Victoria în Moldova a Partidei unioniste a acţionat ca un stimulent asupra reprezentanţilor aripei radicale a Partidului Naţional din Ţara Românească. De cealaltă parte, conservatorii obţinuseră în alegerile desfăşurate între 8/20 şi 12/24 ianuarie, majoritatea mandatelor.
În aceste condiţii, Partida naţională, fiind în minoritate în Adunarea electivă, a apelat la sprijinul maselor. Obţinerea unui rezultat favorabil creării statului naţional şi a unui stat modern se putea realiza doar prin presiunea populară exercitată asupra deputaţilor conservatori, care nici ei nu puteau alcătui o majoritate, dacă nu se uneau în jurul unui singur candidat, se arată în ampla lucrare „Istoria românilor” (volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).
În Ţara Românească, lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859, sediul reprezentanţei naţionale fiind înconjurat de mii de oameni. Mulţimea nu s-a manifestat pasiv, ci la îndemnul grupării liberal-radicale, a ţinut sub presiune dreapta conservatoare.
În aceste condiţii, presiunea populară a permis aripii radicale să obţină iniţiativa în operaţia de verificare a mandatelor. În ziua de 23 ianuarie/4 februarie, când s-au definitivat contestaţiile, curtea Adunării era ocupată de 10.000-12.000 de oameni. La intervenţia deputaţilor radicali şi în faţa atitudinii ameninţătoare a mulţimii, detaşamentul adus pentru a menţine ordinea a fost retras.
Deputaţii majorităţii conservatoare care s-au întrunit în seara zilei de 23 ianuarie/4 februarie, în casa lui Ioan Oteteleşanu, s-au gândit chiar să nu mai participe la lucrările Adunării elective sau să determine mutarea acestora într-un alt oraş. De cealaltă parte, în contextul situaţiei tensionate care se crease, deputaţii Partidei naţionale căutau şi ei o soluţie, adunându-se la hotelul „Concordia” din Bucureşti.
În seara aceleiaşi zile, au hotărât să încerce un compromis. Radicalii au renunţat la candidatura lui Nicolae Golescu, aclamat de mulţime, cerând însă ca şi deputaţii majorităţii să renunţe la candidaturile unuia dintre foştii domni Bibescu sau Ştirbei. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluţia dublei alegeri.
În dimineaţa zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, deputaţii Partidei naţionale urmau să propună alegerea domnului Moldovei într-o şedinţă secretă a Adunării. Încă din ultimele luni ale anului 1858, fusese întrevăzută în cercurile diplomatice ipoteza dublei alegeri. Între cei cei care au făcut referire la această ipoteză s-au aflat consulul general austriac Eder, Buol-Schauenstein, ministrul de externe al Austriei, Ongley, de la consulatul englez de la Iaşi şi alţi diplomaţi.
La/18 ianuarie, Buol transmitea ambasadorului său la Paris: „Cuza a fost ales la Iaşi, va fi ales şi la Bucureşti”. În aceeaşi măsură, delegaţia moldoveană, aflată în drum spre Constantinopol, spre a notifica Poarta de alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, în cele câteva zile petrecute la Bucureşti, a avut posibilitatea să discute alternativa dublei alegeri. D.A. Sturdza îi transmitea la 19/31 ianuarie, lui A.G. Golescu, că era „o necesitate absolută ca să ne copiaţi în mod exact”. („Istoria românilor”, vol. VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003 şi „Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre” (Vlad Georgescu, Editura Humanitas, 1992)
La ora 11.00, au început dezbaterile Adunării elective. Vasile Boerescu, în numele Partidei naţionale, a cerut o şedinţă secretă în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi subliniind legalitatea actului, în conformitate cu „spiritul Convenţiei”, propunând alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti.
Deputaţii majorităţii conservatoare au acceptat să renunţe la candidaţii lor şi să-i dea votul lui Cuza. A fost redactat şi un act prin care participanţii la şedinţă au jurat că îl vor vota în unanimitate pe Alexandru Ioan Cuza, cu scopul de a „consacra pentru totdeauna unitatea românilor”.
