Un sfârşit de an în templul muzicii din Viena

Opera din Viena este un mit populat de umbrele lui Gustav Mahler, Richard Strauss, Clemens Krauss, Karl Böhm, Herbert von Karajan, care au condus-o şi ale căror busturi tronează în Marele Foaier. Pe Ring se detaşează faţada neorenascentistă a acestui edificiu, inaugurat în mai 1869, cu „Don Giovanni” de Mozart. Distrusă de un bombardament în 12 martie 1945, Opera şi-a redeschis porţile în 5 noiembrie 1955, cu „Fidelio” de Beethoven.

Se poate spune că „Staatsoper Wien” este o uzină care funcţionează de la ora 7 dimineaţa până la miezul nopţii, cu o mulţime de activităţi greu de imaginat de către cei obişnuiţi cu ritmul mai lent al teatrelor lirice din restul Europei.

În fiecare zi cortina se ridică pentru o nouă operă, sau uneori pentru un balet, oferind publicului 52 de opere într-o singură stagiune, care, în plus, pot fi văzute de mai multe ori, în distribuţii diferite. Anul viitor, „Tosca”, de Puccini, îi va avea ca protagonişti, în martie, pe Nina Stemme şi Jose Cura, iar în iunie, pe Sondra Radvanovsky şi Marcello Giordani, iar „Tannhäuser”, de Wagner, va fi cântat în noiembrie de Stephen Gould şi Mathias Goerne, iar în martie, de Peter Seiffert şi Ludovic Tézier. Cât despre „Simone Boccanegra”, de Verdi, acesta va oferi prilejul de a-l asculta în septembrie pe Placido Domingo, şi în martie, pe Dmitri Hvorostovsky. „Elixirul dragostei”, de Donizetti, va avea trei reprezentaţii (dintre care a doua în februarie cu Rolando Villazon), iar „Bărbierul din Sevilla” va putea fi vizionat de cinci ori, cu cinci distribuţii, prima în ianuarie cu rafinata Isabel Leonard în Rosina. Şi pentru că suntem la Viena, nu putem omite „Cavalerul Rozelor”, de Richard Strauss, în legendara punere în scenă a lui Otto Schenk, cu prezenţa sopranei Anja Harteros în decembrie şi a Ninei Stemme şi Elinei Garanca.

Spectacolul cu Nunta lui Figaro a încântat publicul vienez

Numărul locuitorilor Vienei n-ar permite, în mod obişnuit, programarea a 10 reprezentaţii consecutiv, dar sistemul de reluări cu distribuţii noi asigură o prezenţă excepţională a publicului, unică în lume, rata de ocupare a sălii fiind de 99,7% din cele 2.300 de locuri, dintre care 600 sunt puse în vânzare în seara spectacolului, cu 80 de minute înainte de începerea lui, la preţul de… 3 euro biletul. Sunt faimoasele locuri „în picioare”, aflate la ultimul etaj. Zeci de tineri şi mai puţin tineri au declarat că nu şi-ar putea oferi niciodată un fototliu de orchestră, dar graţie acestui sistem pot veni regulat să-şi satisfacă pasiunea pentru operă.

Este nevoie de o organizare de fier pentru ca toată această maşină să funcţioneze. Directoarea de planning este o rotiţă esenţială. Biroul ei se află lângă cel al directorului, care, acum, pentru prima dată în istoria Operei din Viena, este un francez, Dominique Meyer.

În vârstă de 56 de ani, născut în 1955, anul redeschiderii Operei, acest alsacian, fiu de diplomat, are o formaţie de economist care, după câteva cabinete ministeriale, l-a condus la direcţia Operei din Paris. Este un om de cultură pasionat, care a ajuns la conducerea Operei din Lausanne, apoi a Teatrului Champs-Elysées, înainte de Viena.

Anna Netrebko în rolul Anna Bolena

Pentru a înţelege importanţa managementului şi modului de funcţionare a Operei din Viena, să urmărim o zi din viaţa acestei instituţii. La ora 7, echipele tehnice demontează decorul spectacolului din seara precedentă, „Siegfried”, şi, în mare grabă, montează decorul pentru repetiţia de dimineaţă cu „Elixirul dragostei”, care începe la ora 11 şi la care toţi artiştii, punctuali, care joacă şi cântă în acest spectacol sunt prezenţi fără mofturi, pentru că… aşa e regula. La sfârşitul repetiţiei, la ora 14.00, decorul este demontat, pentru a face loc celui al reprezentaţiei de seară cu „Anna Bolena”.

