Avem oraşe urâte. Blocuri urâte, uriaşe cuburi cenuşii pictând o privelişte dezolantă, ăsta e primul lucru care sare în ochi. N-am înţeles niciodată de ce, dacă tot se simţea gâdilat de vocaţia de constructor, Ceauşescu nu a optat pentru lucruri frumoase. Poate pentru simplul motiv că nu ştia ce e aia. Ca şi cum atmosfera asta de puşcărie lăsată în paragină nu ar fi îndeajuns, se construiesc, anapoda, noi urâţenii care să altoiască cenuşiul utilitarist al blocurilor comuniste cu noi monstruozităţi. Se construieşte aiurea, fără nicio viziune, fără gust, fără sens. Autorizaţiile se dau pe ciubuc, că mandatul unui primar e scurt şi nevoile sale mari; pretutindeni se ridică nişte măgăoaie urâte, desenate de arhitecţi tâmpiţi pe gustul unor parveniţi încă şi mai tâmpiţi.
Străzile sunt desfundat, cârpite, peticite, cu un aspect deplorabil, la limita funcţionalului. Dar afacerile cu asfaltări înfloresc. Dacă ajungi prin alte părţi ale Europei realizezi că străzile pot arăta şi altfel, că dincolo de funcţiunea lor imediată pot da un zvâc în plus imaginii oraşului, atunci când sunt frumos desenate şi îngrijite, ca nişte covoare negre, şerpuind pe sub arcade. La noi arată ca nişte ghemotoace de jeg bătătorite. Iar trotuarele sunt la fel de prăpădite, dar acoperite de rahaţi de câine.
Când auzi pe cineva vorbind despre un oraş curat, descoperit la noi, atunci ştii că acela e un oraş în care, în centru, se fac curăţenie. Doar în centru, la vedere. Dincolo de “centru” oraşele noastre sunt doar aglomerări de mahalale scufundate în jeg de nesimţirea celor care le populează, de nesimţirea celor care le administrează.
În locul pieţelor luminoase, liniştite, spaţii de promenadă şi leneveală, se înghesuie unele în altele ditamai bazaconiile din tablă, templele negustoriei, super şi hipermarketuri aruncate între cuburile de beton, în locul parcurilor, în locul a orice.
Fireşte că în oraşele care arată ca nişte mari şi murdare dezordini se circulă în aceeaşi dezordine, maşinile sunt parcate de-a valma, ca paraşutate, iar atotputernica mizerie e copleşitoare.
Reparaţia unei canalizări durează şi nu se vede, e îngropată. Dar beculeţele cu care se pavoazează aşezările noastre de sărbători sar în ochi. Disciplina în urbanism e puţin vizibilă şi nu aduce voturi, dar scoaterea grătarelor în buricul oraşului şi trântirea de chiulabale botezate pompos “zilele oraşului” sunt spornice la votăciune.
Totul e o enormă mahala, cu uliţe desfundate, sufocată de jeg şi nesimţire. Un urât copleşitor, fără de sfârşit. Ceauşescu o fi adus cenuşiul şi monotonia, mânat de nebunia lui, în încercarea de urbanizare forţată a mahalagiilor, dar ceea ce a urmat e şi mai cumplit. Pentru că ce se întâmplă acum e un proces de urâţire, grăbit şi intens.
Ne bucurăm să vedem că prinţul Charles ne vizitează des, poposind prin câteva târguşoare ori sătuce ardeleneşti încă neatinse de nebunia urâţirii. Şi nu pricepem nimic. Nimic.
http://moshemordechai.ro/uratul/
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.