
– Sufletul său şi-a luat zborul spre cer, o asigură pe logodnică preotul care fusese “acolo” până la capăt. Până la capăt!
“Şi eu am fost de faţă!” strigă poştaşul. (Vă rog să nu-l mai întrebaţi nimic: luaţi-l aşa cum e şi lăsaţi-l în plata Domnului.)
(Se pare că în ziua aceea au fost foarte mulţi nori. Cerul nici nu se mai vedea.)
– Să te mai iau şi pe tine, se întrebă Sfântul Petru.
– Trimite-l înapoi! îi răspunse o Voce.
– Mă doare rău, domnule doctor, se plângea băiatul, născându-se.
– Să mai încercăm o dată!
Confuzia
“Înainte de a ne fi pus la cale treburile, ne răpeşte moartea.” – Mahabharata, 9942.
Dr. Gough era un domn respectabil (avea şi o servietă neagră), purta ochelari fumurii şi era chel. Se afla în străinătate la un congres internaţional de medicină sportivă, unde susţinuse o apreciată comunicare.
În seara aceea, pe când se întorcea la hotel, doi bărbaţi îl opriră în faţa intrării, se legitimară şi-l rugară să-i urmeze. În eleganta limuzină neagră, dr. Gough protestă cu vehemenţă, înecându-se mereu în tuse, protestă şi când opriră în faţa unei somptuoase vile din afara oraşului. Aici i se servi o cină copioasă, după care doi înalţi funcţionari îl dojeniră politicos că ar călători incognito în străinătate. Uimit şi îmbunat oarecum după un pahar cu vin vechi de Burgundia, dr. Gough le arătă paşaportul, invitaţia la congres şi celelalte acte. Susţinu încă mult timp că el e dr. Gough, specialist în medicină sportivă, dar zadarnic. Cei doi înalţi funcţionari au rămas la convingerea că dr. Gough, de fapt, nu e dr. Gough, ci suveranul unei ţări orientale.
Dr. Gough rămase în minunata vilă care i se puse la dispoziţie şi învăţa toată ziua numele statului al cărui suveran devenise, dar nume pe care nu reuşea nicicum să-l pronunţe. (Era o vocabulă grea.) Se căsători şi avu doi copii cu păr creţ şi unghii violete.
Într-o zi veniră la el trei indivizi care se intitulară juntă militară şi care-l omorâră.
Greşeală fatală
“Mă întrebi, scumpa mea copilă, dacă mai iubesc la fel de mult viaţa. Îţi mărturisesc că o găsesc plină de durere şi de chin; dar moartea mă scârbeşte încă şi mai mult: sunt atât de nefericit că am a sfârşi toate acestea prin ea, încât, dacă m-aş putea întoarce îndărăt, nu mi-aş dori nimic mai mult.” – Doamna de Sévigné, Scrisori.
Şi atunci Gough hotărî că viaţa nu mai are nici un rost. Decise să se sinucidă. Dar, pentru orie eventualitate, îşi mai dădu o şansă: nu era mare amator de fotbal, însă, cum televizorul tot era deschis, hotărî că, dacă va câştiga echipa cu chiloţi albi, se va duce să se îmbete, dar, dacă vor învinge cei cu chiloţi negri, îşi va pune capăt zilelor.
Meciul se dovedi, într-adevăr, palpitant. (Gough n-ar fi acceptat niciodată că o partidă de fotbal poate fi atât de pasionantă.) Mai înainte lucrurile merseseră în direcţia unei beţii straşnice. Abia a început să fie Gough atent la televizor, că jucătorii în chiloţi albi au şi început să dea un gol după altul: patru goluri. Pe urmă, însă, a intervenit ceva cu totul neaşteptat, unul dintre ei a fost dat afară de pe teren de către arbitru. Aşa că au început şi negrii să prindă curaj, iar când n-au mai rămas decât patru minute de joc, scorul a devenit egal. Asta nu fusese prevăzut în planurile lui Gough Ce să facă în cazul unui meci egal? Ce hotărâre decisivă să ia? Totuşi, în ultimul minut de joc, mai precis, într-unul dintre ultimele minute de prelungiri dictate de arbitru pentru repetate trageri de timp, fotbaliştii cu chiloţi negri îi rezolvară situaţia lui Gough: mai reuşiră un gol, aşa că arbitrul fluieră sfârşitul meciului şi Gough se spânzură.
Necugetată faptă! Peste o săptămână, lumea a putut citi în ziar că meciul a fost contestat fiindcă echipa cu chiloţi negri a folosit un jucător fără drept de joc, aşa că “albii” au câştigat la “masa verde” cu scorul de 3-0.
– Gough s-a omorât degeaba, tot repeta Finch, fără să ştie cât de aproape se afla de adevăr.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.