Vedutele lui Canaletto, între artă şi arhitectură, la Palatul Belvedere

La numai de o oră de zbor de la Bucureşti, la Viena, se află o expoziţie de neratat în această vară.

In-sight. The Canaletto view, deschisă până în 14 octombrie,  aduce un omagiu capitalei austriece imperiale,  prin Palatul Belvedere, de la celebra vedută  a lui Canaletto până la proiectarea contemporană.

La jumătatea secolului al XVIII-lea, în plină Epocă a luminilor, Viena dobândea rangul de capitală europeană,  datorită Împărătesei Maria Teresa care a adus primele reforme statale importante şi mai ales a comandat o serie de planuri grandioase de extindere  şi înfrumuseţare a oraşului. Artişti şi arhitecţi au lucrat la realizarea unor edificii baroce şi rococo impunătoare, care au îmbunătăţit profilul cetăţii.

Mulţumită de rezultate, împărăteasa i-a comandat veneţianului Bernardo Bellotto (numit şi Canaletto, ca unchiul lui mai celebru Giovanni Antonio Canal), o vedută a oraşului lângă Palatul Belvedere. Pictura a fost realizată între 1759 şi 1760 şi a rămas una dintre imaginile celebre ale capitalei austriece, fiind în deceniile următoare un izvor de inspiraţie pentru alţi artişti.

De la această operă începe expoziţia In-sight. The Canaletto view, curatoriată de Markus Fellinger, care constituie o secvenţă cu multiple aspecte culturale: cel artistic, propunând o confruntare între diferiţii artişti care şi-au încercat forţele cu veduta Palatului Belvedere, din secolul al XVIII-lea până în secolul al XX-lea, cel arhitectonic, cu schimbările ţesutului urban documentat de artişti din diferite epoci, cel politic, pentru că Belvedere a fost martorul unor evenimente semnificative ale istoriei cetăţii.

Dorit de Eugenio de Savoia la începutul secolului al XVIII-lea, Belvedere a trecut, la moartea acestuia, în 1736, în stăpânirea nepoatei sale, Victoria, care după 8 ani l-a cedat Împărătesei Maria Teresa. Ea i-a comandat lui Canaletto eleganta vedută care nu se află totuşi acum în expoziţie în original, din cauza fragilităţii operei. Poate fi admirată la Kunsthistorisches Museum. Un motiv care face din expoziţia de la Belvedere un eveniment sui generis este modul în care sunt povestite schimbările urbanistice ale zonei din jurul palatului, surprinzând diferitele stiluri artistice, în funcţie de epocă.

O expoziţie de studio pe un dublu nivel, care pornind de la secolul al XVIII-lea ajunge până în zilele noastre cu discursul proiectat de atelierul vienez Wolkenbügel al futuristului edificiu care ar trebui să modifice sensibil orizontul citadin, inclusiv vederea din jurul palatului Belvedere. Dar, în acel îndepărtat secol al XVIII-lea, aveau înălţimi considerabile numai campanila gotică a Catedralei Sfântul Stefan şi unele palate prestigioase. Viena începea să-şi creeze, sub domnia Mariei Teresa, aspectul de mare capitală europeană.

Veduta lui Canaletto a făcut şcoală în Austria şi mulţi pictori, gravori, acuarelişti s-au confruntat cu acest subiect, aşa cum o dovedeşte această expoziţie amplu documentată. Carl Schütz, care a fost şi architect, a realizat în 1784 o rafinată vedută a parcului animat de o mulţime elegantă, aparţinând probabil anturajului Curţii habsburgice. O certă măiestrie a detaliilor şi culorile delicate sunt un exemplu al rafinatei şcoli acuarelistice care a înflorit la Viena în acei ani.

Vedute pictate pe metal sau pe sticlă cu imaginea palatului şi a parcului, create la jumătatea secolului al XIX-lea, se apleacă asupra graţioaselor obiecte ale locului care se întâlnesc cu gustul burgheziei austriece pe cale de formare, ale cărei palate ridicate în acei ani împodobesc noile străzi trasate în interiorul oraşului. Nu toate proiectele urbanistice sunt totuşi împlinite, cum este şi cazul celui conceput de  Anton Emanuel Stache, în 1820, pentru zona din jurul palatului Belvedere, al cărui proiect original se află în expoziţie.