Reveniţi în sala de şedinţe au trecut la vot, toţi cei 64 de deputaţi consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut o victorie importantă în realizarea statului modern român.
„Procesul verbal al adunării elective din Bucureşti, despre alegerea lui Al.I. Cuza ca domn al Ţării Româneşti, Bucureşti, 24 ianuarie/5 februarie 1859
[…]
D-l Const. Cantacuzino mulţumeşte asemenea Adunărei şi apoi propune că, de vreme ce acum Camera este constituită, crede că poate fără zăbavă, chiar în această esenţă, proceda la alegerea domnului spre a nu se mai întârzia o lucrare aşteptată cu atâta nerăbdare de ţară. Adaogă că câmpul alegerei nu este mai întins decât totdeauna, căci Convenţia nu mai face nici o osebire între moldoveni şi români.
Se consultă Adunarea asupra acestei propuneri, care se adoptă în unanimitate.
Apoi se face apelul nominal spre a se constata dacă numărul deputaţilor prezenţi este 3/4 părţi, ca să poată păşi la alegerea domnului, conform art. 13 din convenţia de la 7(19) august.
La apelul nominal, din deputaţii primiţi şi înscrişi se află /de/ faţă 64 şi lipsă doi, şi anume: prinţul Barbu Ştirbei şi logofătul Ioan Slătineanu.
Colonelul I.E. Florescu propune să se săvârşească jurământul, prescris în asemenea caz la art. 31 din Regulamentul organic.
Adunarea se consultă şi primeşte. Atunci, preasfinţia-sa părintele mitropolit se ridică în picioare şi pronunţă, cu glas mare, în faţa deputaţilor, formula jurământului, şi apoi toţi deputaţii, unul după altul, păşesc la birou, unde săvârşesc jurământul cerut, cu mâna pe Sf. evanghelie şi sărutând sf. cruce, pronunţând cu glas mare: „jur!”.
După aceasta, se procedează, prin apel nominal şi vot secret, la alegerea domnului.
Se deschide scrutinul, şi, după citirea biletelor, preasfinţia-sa părintele mitropolit, prezidentul Adunărei, proclamă că s-a ales domnul Ţărei Româneşti cu unanimitatea voturilor exprimate, adică 64, prinţul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza.
La această proclamare, toată Adunarea se ridică şi sala răsună de aplauzele şi strigările de trei ori repetate, ale deputaţilor şi ale publicului: „Să trăiască Unirea! Să trăiască Alexandru Ioan Cuza! Să trăiască puterile suzerane şi garante!”
Anexa A. – Proces verbal despre alegerea prinţului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Valahiei în 24 ianuarie/5 februarie 1859.
Principatele Unite.
Adunarea electivă a Ţării Româneşti
Astăzi, sâmbătă, în 24 ianuarie, Adunarea electivă procedând la vot pentru alegerea domnului său, rezultatul a fost că, cu unanimitate, s-a ales Alexandru Ioan Cuza, domnul actual al Moldovei, şi s-a proclamat domn şi al Ţărei Româneşti. Se constată acest rezultat sub iscălitura preşedintelui şi a secretarilor.
Preşedintele (subscris) Nifon, mitropolit.
Secretarii (subscrişi) A. Arasache, I. Cantacuzino, D. Brătianu, S Fălcoianu.
Anexa B. – Cuvântul pronunţat de Vasile Boerescu la finele şedinţei Adunărei elective a Valahiei în 24 ianuarie/5 februarie 1859.
