Ubergate: Joe Biden, Emmanuel Macron, Olaf Scholz, menționați

Compania americană Uber a utilizat în câteva ţări, inclusiv în România, un sistem urgent de distrugere a datelor computerizate în cazul investigaţiilor autorităţilor de reglementare, relevă ancheta efectuată de cotidianul The Guardian.

Documente secrete obţinute de cotidianul The Guardian evidenţiază activităţile intense de lobby ale companiei americane de transport urban Uber Technologies, Inc. şi susţinerea de care a beneficiat din partea unor lideri politici, printre care se numără Emmanuel Macron, fost ministru francez al Economiei devenit preşedinte al Franţei, şi Neelie Kroes, fost comisar al Uniunii Europene pentru Agenda Digitală.

Cele aproximativ 124.000 de documente analizate, inclusiv 83.000 de emailuri şi 1.000 de stenograme ale conversaţiilor, din perioda 2013-2017, evidenţiază activităţi de lobby în valoare de 90 de milioane de dolari anual pentru a obţine susţinerea politicienilor europeni cu obiectivul perturbării serviciilor clasice de taxi din Europa şi al înlocuirii acestora.

Documentele provin din perioada în care compania Uber era condusă de directorul general Travis Kalanick, forţat să demisioneze în 2017.

În pofida protestelor uneori violente ale şoferilor de taxi, compania Uber a devenit activă în Paris în 2014, exact când Emmanuel Macron devenise ministru al Economiei. În cadrul eforturilor de colaborare, Emmanuel Macron şi Travis Kalanick au avut cel puţin patru întâlniri, conform documentelor, citate de BBC News. Emmanuel Macron nu credea că UberPop, numele filialei din Franţa a companiei, avea vreun viitor, dar a acceptat să colaboreze pentru a modifica legislaţia de profil. „Funcţia lui l-a condus în mod natural la întâlniri şi la interacţiuni cu multe companii implicate în modificările fundamentale produse în acei ani în sectorul serviciilor, care au trebuit facilitate prin deblocarea unor obstacole administrative şi de reglementare”, a declarat un purtătorul de cuvânt al lui Emmanuel Macron.

Documentele arată, conform cotidianului The Guardian, că Uber a încercat să obţină susţinere şi din partea lui Joseph Biden, în acel moment vicepreşedinte al SUA, devenit acum preşedinte, şi a lui Olaf Scholz, în acel moment primar al oraşului german Hamburg, devenit cancelar. Uber a avut contacte şi cu fostul premier irlandez Enda Kenny, cu ministrul britanic de Finanţe de atunci, George Osborne, şi cu fostul premier israelian Benjamin Netanyahu. De asemenea, prin intermediul fostului comisar UE Neelie Kroes, Uber a încercat să ia legătura cu premierul Olandei, Mark Rutte.

În cadrul eforturilor intense de a se impune pe piaţa serviciilor de transport urban, Uber a recurs şi la acţiuni violente, în cadrul protestelor. „Violenţa garantează succesul”, afirma Travis Kalanick.

Compania Uber avea un sistem urgent de distrugere a documentelor

Uber Techologies dispunea, potrivit documentelor, de un „buton de distrugere”, pentru oprirea imediată a accesului autorităţilor la documente informatice sensibile. Sistemul a fost utilizat de câteva ori, la cererea directorului general Travis Kalanick. „Vă rog să apăsaţi butonul de distrugere cât mai repede. Trebuie oprit accesul în Amsterdam”, scria Kalanick într-un email din 2015.

„Butonul” de distrugere a datelor ar fi fost folosit şi în Canada, Belgia, India, România, Ungaria şi Franţa, potrivit cotidianului The Guardian şi postului BBC News.

Purtătorul său de cuvânt al lui Travis Kalanick, fostul director general al Uber, neagă acuzaţiile, afirmând că nu a existat niciun buton de acest fel şi nu au existat acţiuni de obstrucţionare a justiţiei în nicio ţară. „Uber a utilizat instrumente pentru protejarea prorietăţii intelectuale şi sferei private a clienţilor; acest protocoale de siguranţă nu distrug date sau informaţii şi au fost aprobate de către departementele juridice şi de reglementare ale Uber”, a subliniat reprezentantul lui Travis Kalanick.

 

Reacția Uber

Uber Techologies anunţă, într-un comunicat difuzat ca reacţie la dezvăluirile Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (International Consortium of Investigative Journalists), că deşi comportamentul din trecut „nu era conform cu actualele valori”, acum compania este „diferită”.

„Nu există o lipsă de relatări despre greşelile Uber înainte de 2017. Au fost publicate mii de articole, au fost scrise multe cărţi, a existat chiar şi un serial televizat. În urmă cu cinci ani, acele greşeli au culminat într-una dintre cele mai infame admiteri din istoria Americii corporative. Acea admitere a condus la activităţi enorme de monitorizare publică, la un număr de procese de profil înalt, la numeroase investigaţii ale agenţiilor guvernamentale şi la încheierea colaborării cu mulţi membri ai conducerii. Tocmai de aceea, Uber a angajat un nou director general, Dara Khosrowshahi, care a primit sarcina de a transforma fiecare aspect al modului în care Uber îşi desfăşoară activitatea. El s-a ghidat încă de la început pe recomandările formulate de Eric Holder, fost procuror general al SUA angajat de companie să investigheze şi să reformeze practicile noastre de afaceri. Dara a rescris valorile companiei, a remaniat echipa de conducere, a fixat ca principală prioritate siguranţa, a implementat o guvernare corporativă de primă clasă, a angajat membri independenţi în Consiliul de administraţie şi a instalat un sistem viguros de controale şi conformare necesar pentru funcţionarea unei companii publice. Când spunem că Uber este în prezent o companie diferită, ne referim la modul concret: 90% dintre actualii angajaţi ai Uber s-au alăturat după ce Dara a devenit director general”, anunţă compania Uber Technologies într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