Dar, în timp ce se repetă „Elixirul dragostei” pe scena principală, în spatele unei uşi de etajul al şaselea se repetă „Parsifal”. Într-o încăpere alăturată, corul cântă o scenă din „Jenufa”. De pe culoar se aud vocalizele unei soliste pentru „Tosca”, iar Roberto Alagna repetă cu Erwin Schrott o scenă din „Faust”. Erwin Schrott tocmai se întâlnise cu puţin timp înainte cu soţia sa, Anna Netrebko, care venise la camera de costume pentru o rectificare la veşmântul ei din „Anna Bolena”.

În alt loc, Elina Garanca stă de vorbă cu un tânăr, André Comploï, care asigură comunicarea cu presa a Operei din Viena şi care, în acelaşi timp, răspunde la telefon, în două limbi, păstrându-şi zâmbetul şi o siguranţă de sine impresioanată. Pentru că a doua zi, în cursul dimineţii, va avea loc conferinţa de presă a lui Dominique Meyer, eveniment important la Viena, unde, se spune, că cele trei personaje importante ale Statului sunt cancelarul, directorul Băncii Centrale şi directorul Operei. Peste 300 de jurnalişti, numeroase microfoane şi camere de filmat îl vor aştepta pe Meyer, însoţit de „garda” sa, administratorul şi dirijorul orchestrei, Franz Welser-Möst, şi conducătorul baletului, Manuel Legris, însoţit de Simona Noja, care, timp de o oră, expun programul stagiunii, motivează alegerile şi răspund la zeci de întrebări.

Toată această activitate costă. Subvenţia Statului este de 50 de milioane de euro, puţin faţă de cea a Operei din Paris, de exemplu, de 120 de milioane. Dar la Viena, faptul că se joacă în fiecare seară cu sală plină aduce un venit egal cu subvenţia. Iar sponsorizarea, mai ales cea din partea companiei de automobile „Lexus”, completează bugetul.

Secvenţă din Don Giovanni pe scena Operei din Viena

Numărul starurilor este impresionant. Pe afiş se află numele celor mai importanţi cinci cântăreţi francezi ai momentului – Natalie Dessay, Roberto Alagna, Béatrice Uria-Monzon, Sophie Koch, Ludovic Tézier -, alături de starurile internaţionale Anna Netrebko şi Renée Fleming, Elina Garanca şi Inva Mula, Agnes Baltsa şi Edita Gruberova, Diana Damrau şi Daniela Desi, Anja Harteros şi Gwyneth Jones, Waltraud Meier şi Nina Stemme, Violetta Urmana şi Eva-Maria Westbroek, Jonas Kaufmann, Neil Shicoff, Stephen Gould, Placido Domingo, Ramon Vargas, Dmitri Hvorostovsky, René Pape.

Dar secretul acestei activităţi formidabile este trupa Operei: 45 de cântăreţi de prim rang care repetă tot timpul, gata oricând să intre în scenă. În 12 aprilie, soprana care trebuia să cânte Adina în „Elixirul dragostei” s-a îmbolnăvit. Tânăra Julia Novikova, care a fost descoperită graţie rolului Gilda din „Rigoletto”, spectacol difuzat în direct de Mondovision de la Mantova, a fost anunţată dimineaţa, iar seara a fost epatantă în rol.

Costul unei reprezentaţii este scăzut considerabil dacă rolurile sunt interpretate de membrii trupei, iar din punct de vedere artistic nu se pierde nimic. Chiar în reprezentaţiile de prestigiu, numai artiştii invitaţi sunt plătiţi.

Acest „secret” economic este dublat de unul artistic. Orchestra Filarmonicii din Viena este prezentă în fiecare seară în fosă, cu o memorie aflată în genele muzicienilor, cu o sonoritate incredibil de bogată, cu frazări ale coardelor cum nu se mai aud în altă parte şi cu o siguranţă uluitoare a tuturor compartimentelor.

