TVR nu se consideră instituţie publică!

Dintr-un document oficial ajuns recent la Parlament, rezultă că TVR nu se consideră instituţie publică şi drept urmare nici post public de televiziune. Cu toate acestea, românii plătesc abonament obligatoriu la TVR, iar instituţia este bugetată de la stat.

Conducerea TVR nu cunoaşte legislaţia

„TVR nu este o autoritate publică în sensul legii, ci doar o instituţie care îşi desfăşoară activitatea în regim concurenţial, sub controlul unei autorităţi publice.” Această frază apare în cadrul răspunsului dat de preşedintele-director general al TVR, Alexandru Lăzescu, unei interpelări adresate de deputatul PNL Mirel Taloş, răspuns prin care i se dă de înţeles respectivului deputat că nu i se oferă de fapt nici una din informaţiile cerute, culmea, în baza Legii 544/2001 privind liberal acces la informaţiile publice! După care tot în document se arată că orice informaţie solicitată TVR poate fi dată doar parlamentarilor din comisiile de cultură (Mirel Taloş este membru al Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor) şi Parlamentului prin depunerea raportului anual de activitate.

Ceea ce se susţine în documentul semnat de Alexandru Lăzescu este complet fals. Pentru că Legea 544/2001 este clară în acest sens: „Prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate sau instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naţională, precum şi orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale sau locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar”. Iar după cum se ştie, TVR este o instituţie care este bugetată de stat, iar în ceea ce priveşte „activitatea în regim concurenţial”, suntem în faţa unei glume nereuşite. Pentru că nu mai există în România vreun post de televiziune bugetat de stat.

Românii plătesc de două ori la TVR

Domnul Alexandru Lăzescu (sau consilierul care i-a redactat răspunsul trimis la Parlament) susţine că instituţia pe care o conduce nu este una publică, dar TVR primeşte de două ori bani de la cetăţean. O dată, direct, prin plata – obligatorie – a abonamentului, care se reţine pe factura ENEL; a doua oară indirect, prin banii alocaţi de la buget, care vin tot de la cetăţean. Am putea spune că unii cetăţeni plătesc practic de trei ori TVR. Este vorba de cei care sunt cablaţi şi plătesc un abonament operatorului de cablu, o cotă din acest abonament ajungând şi la TVR. Şi dacă domnul Lăzescu tot susţine că TVR nu este un post public, atunci de ce toţi operatorii de cablu sunt obligaţi să preia toate canalele postului din Pangrati?

Culmea tupeului pentru un şef de instituţie pe care o consideră ca nefiind publică, recent, Alexandru Lăzescu a cerut mărirea abonamentului pe care îl plăteşte cetăţeanul. Ca răspuns la acest afront, unii parlamentari au iniţiat p propunere legislativă prin care să se desfiinţeze taxa radio-tv.

Ce informaţii au fost cerute TVR

În interpelarea adresată preşedintelui-directorgeneral al TVR se solicitau următoarele informaţii:

  • lista programelor achiziţionate, frecvenţa de difuzare, durata contractelor, valoarea totală a fiecărui contract
  • lista programelor produse în coproducţie – aceleaşi date
  • costurile şi cheltuielile formatului „Întrecerea anilor”, durata contractului de achiziţie
  • lista drepturilor conexe şi de autor, cu persoanele nominal
  • onorariile tuturor prezentatorilor, nominal
  • numărul angajărilor şi al noilor colaboratori de la preluarea mandatului dumneavoastră şi justificarea lor
  • concursurile de confirmare pe posturile de conducere nou înfiinţate prin noua organigramă
  • care este bugetul de marketing pregătit şi cheltuit pentru reorganizarea grilelor primelor două canale, TVR 1 şi TVR 2
  • la cât se ridică investiţiile în TVR Info în momentul actual de criză
  • condiţiile contractului cu Dolce TV de preluare a programelor TVR

Lăzescu a avut noroc că Taloş este deputat

Deputatul PNL Mirel Taloş a explicat pentru cotidianul.ro de ce a solicitat respectivele informaţii de la conducerea TVR. „Am fost interpelat la rândul meu de către cetăţeni din colegiul din care fac parte care m-au rugat să solicit aceste informaţii. Unii dintre cei cu care am stat de vorbă mi-au spus că au remarcat că, în plină perioadă de criză, o instituţie publică cum este TVR nu a luat nici o măsură de restrângere financiară – oamenii au aflat din presă, au văzut numeroase figur noi pe micul ecran etc., deci curiozitatea lor era justificată. În plus, mulţi dintre cei cu care m-am întâlnit în colegiu – probabil că informaţiile le aveau tot din presă, dar voiau să le obţină şi prin mine, oficial – susţineau că onorariile unor prezentatori, realizatori din TVR sunt excesiv de mari într-o perioadă de criză, chiar şi în raport cu onorariile de la posturile private. Eu am ţinut cont de doleanţele oamenilor din colegiu şi, conform drepturilor pe care le are un parlamentar, am făcut interpelarea. Evident nu am fost mulţumit de răspunsul pe care l-am primit. În sesiunea de toamnă voi face o revenire la interpelare, de această dată mult mai amplă. Domnul director general al TVR trebuie să ştie că nu unui deputat nu i-a dat informaţiile cerute, ci cetăţenilor plătitori de impozit şi de taxă radio-tv. Ceea ce nu este corect. Este posibil, nu neg, ca unele dintre informaţiile cerute, cele de natură contractuală în care există clauze de confidenţialitate, să nu intre sub incidenţa Legii 544/2001, dar sunt convins că acestea nu depăşeau 20% din tot ce am solicitat”, ne-a declarat deputatul PNL Mirel Taloş.

Conform legislaţiei în vigoare, pentru refuzul de a oferi informaţii în conformitate cu Legea 544/2001 se aplică sancţiuni. Deputatul liberal ne-a precizat că nu va contesta răspunsul primit, ţinând cont că va face revenire la interpelare. Ce s-ar fi întâmplat dacă informaţiile ar fi fost cerute de către un simplu cetăţean? Cu siguranţă ar fi făcut în primă instanţă o contestaţie administrativă şi dacă rezultatul ar fi fost negativ, l-ar fi acţionat pe şeful TVR în contencios administrativ cerând şi daune patrimoniale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Izabela Niculescu 253 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.