Stroe: Răspunsul îl găsiţi la STS Cluj

Întrebat despre dificultăţile de localizare a avionului prăbuşit în Apuseni, ministrul de Interne, Radu Stroe,  a declarat, marţi dimineaţă, că răspunsul poate fi găsit la STS Cluj.

„Deocamdată nu am ce reproşa, nu am văzut elementele”, a spus Stroe, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor privind operaţiunile de intervenţie în cazul aeronavei prăbuşite.

Întrebat de ce nu a fost trimisă în misiune aeronava SMURD, el a spus că aceasta este „pentru salvare de oameni, nu pentru alte activităţi”.

În ceea ce priveşte dificultăţile de localizare a avionului, Stroe a spus că răspunsul poate fi găsit la STS: „Răspunsul îl găsiţi la STS, în speţă la STS Cluj. Bineînţeles că era şi mai bine dacă se putea face o localizare la metru sau la suta de metri”.

De partea cealaltă, STS susţine că locul producerii accidentului aviatic din Munţii Apuseni a fost stabilit pe baza informaţiilor furnizate de operatorii de comunicaţii mobile odată cu primirea primului apel la 112, informaţia fiind pusă la dispoziţia instituţiilor ce au participat la operaţiunea de căutare şi salvare.

„Localizarea locului evenimentului în Sistemul 112, s-a realizat potrivit prevederilor legale, pe baza informaţiilor furnizate de operatorii de comunicaţii mobile odată cu primirea primului apel la 112, respectiv la nivelul sectorului celulei din care a fost generat acesta şi a fost pusă la dispoziţia instituţiilor care au participat la operaţiunea de căutare şi salvare”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, luni după-amiaza, în apropierea localităţii Beliş, în judeţul Cluj, într-o zonă montană greu accesibilă.

Avionul a decolat la ora 13.35 de pe Aeroportul Băneasa şi urma să aterizeze pe aeroportul din Oradea la 16.35. În jurul orei 16.00, aeronava a dispărut de pe radare.

În aeronavă erau şapte persoane. Toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite de localnici.

Pilotul Adrian Iovan şi o studentă şi-au pierdut viaţa. Cei doi au supraviețuit impactului, dar nu au mai putut fi salvați.

Celelalte cinci persoane aflate în avion au fost rănite.

UPDATE Vicepreşedintele CJ Alba Florin Roman a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că a făcut, împreună cu salvamontiştii care au participat la căutarea avionului prăbuşit în Munţii Apuseni, o analiză şi că nu are ce să le reproşeze, spunând că ei au fost coordonaţi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi au fost dirijaţi de mai multe ori pe piste greşite pe baza coordonatelor GPS eronate, comunicate de STS.

Roman a afirmat că, din punctul său de vedere, unul dintre „vinovaţii” de producerea accidentului este chiar legislaţia din România, care nu permite identificarea unei persoane după telefonul mobil, decât în cazuri speciale.
„Din scurta analiză pe care am reuşit să o fac astăzi (marţi – n.r.) cu colegii de la Salvamont prezenţi la intervenţia de noaptea trecută din zona Munţilor Apuseni încep să se configureze şi primele concluzii. O primă concluzie ar fi că, deşi pare foarte hilar, unul dintre vinovaţi de producerea acestei tragedii este legislaţia în vigoare, pentru că dacă ai un accident şi suni la 112 şi spui că eşti rănit şi nu cunoşti zona în care te afli pur şi simplu nu poţi fi identificat şi localizat. În schimb, dacă eşti un infractor, eşti urmărit pentru droguri sau pentru altceva, legislaţia permite localizarea prin telefon. O problemă mare în evenimentul din Apuseni a constituit-o faptul că acolo nu există semnal GSM decât pe alocuri şi practic din acest motiv cred că cei de la STS au greşit localizarea. În baza acestei localizări eronate, şi trebuie ştiut că există o marjă foarte mare de a greşi zona, toate trei echipajele de salvatori de la Alba, Cluj şi Bihor au fost trimise pe piste greşite. Dacă mi-aţi permite un exemplu: accidentul s-a produs la Sebeş şi salvatorii au fost trimişi să îi caute la Alba Iulia. Din acest motiv timpul de aşteptare a fost cel pe care îl ştiţi. Dacă localizarea ar fi fost exactă, cu siguranţă timpul de intervenţie ar fi fost mai scurt cu două-trei ore”, a spus Roman.

Gheorghe Giurgiu, un localnic de 33 de ani din satul Pietreasa (Alba), a fost cel care, alături de doi consăteni, a ajuns primul, luni seară, la locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni şi au încercat să îi ajute pe răniţi, îmbrăcându-i cu hainele proprii şi făcându-le foc să se încălzească.

Bărbatul a declarat, marţi dimineaţă, că în momentul în care a ajuns la locul accidentului i-a auzit pe răniţi cum strigau de durere, unul dintre ei fiind cu ambele picioare rupte, iar sătenii au făcut o targă din lemnele copacilor, cu o pătură, pentru a-l transporta.

El a povestit că zăpada atingea jumătate de metru în zona în care era epava avionului, aparatul de zbor fiind răsturnat.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.