Stephen Gould în Siegfried alături de Hans-Peter Konig în Fafner

Într-o seară, un „Siegfried admirabil”, cu Stephen Gould, considerat acum cel mai important titular al rolului din lume, şi cu o ţinută orchestrală şi dramatică de prim ordin, a fost prezentat fără nicio repetiţie prealabilă cu orchestra. A doua zi, „Anna Bolena” a fost un adevărat foc de artificii al bel canto-ului.

Există şi scăderi câteodată în domeniul regiei. Este adevărat că la Viena opera nu este sacrificată din cauza modei „regiei de teatru”. Spectacolele sunt semnate de Otto Schenk sau Jean-Louis Martinoty, Robert Carsen sau Jerôme Deschamps, Yannis Kokkos sau Franco Zeffirelli, Harry Kupfer sau Nicolas Joel, André Engel sau Peter Stein, Claus Guth sau Andrei Şerban… La Viena, o operă poate fi montată într-o săptămână de repetiţii fără ca regia să aibă ceva de suferit.

La un an de la numirea sa la conducerea Operei din Viena, Dominique Meyer se mândreşte deja cu câteva noutăţi: un concert cu un ansamblu de instrumente vechi, cu „Muzicienii Luvrului”, şi opera barocă „Alcina” de Haendel. Din anii ’50, când a fost dirijat de Böhm, nu s-a mai auzit un „Giulio Cesare” în germană şi din 1963 n-a mai fost montată „Încoronarea Popeei”, care l-a avut la pupitru pe Herbert von Karajan. Toate biletele au fost vândute, ca şi la „Cardillac”, de Hindemith, absent de pe afiş de 20 de ani. Creaţia mondială cu „Medeea”, din 2010, a fost un triumf în faţa publicului vienez extrem de cultivat şi cu o judecată foarte sigură. Se spune că la Viena şoferii de taxi cunosc programul Operei şi cele mai importante lucrări. De altfel, toate ziarele, chiar şi cele mai populare, publică cronici de operă, iar directorul Operei este adesea oprit pe stradă sau în magazine pentru a vorbi despre o producţie sau alta. Numai la Viena „Tosca” poate fi prezentată în 10 reprezentaţii succesive, numai acolo sunt programate 47 de opere şi 12 balete într-o stagiune. Decorurile şi costumele sunt tratate ca piesele de muzeu, refacerea luminilor şi întreţinerea lor au aerul unor copii restaurate ale unui film vechi.

Somptuoasa montare cu Liliacul a lui Otto Schenk

În această stagiune sunt cinci producţii noi: „Traviata”, sub bagheta lui Bertrand de Billy, pusă în scenă de Jean-François Savadier, cu Natalie Dessay în rolul principal, „Clemenţa lui Tito”, de Mozart, regizată de Jürgen Flimm şi dirijată de Louis Langrée, „Don Carlo”, de Verdi, în versiune italiană, încredinţată lui Daniele Abbado şi Franz Welser-Möst, „Din casa morţilor”, de Janacek, montată de Peter Konwitschny, avându-l la pupitru pe Franz Welser-Möst, şi „Grandoarea şi decadenţa oraşului Mahagonny”, de Kurt Weill, datorată lui Jerôme Deschamps şi Ingo Metzmacher,

Astfel, iubitorii muzicii de operă au putut urmări spectacolul cu „Don Giovanni” de Mozart în regia lui Jean-Louis Martinoty, cu Bo Skovhus, Myrto Papatanasiu, Pavol Breslik, Christina Carvin, Alex Esposito, iar în ajunul Crăciunului, „Falstaff” de Giuseppe Verdi, în regia lui Marco Arturo Marelli, interpreţi Ambrogi Maestri, Marco Caria, Ildiko Raimondi, Ho-yoon Chung şi Marie-Nicole Lemieux, în 27 decembrie, „Din casa morţilor”, de Leos Janacek, cu Sorin Coliban, Misha Didyk, Herbert Lippert, Christopher Maltman. În 26 decembrie, dar şi în 2 ianuarie, poate fi vizionat spectacolul cu „Nunta lui Figaro”, în regia lui Jean-Louis Martinoty, cu Adrian Erode, Christina Carvin, Anita Hartig, Luca Pisaroni, iar în 31 decembrie şi 1 ianuarie, „Liliacul”, pe muzica lui Johann Strauss, în regia lui Otto Schenk, cu Ildiko Raimondi, Michaela Kaune, Kurt Streit, Zoryana Kushpler.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.