Domnilor! Această zi este cea mai mare ce au văzut românii în analele istoriei lor! Actul ce am făcut noi astăzi este un act ce dovedeşte la noi un patriotism şi o dezinteresare aşa de mare, cum rar se poate vedea exemple la naţiunile cele mai civilizate ale Europei. Sunt acum mai mult de două secole şi jumătate de când Unirea românilor, aspiraţiunea generoasă a tuturor generaţiilor, căuta să se realizeze prin puterea materială, prin forţă, prin sânge. Astăzi, Unirea se realizează prin puterile morale, prin armele spirituale.
[…]
Alegerea domnului Alexandru Ioan Cuza este ea conformă cu Convenţia din Paris? Liniştiţi-vă domnilor şi căutaţi fiecare răspunsul în conştiinţa şi raţiunea voastră. Alegerea noastră este legală; actul nostru este din cele mai legitime ce un om poate face în circumstanţe atât de grele. El nu este nimic contrariu literei Convenţiei; din contră, este absolut conform cu spiritul său. Convenţia voieşte ca fiecare Principat să-şi aibă un guvern al său. Dar guvernul unui stat se compune mai ales din puterea legislativă şi executivă. Acest principiu atinsu-s-a în ceva? Nicidecum. Fiecare Principat, atât Moldova, cât şi Ţara Românească, are un guvern separat, adică o Cameră a sa, un minister al său, o administraţie a sa. Unirea noastră nu este politică, este numai personală. Am unit adică două guverne într-o singură mână. Dar guvernele sunt două, deşi persoana este una, ceea ce este absolut conform cu Convenţia. Pe de altă parte, ce şi-au propus puterile garante prin actul lor de la 7/19 august? Ele şi-au propus, între altele, că aceste ţări, prin identitatea legilor lor, prin acţiunea comună a guvernelor lor, să ajungă la puterea ce le face a se respecta ca naţie şi la prosperitatea legilor lor, a guvernelor lor, să ajungă la prosperitatea materială ce le face a se ridica ca societate”. („Texte şi documente privind istoria modernă a românilor 1774-1918”, Iulian Oncescu, Editura Cetatea de Scaun, 2011)
Anunţarea rezultatului a fost întâmpinată cu o bucurie de nedescris. „Un entuziasm atât de sublim nu mai fusese înregistrat… decât în timpul Revoluţiei din anul 1848”, nota Dimitrie Bolintineanu. Cu ajutorul telegrafului, vestea a fost răspândită în tot spaţiul românesc, în Moldova, în Oltenia, dar şi peste munţi, în Transilvania. Alexandru Papiu-Ilarian scria că „alegerea domnitorului Cuza a trezit printre românii din Transilvania un entuziasm mai mare, poate, decât în Principate”, iar publicaţia „Kronstaedter Zeitung” scria că „ziua de 24 ianuarie este o zi memorabilă a poporului român… Puţine popoare de pe globul pământesc au realizat cu sacrificii mari o operă patriotică atât de măreaţă” („Istoria românilor”, vol.VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).
Evenimentul a avut ecouri şi dincolo de hotare, presa franceză, în special, a consacrat dublei alegeri numeroase articole.
Ioan Al. Filipescu a fost numit, la 25 ianuarie/6 februarie 1859, primul prim-ministru al Ţării Româneşti.
La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza ajungea la Bucureşti, unde a fost primit cu mult entuziasm, notează lucrarea „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Dubla alegere a lui Cuza a însemnat, potrivit lui Nicolae Iorga, pe de o parte, „sistemul ‘faptului împlinit’, acest element de originalitate, creat de români” şi pe de altă parte, a pus bazele statului român modern, conform lucrării „O istorie sinceră a poporului român” (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2008). Acelaşi autor arată că sprijinul lui Napoleon al III-lea a fost decisiv pentru dezarmarea opoziţiei Turciei şi Austriei faţă de de dubla alegere, astfel că la 1/13 aprilie 1859, în cadrul Conferinţei de la Paris a puterilor garante, evenimentul era recunoscut de oficial. Abia la sfârşitul anului 1861, Poarta a recunoscut unirea politico-administrativă a Principatelor doar pe timpul domniei lui Cuza. Ea s-a materializat prin crearea unui singur guvern (22 ian./3 febr. 1862), ce cuprindea reprezentanţi ai grupărilor conservatoare moldovene şi muntene, în frunte cu Barbu Catargiu.
