Carne de cal etichetată drept carne de vită, descoperită la un depozit din Ilfov

Carne de cal etichetată drept „vrăbioară de vită” a fost găsită într-un depozit din judeţul Ilfov, de către inspectorii ANSVSA, care au stabilit că aceasta provine de la un depozit frigorific din Alba şi au dispus retragerea produselor care au fost distribuite către comercianţi. Carnea de cal etichetată astfel era destinată consumului pe piaţa internă şi nu comerţului intracomunitar, potrivit unui comunicat al ANSVSA.

Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a emis marţi buletinul de analiză prin care se confirmă că proba a fost pozitivă pentru carne de cal.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Ilfov au verificat marţi societatea comercială de la care a fost recoltată proba şi au identificat loturile din care provine carnea, stabilindu-se că aceasta a fost trimisă de la un depozit frigorific din judeţul Alba.

Întreaga cantitate de produse din lotul incriminat a fost sechestrată şi au fost dispuse măsuri de retragere a cărnii din piaţă conform listei de distribuţie.

În timpul investigaţiilor, administratorul depozitului a recunoscut că produsele erau etichetate cu etichete false, fiind folosite numele sau datele unor unităţi autorizate.

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu anunțase anterior că aproape 100 de kilograme de carne de cal, etichetate drept carne de vită, au fost depistate la „un comerciant din Bucureşti”.

„Am depistat ieri (marţi n.r) un lot de 100 de kilograme de carne de cal etichetat fals ca fiind carne de vită de un comerciant din Bucureşti. Carnea de cal a plecat corect din unitate. Noi am verificat toate unităţile şi nu am găsit nereguli, dar după ce iese pe poarta unităţii, comerciantul poate face ce vrea. Am luat toate măsurile şi vom continua controalele, împreună cu ANSVSA, inclusiv la agenţii economici”, a declarat, pentru Agerpres, Achim Irimescu.

România a fost târâtă recent în scandalul privind etichetarea falsă a cărnii de cal drept carne de vită, într-o serie de produse comercializate pe piaţa din Marea Britanie. Firma franceză Spanghero, care a livrat carnea tocată pentru lasagna, a anunţat că a fost înşelată de către abatoarele din România, de la care ar fi achiziţionat carne de vită.

Controalele efectuate la unităţile din România au demonstrat însă că nu există probe sau indicii că falsul privind etichetarea cărnii de cal s-ar fi produs pe teritoriul României. Vinovatul a fost identificat în cele din urmă fiind chiar firma Spanghero.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.