Cupa Confederaţiilor: Spania a învins cu 10-0, dar Tahiti are o performanţă uluitoare

Dacă joi dimineaţa am asistat la cel mai frumos meci şi cel mai urât arbitraj (Italia-Japonia), în noaptea de joi spre vineri s-au egalat şi bătut multe recorduri. 71.000 de spectatori au asistat la un meci cu rezultat cunoscut dinainte.

Spania – Tahiti 10 – 0 (4 – 0)

Oraş: Rio de Janeiro
Estadio do Maracana
Spectatori: 71.806
Arbitru: Djamel Haimoudi (Algeria)
Asistenţi: Abdelhak Etchiali (Algeria), Redouane Achik (Maroc)
Al patrulea oficial: Felix Brych (Germania)

Spania: Reina – Azpilicueta, Ramos (min.46 – Jesus Navas), Albiol, Monreal – Cazorla (min.76 – Iniesta), Javier Martinez, David Silva – Mata (min.69 – Cesc Fabregas), David Villa – Fernando Torres.
Antrenor: Vicente Del Bosque.
Pe bancă: Casillas, Valdes – Arbeloa, Piqué, Jordi Alba, Busquets, Xavi, Pedro, Soldado.

Tahiti: Roche – Ludivion, Vallar, Lemaire (min.74 – Vero) – Alvin Tehau (min.53 – Teaonui Tehau), Caroine, Bourebare (min.69 – Lorenzo Tehau), Aitamai, Jonathan Tehau – Variuhua, Chong Hue
Antrenor: Eddy Etateta
Pe bancă: Meriel, Samin – Wagemann, Faatirau, Atani, Aroita, Tihoni, Simon, Hnanyine

Au înscris: Fernando Torres (min. 6, 33, 57, 77), David Villa (min. 39, 49, 64), David Silva (min. 31, 89), Juan Mata (min.66)
Cartonaşe galbene: Cazorla – 0
MVIP: Fernando Torres (Spania)
Şuturi: 27 – 1
Pe spaţiul porţii: 19 – 1
Cornere: 5 – 1
Faulturi comise: 14 – 8
Posesie: 62% – 38%

Comentariu

Ce se poate spune după un meci dintre campioana mondială şi europeană „en titre” şi o reprezentantă a continentului cu nivelul de fotbal cel mai scăzut din lume, meci care se încheie cu un previzibil scor fluviu, 10-0? Ce se poate spune când se află faţă în faţă o combinată FC Barcelona-Real Madrid, asezonată cu vedete din campionatul englez şi o echipă care pentru prima oară în istoria ei de 61 de ani joacă pe un alt continent decât cel de „domiciliu”, Oceania. Mai nimic. Decât că rezultatul a fost unul scontat, că ibericii au început jocul cu 10 jucători care în prima etapă nu au intrat în primul „11”, iar din minutul 46, toţi cei aflaţi în teren erau „rezerve” – asta dacă jucători care valorează între 20 şi 45 de milioane de euro, titulari la super-cluburi europene se pot numi rezerve.
Şi totuşi meciul a avut unele aspecte demne de semnalat. Micuţa echipă din Tahiti nu a apelat la sistemul „autobază” pentru a limita proporţiile scorului, ci a încercat să mai ofere celor 170.000 de connaţionali, o sărbătoare naţională, prin înscrierea unui gol. Nu au reuşit, dar nu au considerat această ratare o tragedie. Micuţa galerie tahiteană a avut totuşi un prilej să dea drumul la fiesta, atunci când portarul Roche, într-un singur minut, a salvat două mingi pe care scria gol. Şi echipa fraţilor Tehau se va putea lăuda când va ajunge acasă, că pentru un meci fără miză cu final ştiut, au venit la stadion peste 70.000 de spectatori. Care spectatori i-au încurajat şi care au izbucnit în urale când s-a anunţat că tahitienii au reuşit ceea ce multe echipe mari nu reuşesc în faţa Spaniei: să aibă o posesie de 38%. Meciul Spania – Tahiti ar fi fost bine să fie urmărit de cât mai mulţi fotbalişti români, inclusiv cei de naţională. Ar fi avut de învăţat două lucruri. Primul: chiar şi când ai în faţă un adversar din lumea a V-a (poate chiar a VI-a) fotbalului, trebuie să joci la fel ca şi cum ai face-o în faţa unei echipe cu blazon; al doilea: şi când ai în faţă un adversar care nu îţi lasă nicio şansă, trebuie să joci cu entuziasm, şi să încerci măcar să arăţi că vrei să faci ceva. Chiar dacă este cenuşăreasa competiţiei, Tahiti merită tot respectul pentru prezenţă şi comportament.