Unirea celor doua Principate Romanesti este Marea Unire. Fara ea Romania in actuala sa alcatuire nu ar fi existat.
” Hai sa dam mina cu mina /Cei cu inima romana ….”!LA MULTI ANI ROMANIA , LA MULTI ANI POPOR ROMAN si celor ce SIMT ROMANESTE !
Luați atitudine atunci când idiotii și manipulatorii folosesc termenul de „mica unire”! În felul acesta manipulatorii vor sa treacă în derizoriu aceasta MARE UNIRE CARE A FĂCUT SA APARĂ ROMANIA și sa proslaveasca realizările alogenului ferdinand.
La mulți ani România! 🇷🇴 👍🏻
Trăiască Alexandru Ion Cuza ! Domn al României Mari !
Fara col. Nicolae Pisoschi ,botosanean,care a stat cu pistolul in mana la usa, in Iasi ,si a spus ca nimeni nu va iesi viu daca nu-l voteaza pe Cuza ,nu mai era nici o unire !
Greselile facute insa de Cuza ,viata imorala a cestuia ,l-au scarbit pana la urma si pe Pisoschi ,care ajuns sef al Garzilor Palatului ,i-a lasat pe cei cu Monstruoasa Coalitie ,sa-l aresteze pe Cuza si sa-l oblige la Cotroceni sa abdice .
De ce azi, la Cotroceni nu mai vine nimeni sa impuna unui tradator al intereselor romanesti,slugoi amerloc,sa demisioneze ?
Azi patriotii sunt numiti de clica della putere ,EXTREMISTI !
Istoria reală e diferită de varianta de a zi a impostorilor..Divanele celor două țări după multe dispute contradictorii s-au reunit și au decis un domnitor comun.. Cuza era la Palermo și juca biliard, cînd a aflat că este alesul lor..Inițial se numea țara Moldovlahia, cetățenii moldovlahi,..Moldovenii nu erau incîntați de unire și au pornit cu armata impotriva valahilor.. Cu greu Napoleon al 3 lea a făcut pace și a redenumit drept romînia și romîni pe ”uniții” care de fapt erau sub domnia porții otomane care se distra pe seama lor..
Astfel a fost Al Ioan Cuza.
Pacat de el ca a fost patriot, un om cu viziuni spre modernizare si spre anihilarea racilelor medievale boiersti inca prezente in principatele romane, un om al dreptatii, un om ptr popor.
L-a stricat imoralitatea si faptul ca a venit de la Iasi cu o clica de acoliti dupa el (tot felul de Barzoi ot Barzoieni), avizi de imbogatire, pe care i-a protejat. Din cauza aceasta a starnit nemultumire si o revolta in Bucuresti, inabusita prin fortza.
Acesta a si fost motivul ptr care politicienii de atunci au optat ptr un domnitor strain, fara clici, acoliti si protejati in principate……[Rumburak]
Intrebarea este ce interes avea Marele Orient in crearea unui stat roman filo-occidental in coasta Rusiei, si raspunsul il avem in politica de azi.
Adevarata politica se face pe zeci, daca nu sute de ani, e ceva ce cozile de topor din tarile ocupate nu pot concepe. Nu se poate combate un plan de asemenea anvergura cu masuri luate in pripa, din patru in patru ani.
ORICUM … Al. Ioan Cuza A FOST MAI MARE SI MAI IMPORTANT (dpv. ISTORIC, pe si pentru acest TARAM stravechi si majoritar ROMÂNESC, atat al ROMÂNIEI/1859 cat si al ROMÂNIEI cele MARI/1918) … DECAT TOTI ‘regii’ cei ‘pitici.felnici’ ai Ungariei sau ai AUSTRO-ungariei din acele vremuri !