„Uber este acum cea mai mare platformă de lucru din lume şi o parte integrantă a vieţii de zi cu zi pentru peste 100 de milioane de oameni. Am trecut de la o perioadă de confruntare la una de colaborare, demonstrând voinţa de a veni la masa discuţiilor şi de a găsi elemente comune cu foştii oponenţi, inclusiv cu sindicate şi companii de taxi. Acum avem statut reglementat în mai mult de 10.000 de oraşe din lume, acţionând la toate nivelurile de guvernare pentru a îmbunătăţi vieţile celor care utilizează platformele noastre şi ale oraşelor în care funcţionăm. Printre alte lucruri, am investit masiv în siguranţă, dezvoltând multe dintre tehnologiile care acum sunt standard în industrie şi publicând un raport complet despre cele mai grave incidente de siguranţă. În cadrul angajamentului de a deveni o platformă de mobilitate cu emisii zero până în 2040, investim 800 de milioane de dolari pentru a ajuta şoferii să treacă la vehicule electrice şi să raporteze progresele noastre pe parcurs. Menţinem echitatea în materie de gen şi la nivel rasial şi am asociat compensaţiile directorilor noştri la obiectivele în materie de diversitate”, precizează Uber.

„Nu am invocat şi nu vom invoca scuze pentru comportamentul din trecut, care în mod clar nu a fost în conformitate cu actualele noastre valori. În schimb, cerem publicului să ne judece prin prisma a ceea ce am făcut în ultimii cinci ani şi prin prisma a ceea ce vom face în anii următori”, subliniază Uber.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

17 Comentarii

  1. Ai nostri ca brazii, cu mucii pe piept … si cu multi bani in conturi si buzunare !

  2. prostii sofeaza prin toata lumea masinile personale si trimit banii in USA…fiscul fluiera si da marunt din buze

  3. Jigodii după ce au ajuns la cașcaval prin orice mijloace acum spun că sunt altfel adică mielușei, trebuie duși la bulău împreună cu acoliții lor.

  4. Hai să o vedem pe Scutea cum se autosesizează pentru „lobby” făcut de Uber în România. La noi se cheamă trafic de influență. Poate ar fi interesant să vedem dacă nu cumva și serviciile „românești” au o felie din afacerea asta.

  5. Sper ca nu ati uitat scandalul pe Uber cu cativa ani in urma, fara acte legale, fara taxe la romanica, fara factura la client. Erau bani negri pentru acesti latrai care se dovedesc complice la inselatorii si furturi in complicitate cu hoiturile politice din Romania.

  6. Conform teoriei conspiratie o parte din profiturile Uber,(altfel cum) se duc in conturile Tzahal Asta explica multe…

  7. Securiștii teroriști vor să dea proiect de lege să se întoarcă românii din Diaspora în 15 zile în țară pentru pregătire militară!!?? Cine e nebun să vină să îi apere pe teroriștii sataniști și să își lase jobul, casa și ce și-a făcut afară?!! Ce fumează ăștia de debitează numai inepții ori satanistii nazisti consumă prea multe prafuri!! Nu o să vină nimeni normal la cap ca să apere pe sataniști ca carne de tun!!!

  8. Koruption, koruption, koruption! la nivel înalt și global! Procurorii crescuți și plantați de ONG-urile lui Soros- CIA la cele mai inalte niveluri din USA si UE vor întoarce capul in altă parte, la fel ca și in cazul mega-afacerii Ursula – Pfeizer. Iar aici, la noi, procurorii unși de aceeași cupolă, se vor năpusti fioroși asupra ministrului de la agricultură care cică a angajat pe una/unu’ fără concurs (ha!ha! nici nu s-a mai auzit de așa ceva în politichia românească! :))… Apropos, vă amintiți ca atunci când a devenit procuror general al României si mai apoi șefă DNA, d-na Kovesi să fi dat vreun concurs?! Ha!Ha!Ha! România nor-ma-lăă! USA si UE la fel de nor-ma-le! Koruption mare la voi măi proștilor de rumâni, voi sunteți cei mai corupți de pe Pământ, ce n-ați înțeles!? ?

  9. Necorupții ăștia occidentali, cinstiții ăștia ne puneau pe noi cu spatele la zid arătându-ne cu degetul pentru corupția noastră :))))

  10. Sa fie oare o coincidenta faptul ca in cuibul de borfasi de la Bruxelles se construieste (pe banii nostri, ai fraierilor, cum altcumva ?!) un „bunker” care cica va servi la protectia discutiilor care se vor purta acolo ? Adica, pentru a fi clari, a intelegerilor tilharesti ale acestei grupari de crima organizata care este Comisia UE … Apropo, peste doua zile este 14 iulie, ziua in care Bastilia a fost luata cu asalt cu furci si topoare …

  11. Vedeti de ce iubeste Sorish globalismul. Culege banu neinpozitat de la prosti.

  12. Să mai spună cineva că Macrou cu sinistra lui sotie nu este usrist/sorosist/neo-marxist/ nazist in muget și-n simțiri!

  13. USR Love UBER… REZIST = UBER… UBER LOVE ANTICORUPTIE… iar b0ii au pus botul ca niste oi tute facute gramada. BRAVA anticoruptilor care folosesc UBER !!!

  14. Nasol cu Macron … 😉 … (se stia!) … mi bine castiga …Le Pen!

    Din toamna, dupa DEZASTRUL -midterms- USA va avea alt presedinte …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.