La jumătatea secolului al XIX-lea, fotografia începe să se răspândească şi devine un nou mijloc de a crea imagini, pe lângă pictură şi acuarelă, chiar şi în vedutele urbane. Belvedere, cu arhitectura sa  majestuoasă şi cu eleganţa grădinii sale în stil franţuzesc, devine unul dintre cele mai fotografiate monumente din Viena. În expoziţie este etalată o selecţie de imagini din epocă, mai ales panorame ale grădinii care la acea vreme era deja deschisă publicului, ca şi clădirea palatului Belvedere Superior, în care, la decizia Marei Teresa, unele săli ale Galeriei Imperiale de Artă fuseseră accesibile publicului în 1781, devenind unul dintre primele muzee din lume.

De la fotografia din 1850, făcută aproape din acelaşi unghi de  vedere pe care îl alesese Canaletto pentru veduta sa, se poate vedea un oraş nu foarte diferit, care în acele decenii văzuse construindu-se numai edificii noi, izolate, în jurul Bisericii San Carlo.

Belvedere devenise deja un loc simbolic în memoria colectivă a oraşului, permis pe jumătate vienezilor pentru a se plimba în parc şi pentru a admira colecţiile de artă. Artiştii au continuat să-l imortalizeze cu calma apropiere academică. Schemele prestabilite sunt rupte în 1894 de Tina Blau cu veduta sa în stilul curentului italian macchiaiolo, în care împăstarea temperei contrastează cu delicatele uleiuri şi acuarele realizate până în acel moment.

După Marele Război, s-a sfârşit funcţia palatului Belevere ca reşedinţă a familiei imperiale, dar, mai ales, s-a încheiat milenara istorie a Imperiului Habsburgic. Viena şi Austria au căzut într-o criză de identitate, agravată de invazia nazistă din 1938.

Arta a renunţat la lecţiile înţelepte ale secolului al XIX-lea şi a devenit interpreta angoaselor noii generaţii, prinse între război şi totalitarisme. Emblematică din acest punct de vedere este veduta expresionistă a lui Edgar Jené din 1938. O aură întunecată învăluie scena, o femeie singură urcă scara, o statuie mitologică se ridică pe latura opusă, un sfinx ce pare să posede secretul unui viitor obscur. O pictură din care se poate percepe întreaga disperare a poporului austriac care nu pare să mai găsească un sens de apartenenţă la propria capitală.

Există o vedută de Oskar Laske din 1940 care arată un oraş aproape neschimbat din timpul lui Canaletto, o demonstraţie a felului în care, până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, conceptul de expansiune, în toate domeniile, avea ritmuri destul de lente. Sugestivă şi dureroasă în acelaşi timp este fotografia lui Otto Croy din 1945 din parcul de la Belvedere, folosit atunci pentru găzduirea trupelor sovietice de ocupaţie: pe pajişte pasc două vaci slabe ce furnizau laptele pentru acele trupe. Ani de disperare, ca în 1918, dar având în plus umilirea ocupaţiei militare.

În 1948, Gerhart Frankl a realizat un triptic de vedute, între expresionism şi arta abstractă, în care transpare tristeţea generală din întreaga ţară. Într-un anumit sens, Austria renaşte în 1955 când, chiar la Belvedere, a fost proclamată Republica Austria, devenită independentă după zece ani de administraţie străină.

Erich Lessing a imortalizat momentul istoric de la 15 mai 1955.

Domenico Mühle a reluat în 2010 veduta lui Canaletto, interpretând-o într-un crepuscular stil expresionist care aminteşte atmosfera şcolii de la München.

În sfârşit, panorama celebrată timp de două secole ar putea suferi o modificare considerabilă la realizarea futuristului Wiener Wolkenbügel, edificiu viitorist care ar trebui să se înalţe în Beethovenplatz. Acum însă, proiectul este blocat.

Cu această imagine de actualitate se încheie expoziţia care, de-a lungul a două secole şi jumătate, dă sens spaţiului căruia atâţia orăşeni îi aparţin şi consolidează memoria colectivă prin intermediul simbolului Belvedere şi al imaginilor al căror protagonist a fost.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.