Nigeria – Uruguay 1 – 2 (1 – 1)

Oraş: Salvador, Bahia
Arena Fonte Nova
Spectatori: 26.769
Arbitru: Björn Kuipers (Olanda)
Asistenţi: Sander van Roekel, Erwin Zeinstra (Olanda)
Al patrulea oficial: Pedro Proenca (Portugalia)

Nigeria: Enyeama – Ambrose, Oboabona, Omeuro, Echiejile – Ugochukwu (min.66 – Mba), Obi Mickel, Ogude – Oduamandi (min.46 – Babatunde), Ideye (min.73 – Akpala), Musa.
Antrenor: Stephen Keshi
Pe bancă: Ejide, Agbim – Egwuekwe, Muhammad, Kwambe, Ujah, Eze, Onazi, Benjamin.

Uruguay: Muslera – Godín, Lugano, Cáceres – Arevalo, Gonzales – Maxi Pereira, Diego Furlan, Cristian Rodriguez (min.88 – Alvaro Pereira) – Suarez (min.83 – Coates), Cavani.
Antrenor: Oscar Washington Tabarez
Pe bancă: Castillo, Silva – Alvaro Pereira, Coates, Eguren, Hernandez, Matías Aguirregaray, Scotti, Diego Perez, Lodeiro, Gargano, Ramirez,

Au înscris: 0-1 (min.19 – Lugano); 1-1 (min.37 – Obi Nickel); 1-2 (min.51 – Diego Forlan)
Cartonaşe galbene: Akpala, Babatunde – Lugano (out next match), Coates
MVIP: Diego Forlan (Uruguay)
Şuturi: 13 – 9
Pe spaţiul porţii: 5 – 4
Cornere: 7 – 6
Faulturi comise: 10 – 17
Posesie: 56% – 44%

Comentariu

Uruguay va merge mai departe în semifinale, pentru că şi în cazul unei minuni, adică Nigeria ar învinge Spania, nu poate rata o victorie la scor în faţa celor din Tahiti. Va fi însă o calificare fără glorie. Dacă înfrângerea în faţa Spaniei a fost mincinoasă prin scorul de (doar) 1-2 înscris pe tabela de marcaj, tot aşa şi victoria contra Nigeriei a fost una la fel de mincinoasă. Pentru că dacă eşti campioana Americii de Sud şi medaliată cu bronz la ultimele mondiale, trebuie să demonstrezi că eşti cu o clasă peste o campioană a Africii aflată în reconstrucţie şi venită în Brazilia fără patru piese foarte grele: vârful de atac Emenike (de la Spartak Moscova), Victor Moses (Chelsea), Yobo (Fenerbahce) şi Ikechukwu Uche (Villarreal). Aşa cum am mai spus, Uruguay-ul are un lot format din jucători unu şi unu, dar nu este o echipă. Când în faţă un „trident” Suarez – Forlan – Cavani, nu trebuie să-ţi reziste nicio apărare. Dar „celeştii” preferă să-şi etaleze calităţile individuale, jocul combinativ este în mare suferinţă, şi din această cauză victoriile sunt rare şi obţinute cu mare dificultate, dovadă că şi în preliminarile pentru CM 2014 au fost depăşiţi de Chile şi Ecuador şi se duelează cu Venezuela şi Peru pentru un loc salvador de baraj – toate cele patru mai sus amintite fiind sub nivelul Uruguay-ului. Să aşteptăm o reabilitare în semifinale contra Brazilie?. Greu de crezut. Pentru că este greu să te schimbi peste noapte, şi chiar facă Diego Forlan încă este un pilon e bază, el nu mai este play-maker-ul de senzaţie de la mondialele din 2010.
Nigeria este o înfrântă meritoasă. Şi o echipă de viitor, iar în cazul în care se va califica pentru „Brazilia 2014” (mai e ceva de jucat în Africa), are toate şansele să fie una dintre competitoarele care trebuie foarte serios băgate în seamă. În meciul cu sud-americanii, nigerienii au avut 40 de minute de excepţie la mijlocul meciului, şi doar faptul că nu au avut experienţa necesară să contraatace jocu „la distrugere”, ultrafragmentat, practicat de Uruguay în ultimele 20 de minute i-a privat de un alt rezultat. Ar mai fi ceva: Nigeria a cam evoluat în „10”, fundalul dreapta Ambrose (titular clar la Celtic Glashow) a fost invizibil în apărare (golul 2 al Uruguay-ului s-a marcat tocmai din cauza absenţei lui de la „locul de muncă”, iar în atac a fost inexistent pe banda dreaptă, exact unde sud-americanii aveau punctul lor foarte slab. Şi când ai un om în „minus” pe teren, totuşi se cunoaşte. Oricum, una peste alta, jocul Nigeriei a fost unul plăcut şi modul de exprimare confirmă că titlul de campioană a Africii nu a fost cucerit întâmplător în 2013, chiar dacă favorite erau alte naţionale.
Revenind la meciul de pe Arena Fonte Nova, caseta tehnică a meciului vorbeşte de la sine: toate cifrele indică superioritatea africanilor. Doar la goluri – este adevărat, asta contează finalmente – sud-americanii au stat mai bine. Şi un aspect regretabil: Nigeria – Uruguay a avut parte de o reţetă modestă. Relativ puţină lume a avrut să vadă meciul „live”. Oare de ce?