RUSINE unor anumiti ‘unguri’ si ‘secui’ …OF.TICOSI care mai cred ‘inca’ intr-un NIMIC de tip maghiarsesc/ugro-finic .. pe aceste TARAM SFANT si STRAVECHI al ROMÂNIEI … si in aceasta ZI DE SARBATOARE SFANTA de UNIFICARE a NEMULUI nostru cel NAȚIONAL si STRAVECHI PAMANTEAN/neamul cel MAJORITAR de tip ROMÂNESC !
ORICUM … Al. Ioan Cuza A FOST MAI MARE SI MAI IMPORTANT (dpv. ISTORIC, pe si pentru acest TARAM stravechi si majoritar ROMÂNESC, atat al ROMÂNIEI/1859 cat si al ROMÂNIEI cele MARI/1918) … DECAT TOTI ‘regii’ cei ‘pitifelnici’ ai Ungariei sau ai AUSTRO-ungariei din acele vremuri !
Mai @ Marele scUrs, noi plateam tribut otomanilor nu eram raia . Sa-ti aduc aminte ca dupa batalia de la Mohacs Ungaria pina la Dunare cu Buda era raia turceasca ? Si ca Ungaria adevenit stat dupa tratatul de la Trianon ? Unde va era statul atunci ? Jumatate sub turci, cealalta sub austrieci. Si apoi sub austrieci cu denumirea de Austro-ungaria. Ia mars in Bahkiristan ca te asteapta copacii din care ati coborit si ati invadat Europa . Aaaa si sa nu uit -daca Otto le taia ” coaiele” in loc de nas si urechi strmosilor tai mai elucubrai pe aici pe forum ?Shoachita ….Poate ne spui cum se numeste unul fara tara ? Pe aici prin „Erdelyi”
„Toate atributele unei neatârnări reale s-au câştigat de către Vodă Cuza exceptând firma acestei realităţi. În faptă juridicţiunea consulară şi-a pierdut terenul sub domnia lui, secularizarea averilor închinate s-au operat, deşi călugării greci se găseau în supuşi ai puterii suzerane, ai Porţii, s-au înfiinţat o armată relativ numeroasă şi completă, s-au proclamat neatârnarea bisericii naţionale pe baza vechilor drepturi ale Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, vechii consului generali deveniră de fapt, deşi nu prin titulatură, miniştri diplomatici, relaţiunile internaţionale ale statului român erau încredinţate unui ministru al afacerilor exterioare în regulă, încât întregului aparat al unei depline suveranităţi interne şi externe nu-i liupsea decât numele propriu, ce părea a lipsi din dicţionarul Apusului european.” (M. E., Opere XI, pp. 20-21).
„Faţă cu guvernele economice, modeste, harnice ale Domnilor români de la 1821-1857, faţă cu guvernul de emancipare politică şi socială a lui Cuza Vodă se va-ncepe de-acum înainte, în zilele lui Carol Îngăduitorul, o a doua ediţie a fanarioţilor.” (în editorialul („Se-nţelege că. după manifestul… ”) din Timpul, 25 martie, 1883; M. E., Opere XIII, p. 279) .
Era imposibil ca acest eveniment sa nu fie inegrit de tot felul de aberatii.
@Anatol Garbuz:
Unirea se facea cu sau fara Cuza, eventual cu intirziere, dar tot se facea, pentru ca era in firea timpurilor. Unirea a fost ceruta de Adunarile (Divanurile) ad-hoc inca din 1857, cea mai ferma fiind cea din partea Adunarii Moldovei, prin vocea lui Kogalniceanu, care a si cerut numele de Romania pentru noul stat – sedinta Adunarii ad-hoc a Moldovei din 7 octombrie 1857.
