Numărătoare inversă în Valea Jiului

Zilele de dinaintea colapsului

Centralele Mintia şi Paroşeni riscă să rămână fără cărbune

Complexul Energetic Hunedoara, compania care extrage huilă din minele din Valea Jiului, riscă să intre în colaps ca urmare a faptului că CFR Marfă nu mai trimite vagoane să transporte cărbunele.

Această situație trenează de câteva zile și, în cazul în care în următoarele două zile nu se rezolvă nimic, producția din mine se sistează. CEH, compania deținută de statul român prin Ministerul Energiei, este obligată de instanță să plătească CFR Marfă, de asemenea aflată în proprietatea statului, dar la Ministerul Transporturilor, o sumă de aproape două milioane de lei, bani ce reprezintă datoria înregistrată de termocentrala Mintia Deva, controlată de CEH la plata transportului. De asemenea, CFR Marfă a obținut recent două ordonanțe împotriva producătorului de cărbune, care are de plătit în total 6,5 milioane de lei către transportator. „Mă tem că vom fi nevoiți să le spunem minerilor că nu mai pot lucra la producție. Nu vom avea unde să mai stocăm cărbunii. Încercăm să deblocăm situația, însa suntem într-un impas fără precedent“, a declarat Darius Câmpean, șeful Sindicatului Muntele. Conform acestuia, acum se goleşte cărbunele din silozuri la minele Lupeni şi Lonea pentru a nu bloca activitatea în abataje. „Silozurile sunt pline şi cărbunele este împins cu tractoarele pentru a nu bloca activitatea din cele două mine. La noapte (noaptea de luni spre marți, n.r.) la mina Vulcan o să fie o mare problemă pentru că acolo este un loc destul de limitat şi nu există posibilitatea aceasta (de a împinge cărbunele de la baza silozurilor, n.r.)“, a mai spus Câmpean, citat de Agerpres. Dacă nu există vagoane, producția se blochează, iar termocentralele Mintia și Paroșeni riscă să rămână fără cărbune, pentru că stocurile pe care le au sunt destul de mici.

O nouă problemă socială

Situația de la CEH converge către o tensiune socială, crede Câmpean. „Mi se pare că cineva ne doreşte în stradă. Eu nu pot concepe să ne desfăşurăm activitatea cu drepturi neachitate din contract“, a spus preşedintele Sindicatului Muntele. Sunt probleme cu asigurarea tichetelor de masă pentru mineri, iar până la finele acestei luni, CEH trebuie să achite contribuțiile sociale salariațiilor. Președintele Consiliului de Administrație al CEH, Stamin Purcaru, a afirmat că se dorește plata acestor contribuții, dar se va face o analiză în acest sens. În acest moment, veniturile Complexului sunt reduse din pricina prețurilor mici la care se tranzacționează energia electrică pe bursa de electricitate OPCOM. „În principiu, noi dorim să le plătim. Nu se pune problema de a nu dori. Veniturile sunt condiționate de prețul de vânzare a MWh și, din nefericire pentru noi, prețurile sunt foarte jos. Veniturile se fac din vânzare, iar vânzarea are la bază prețul și cantitatea, iar în condițiile astea, nu mai este ianuarie de anul trecut, când s-a făcut profit si când cineva spunea ce management de succes avem. Ăsta e managementul care depinde de reglementări. Dorința este să plătim, dar trebuie să facem o analiză“, a declarat Stamin Purcaru, citat de Jurnalul Văii Jiului. Sindicatele susțin că aceste contribuții nu vor fi plătite. „Noi am mai spus asta. Noi nu am fost de acord cu trecerea acestor contribuții. Am transmis premierului Tudose, am transmis doamnei ministru Lia Olguța Vasilescu, că acest lucru se va întâmpla la Complexul Energetic Hunedoara. Lucrurile erau știute de ei. În compania asta, salariile trebuie plătite și activitatea trebuie continuată. Perioada care vine este una extrem de grea. Riscul de a ne trezi că nu ne sunt plătite contribuțiile, riscul de a ne trezi cu termocentrala Mintia oprită, riscul de a nu asigura cantitatea de cărbune necesară funcționării celor două termocentrale (Mintia și Paroșeni n.r.) sunt elemente care caracterizează situația de față a Complexului Energetic Hunedoara și posibilități iminente de nemulțumiri sociale“, a mai spus Darius Câmpean.

La CEH, contribuțiile salariaților sunt de 3 miliarde de lei pe lună și sunt restanțe. „Stopajul  la sursă l-am plătit, dar la contribuții avem restante. Sperăm să ne ajute și vremea în trecerea pragurilor. Apoi, nu știu. Pentru salariații de la Lupeni și Lonea contribuțiile se plătesc din ajutorul de stat. Suma pe care o avem de plătit pentru ceilalți angajați este de peste 3 milioane de lei. Va fi greu, dar sperăm să ne ajute și prețurile de pe piața de energie“, a declarat recent Viorel Stancu, directorul general al CEH. Anul trecut, premierul Sorin Grindeanu a adoptat o hotărâre prin care se instituie acordarea unui ajutor de stat în valoare de 198,830 milioane de lei pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive Lonea și Lupeni, sumă care va fi alocată integral de la bugetul de stat prin Ministerul Energiei.

Bani pentru cărbunele din import

Complexul Energetic Hunedoara, producător de cărbune, cumpără huilă din străinătate. Într-un document al CEH se arată că societatea a importat în 2017, de la casa de comerț elvețiană Vitol, 57.714 tone metrice de cărbune, pentru care s-au plătit 4,36 milioane de dolari. Potrivit lui Stancu, cărbunele adus prin intermediul Vitol este mult mai ieftin decât cel produs în minele din Valea Jiului. „Cărbunele pe care l-am cumpărat este de 56,6 – 59 lei/ Gcal, dar asta mai implică niște costuri cu  transportul, vamă, ajungem la 62-63 de lei în termocentrala la Mintia, iar cărbunele nostru intern depinde de fiecare unitate minieră, variază între 80 lei și 130 lei/Gcal“, a spus Stancu în luna septembrie a anului trecut. În acest an sunt pregătite 12 milioane de dolari pentru o nouă achiziție de cărbune de la Vitol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cosmin Pam Matei 4594 Articole
Author

4 Comentarii

  1. Nu sperați voi cei iubiți de UE tocmai s-a liberalizat piața și curg ofertele mascate de energie electrică ieftină pe următorul an timp suficient să vă închidă. După care aflăm ca trebuie să creștem prețul ca e piață liberă și e secetă “ hidro” nu face față și o aducem din Germania, Austria sau Ungaria. Și curios când apar statisticile europene află ca avem cel mai scump kWh oră din UE și că în timp ce la alții a scăzut la noi a crescut. La fel ca și cu lanțurile de supermarket și market care în Franța și Germania și-au redus activitatea spre stimulare pieței tradiționale, dar și-sub dublat profitul prin invadarea țării noastre până în cel mai mic orășel, spre uciderea produselor tradiționale românești. Cum tecționează noul Guvern? Adăugând plus valoare la dialogurile ce le poartă cu cei ce refuză să audă.

  2. E in colaps de 10-15 ani,dar nu se spune!Si ca aceasta companie mai sunt vreo 200,dar Romania are crestere economica ,vai de mama noastra!

  3. Mai COSMIN ,pam-bam-poc daca contributiile sint de 3 MILIARDE pe luna (nu pe pamint ), atunci salariul mediu la companie ar fi de peste 1,2 milioane lunar bani nineaca nu gluma .

  4. Acuma să iasă la înaintare Luceafărul Huilei. Să se zbată pentru drepturile ortacilor…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.