Joi, 31 ianuarie, ora 11:00, în deschiderea Sesiunii internaționale de comunicări științifice de la UNATC, are loc lansarea volumului 2, numărul 2 / 2018 al revistei academice de studii de film și media Close Up, publicație bi-anuală în limba engleză, tipărită de UNACTPress cu ajutorul UCIN.
Acest număr a reunit în jurul temei „Filmul românesc și auto-reflexivitatea”, o serie de articole scrise de profesori, doctoranzi și absolvenți ai UNATC – precum Dana Duma, Andrei Gorzo, Dorina Pricop, Irina Trocan, Alexandru Sterian, Georgiana Mușat, Iolanda Gîrleanu, dar și de critici și teoreticieni de film din afară, precum Wang Yao, de la Academia de Film din Beijing.
Prezentarea temei și a ideilor născute din ea va fi făcută de prof. univ. dr. Dana Duma, editor al revistei și de către lect. univ. dr. Andrei Gorzo, co-editor adjunct.
În textul semnat de Dana Duma, “Autoreflexivitatea în Noul cinema românesc: o metodă de lucru”, autoreprezentările mediului în Noul cinema românesc sunt comparate cu filmele metacinematografice realizate înainte de 1990, în încercarea de a revela obiectivele diferite ale folosirii acestui dispozitiv. În timp ce în peliculele recente el este “o metodă de lucru”(după formularea lui Gilles Deleuze), menită să provoace reflecţii morale asupra cinematografului şi conexiunilor sale cu realitatea, lungmetrajele mai vechi favorizau latura subversivă a tropului “filmul în film”, foarte efficient în “justificarea superioară” a aluziilor politice. Alexandru Sterian include consideraţii asupra unor filme din ultima categorie (Reconstituirea de Lucian Piuntile, O lacrimă de fată de Iosif Demian) în articolul său “Opera de artă în epoca miniaturizării tehnice.Noile media şi limbajul cinematografic”, care examinează sărăcirea estetică datorată ubicuităţii tehnologiei digitale.
Un film autoreflexiv, Nu mă atinge-mă/Touch me not de Adina Pintilie inspiră textul semnat de profesorul Wang Yao de la Academia de Film din Beijing, a cărui anticipare privind evoluţia cinematografului nostru este sugerată de însuşi titlul :”Adina Pintilie sau sfârşitul Noului cinema românesc”. În textul său, “Poliţist adjectiv: Cuvintele şi lucrurile”, Andrei Gorzo evaluzează unul dintre cele mai proeminente lungmetraje ale mişcării, Poliţist ajectiv de Corneliu Porumboiu, ca pe o materializare a influentei adaptări teoretice la studiile de film făcută în 1969 de Peter Wollen teoriei trichotomiei semnelor (iconice, indexice şi simbolice) a lui Charles Sanders.
Articolul Irinei Trocan, “Preşedintele şi arhivele: Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu şi Our Nixon compară filmele semnate de Andrei Ujică şi, respectiv, Penny Lane, două portrete de preşedinţi bazate pe found footage sugerând până la ce nivel fabricarea unei imagini prezidenţiale nu este consecinţa cenzurii şi a controlului culturii, ci inerentă mediului.
Alte contribuţii abordează teme generale ale cinematografului şi mediilor audiovizuale. De pildă, textul Dorinei Pricop (“Copyright versus drepturi de autor. Drepturile morale şi protecţia realizatorilor”) compară sintagmele “drepturi de autor” şi “drepturi morale”, component ale mecanismului de apărare a creaţiilor spirituale, în special drepturile morale garantate autorilor de film. Două alte colaboratoare ale ediţiei abordează, în textele lor, tendinţe moderne ale cinematografului modern: Georgiana Muşat examinează relaţia dintre filme şi jocurile video (“Cinematograful american în era digitală. Influenţa jocurilor video”) în timp ce Iolanda Gîrleanu analizează rolul dramatic şi estetic al liniştii în coloana sonoră a filmului Gravity de Alfonso Cuaron. (“Sensuri simboloce în absenţa sunetului. Folosirea liniştii în Gravity).
Numărul 2/2018 al revistei “Close up”, apărută la editura UNATC Press, cu sprijinul UCIN, are are o echipă editorială format din Dana Duma (editor şef), Andrei Gorzo (co-editor) şi Anca Ioniţă (managing editor). Consiliul editorial este format din Laurenţiu Damian, Dana Duma, Andrei Gorzo, Ovidiu Georgescu, Marius Nedelcu şi Radu Nicoară.
Ce pastutzu` mamii lor, nu pot intitula revista pe romaneste? Le pica plombele? De-aia nu mai avem nici teatru, nici muzica, ci doar cabotinaj si manele.