Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a demisionat, a declarat luni invocând motive personale.
Vasile Ciurchea a fost numit la conducerea CNAS la data de 30 iunie 2014 de premierul de atunci Victor Ponta.
În decizie se arata că acesta a fost numit în calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al CNAS până la expirarea mandatului în curs, respectiv 17 iunie 2017, şi că acesta exercita atribuţiile de preşedinte al instituţiei.
Vasile Ciurchea a mai condus CNAS în perioada februarie 2007 – ianuarie 2009, fiind înlocuit de premierul de atunci, Emil Boc, cu Irinel Popescu.
Demisia acestuia vine în contextul în care Florin Chirculescu, membru al Federației „Solidaritatea sanitară” din România, a adresat duminică o scrisoare deschisă Casei de Asigurări de Sănătate acuzând de nereguli și birocrație.
De asemenea, Federației „Solidaritatea sanitară” a lansat zilele trecute un apel la toți medicii din țară cerând cadrelor medicale să manifesteze în perioada următoare.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.