Votanţii din străinătate, neinformaţi sau dezinformaţi?

Votul cetăţenilor din străinătate este un drept fundamental şi poate influenţa rezultatele din ţara în care se desfăşoară scrutinul, însă problema care se pune este cât de informaţi sunt acei cetăţeni din afara graniţelor despre situaţia socioeconomică din ţara de origine, a afirmat, luni, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Octavian Opriş, la un seminar cu tema „Votul în afara ţării”.

Potrivit lui Opriş, problematica votului prin corespondenţă are două dimensiuni – una politică, fundamentală, care ţine de dreptul de vot, şi una de ordin logistic şi organizatoric.

„S-a discutat mult despre votul electronic, cel prin corespondenţă, dar nu toţi ştiu despre acest tip de vot, despre implicaţiile practice pe care le impune. Votul prin corespondenţă are dificultăţi în ceea ce priveşte secretul său şi dificultăţi în ceea ce priveşte sistemul cu două tururi de scrutin. Nu este timp să lansezi corespondenţa şi să îţi vină înapoi într-un timp util ca să poată fi luată în calcul, iar pe de altă parte votul electronic presupune o tehnică, o structură logistică, pe care încă nu o putem oferi, dar se poate face pe viitor. Vorbim despre o informatizare a proceselor electorale”, a explicat Opriş, citat de Agerpres.

Din statisticile oferite la seminar reiese că, după intrarea României în UE, un număr tot mai mare de cetăţeni ai ţării noastre au emigrat, iar cei care votează în străinătate reprezintă o parte importantă din populaţia activă cu drept de vot a României.

Potrivit unor estimări oficiale, între 1,3 şi 1,5 milioane de români se aflau, în 2007 – 2008, legal, în străinătate, deşi datele sunt, într-o oarecare măsură, contradictorii.

Traian Băsescu şi-a păstrat funcţia de şef al statului în decembrie 2009 cu ajutorul voturilor din străinătate. El a obţinut, în primul tur de scrutin, 56,05% din voturile românilor din străinătate, urmat de Crin Antonescu cu 17,42% şi de Mircea Geoană cu 12,41%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.