Gestul colonelului Pisoski, camarad de arme cu Cuza, a fost unul de opereta. Chiar crezi ca acest ofiter ar fi ucis pe cineva? Ar fi insemnat crima, cu consecinte grave pentru cariera sa, daca nu cumva justitia militara l-ar fi trimis in fata plutonului de executie. Sau crezi ca adunarea de la Sala Elefant a Partidei Nationale s-ar fi lasat impresionata de agitatia unui exaltat, daca propunerea sa nu ar fi avut aderenta?
Gestul lui Pisoski a grabit doar alegerea lui Cuza ca reprezentant al Partidei Nationale, majoritara in Adunarea Electiva a Moldovei, intrunita 2 zile mai tirziu, pe 5 ianuarie 1859. Cel care se agita cel mai putin in aceasta poveste era Cuza insusi. Cind i s-a cerut sa vina la Sala Elefant, el a spus alegeti voi pe cine vreti, ca eu accept orice. El nici nu a participat la acea furtunoasa intrunire, nefiind un om ahtiat dupa glorie.
(continuare 2)
@Branza buna in burduf de caine:
Mai bine spuneai laturi in burduf de ciine. Exagerezi grosolan cu defectele lui Cuza.
Viata personala a omului Cuza, destul de frivola dar cu nimic strident atunci si acum, nu a umbrit cu ceva activitatea domnului Cuza. A nu se uita ca uzurpatorii au ramas in istorie ceea ce au si fost: o monstruoasa coalitie, iar cel care a contribuit decisiv la rasturnare, colonelul Haralambie, a fost determinat la tradare tot prin fapte de alcov.
E o naivitate rautacioasa sa spui ca rasturnarea lui Cuza s-a datorat clicii aduse de la Iasi. Coruptie exista din plin si mai jos de Milcov. Daca in Moldova a existat un Alecsandri cu a sa coana Chirita, la Bucuresti a existat un Caragiale cu ai lui Farfuridi si Brinzovenescu. Nu Birzoii cu curcanii lor au nemultumit pe puternicii zilei ci reformele lui Cuza, un om fara un adevarat partid politic si fara interese personale.
Faptele se vor repeta si in secolul urmator, fara insa ca protagonistii sa aiba vreo statuie. Gici ciuperca de ce.
(continuare)
@Marele Urs:
Prin pseudonimul tau, insulti ursul, un animal nobil, cu care voi, coiotii de stepa, nu aveti nimic in comun. Minti porceste in tot ce spui.
Cuza era la Iasi cind a fost propus domn, nu la Palermo. El a fost ales domn nu de Divanurile ad-hoc ci de Adunarile Elective din Moldova si Tara Romaneasca, 2 ani mai tirziu dupa ce Adunarile (Divanurile) ad-hoc au cerut unirea.
Tara nu s-a numit niciodata Moldovlahia ci, initial si pentru scurt timp, Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti (Valahia). Moldovlahia, termen ocazional in unele acte de cancelarie, insemna Valahia Moldoveneasca, adica Tara Romaneasca a Moldovei.
Moldova nu a inititiat nici o expeditie militara contra Tarii Romanesti, fiind de fapt principala animatoare a unirii, tot ea fiind cea care a dejucat comploturile antiunioniste urzite de Rusia in 1859 si 1866. Deci Napoleon al III-lea nu a avut ce pace sa faca si nici ce sa redenumeasca, din moment ce romanii nu si-au spus niciodata lor insisi altfel decit romani. Numele de Romania este introdus in acte odata cu programul de unificare reala a tarii, inceput de Cuza in ianuarie 1862. Constitutia (Statutul) lui Cuza din 1864, desi pastreaza denumirea de Principatele Unite vorbeste de Principatele Unite Romane si natiunea romana, numele de Romania fiind adoptat definitiv odata cu Constitutia din 1866.
Dupa cum vezi, nu otomanii s-au distrat pe seama romanilor ci eventual invers, pentru ca romanii nu au fost niciodata pasalic turcesc, asa ca altii care nu isi mai incap in toale de fudulie. Deci pure baliverne de venetic prin lume si istorie, ros de complexul imposturii.