Ucraina, Polonia şi Lituania înfiinţează o brigadă comună cu 4.500 de militari

In momentul in care tensiunile dintre Rusia, pe de o parte si NATO si UE, pe de alta parte, se apropie de apogeu, Polonia, Ucraina si Lituania reiau planul mai vechi de infiintare a unei brigazi militare comune. Brigada ar trebui sa aiba 4.500 de militari si comandamentul la Lublin, in Polonia.

Proiectul a fost initita in 2007, iar in 2009 a fost creata, pe hartie aceasta brigada comuna. La reuniunea ministrilor apararii din cele trei state, care are loc pe 20 martie, acest subiect va fi pe ordinea de zi, dupa cum anunta revista Ministerului Apararii de la Varsovia, Polska Zborjna, citat de Courrier International.

Brigada nu a fost infiintata, pentru ca proiectul “s-a impotmolit in birocratia ucraineana”, dupa cum a declarat ministrul polonez al Apararii, Tomasz Siemoniak. Ministrul a amintit ca presedintele destituit al Ucrainei, Viktor Ianukovici, a fost favorabil acestui proiect, dar ca ucrainenii au inceput apoi sa-l amane. Acum insa, odata cu schimbarea puterii la Kiev, noul ministru al Apasarii, Petro Mekhed, a evocat acest proiect cu ocazia vizitei sale la cartierul general NATO.

Deocamdata, doar componenta poloneza a brigazii comune este operationala. Brigada ar trebui sa numere 4.500 de militari, iar comandamentul ar trebui sa fie in Polonia, la Lublin. Exista deja experienta in domeniul cooperarii militare intre Polonia si Ucraina, pentru ca cei circa 1.600 de militari ucraineni care au indeplinit misiuni in timpul razboiului din Irak s-au aflat sub comanda poloneza. Militarii ucraineni au cooperat cu cei polonezi si in cadrul misiunii NATO de mentinere a pacii din Kosovo.

Pe de alta parte, pericolul izbucnirii unui razboi la granita de est a Poloniei i-a determinat pe liderii de la Varsovia sa grabeasca reforma si inntarirea capacitatii militare. Poland a anuntat deja ca va investi circa 30 de miliarde de euro in aparare, fiind una dintre cele doar cinci state NATO care respecta angajamentul de a aloca apararii un buget de minimum 2% din PIB. Mai mult, SUA au trimjis in Ucraina 12 avioane F-16 si 300 de militari, cu scopul de a intari apararea aeriana, dupa ce Polonia a solicitat o intrunire a Consiliului Nord Atlantic, invocand Articolul 4 din tratatul de la Washington – “Partile vor avea consultari comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera ca este ameninata integritatea teritoriala, independena politica sau securitatea vreuneia dintre Parti”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.