Trivia – Cupa Confederaţiilor

• Scorul de 10 – 0 înregistrat la meciul Spania – Tahiti reprezintă scorul record al Cupei Confederaţiilor. Vechiul record data din 1 august 1999, când, pe „Jalisco” din Guadalajara (Mexic), Brazilia învingea cu 8 – 2 Arabia Saudită. Scorul obţinut de spanioli bate şi recordul turneelor finale desfăşurate sub egida FIFA (campionate mondiale), unde până în prezent era deţinut de meciul Ungaria – Salvador 10-1 (în 1982).
• Meciul cu Nigeria a însemnat cel cu numărul 100 pentru Diego Forlan, care devine astfel primul jucător „centenar” din istoria fotbalului uruguayan. De asemenea, cu 35 de goluri (a marcat contra Nigeriei), Forlan este şi golgheterul all time al „celeştilor”, reuşind să revină pe locul 1 după ce a fost egalat de Luis Suarez care a punctat în meciul cu Spania. În ceea ce priveşte selecţiile, Forlan este urmărit de Diego Perez (33 de ani – 84 meciuri) , Diego Lugano (32 ani – 81 meciuri), şi Maxi Pereira (29 de ani – 76 meciuri). Cum Forlan (34 de ani) sigur mai joacă un an, este greu de crezut că va fi depăşit de cei aflaţi în spatele lui.
• Tot la Cupa Confederaţiilor 2013, meciul cu numărul 100 l-a jucat şi Andrea Pirlo. Mijlocaşul lui Juventus a bifat această „bornă” în meciul contra Mexicului, când a şi înscris un gol superb din lovitură liberă. Pirlo este al 5-lea „centenar” al time al Italiei, după Fabio Cannavaro (136 de meciuri – retras), Buffon (130 de meciuri), Paolo Maldini (126 – retras) şi Dino Zoff (112 – retras). Dintre jucătorii mai tineri (Pirlo are 34 de ani) el poate fi ajuns doar de Daniele de Rossi, care are 29 de ani şi 88 de meciuri. Următoarea „ameninţare” ar fi Giorgio Chiellini, 28 de ani şi 60 de meciuri.
• David Villa prin cele 3 goluri marcate în meciul cu Tahiti şi-a consolidat locul 1 în clasamentul all time al golgheterilor naţionalei Spaniei. El are în prezent 56 de goluri marcate în 90 de meciuri. Periculos pentru el este Fernando Torres care 35 de goluri marcate şi este cu doi ani mai târnăr. De menţionat că Villa nu a mai înscris 11 octombrie 2011, el lipsind multe luni de pe gazon în urma unei accidentări.
• Prin victoria cu 10 – 0 împotriva celor din Tahiti, Spania a realizat al treilea ei scor fluviu din întreaga istorie. Primele două au fost: 13-0 cu Bulgaria (21 mai 1933) şi 12-1 cu Malta (21 decembrie 1983).
• Înfrîmgerea cu 0 – 10 în faţa Spaniei, reprezintă totuşi o…„performanţă” pentru micuţa echipă Tahiti. A evitat în faţa campioanei mondiale un scorul record la înfrângeri. Cea mai usturătoare bătaie pe care a luat-o vreodată Tahiti a fost tot un 0 – 10, administrat pe 4 iunie 2004 de către Noua Zeelandă. Dacă Torres nu ar fi ratat un penalty, atunci tahitienii ar fi „depăşit” nedoritul record.
• Şi totuşi, Tahiti are şi cu ce să se mândrească. Este echipa naţională care a înregistrat a doua victorie categorică din întreaga istorie a fotbalului la nivel de meciuri inter-ţări: 30 – 0 cu Insulele Cook, pe 2 septembrie 1971 în cadrul Jocurilor Pacificului de Sud (competiţie regională cu caracter semi-oficial recunoscută de FIFA). Recordul absolut este deţinut tot de o naţională de pe continentul Oceania. Pe 11 aprilie 2001, Australia învingea pe Samoa Americană cu 31 – 0 în preliminarile Campionatului Mondial 2002.
• De-a lungul istoriei fotbalistice de 61 de ani (a jucat primul meci pe 21 septembrie 1952, un egal, 2-2 cu Noua Zeelandă), Tahiti a mai înregistrat câteva scoruri fluviu: 18 – 0 cu Insulele Solomon (7 septembrie 1963), 18 – 0 cu Tuvalu (4 august 1979), 18 – 0 cu Samoa Americană (6 iunie 2000), 17 – 0 cu Micronesia (30 iunie 2003), 14 – 0 cu Niue (20 august 1983), 14 – 0 cu Guam (5 septembrie 1991).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.