Ambasadorii aderării României la spațiul Schengen

Soția ambasadorului Olandei la București, Cristina Van Bonzel Gomez, care a suferit o intervenție chirurgicală ortopedică la Spitalul Universitar din Capitală zilele trecute, s-a fotografiat împreună cu doctorii români care poartă tricouri cu mesajul: ”Medicii vor România în Schengen”.

Fotografia a fost postată de chirurgul Cătălin Cîrstoiu pe pagina sa de Facebook.

Mesajul vine în contextul în care Olanda a fost până acum printre principalii oponenți ai aderării României la spațiul Schengen.

Ambasadorul Olandei la București Matthijs van Bonzel a postat marți pe pagina sa de Facebook un mesaj în care anunța că soția sa a suferit o intervenție chirurgicală ortopedică la Spitalul Universitar de Urgență București, mulțumind cadrelor medicale.

„Cristina a trecut astăzi (marți – nr.) printr-o operație ortopedică. Mulțumim frumos, Prof. Dr. Cîrstoiu și tuturor asistentelor devotate”, a scris ambasadorul Matthijs van Bonzel într-un mesaj în limba engleză, mulțumind însă în limba română.

Ambasadorul a postat și două fotografii care arată că soția sa a avut o problemă la ambele picioare. Într-una din fotografii apare doctorul Cătălin Cîrstoiu, în cealaltă, soția ambasadorului.

Fotografia postată de Matthijs van Bonzel.
Fotografia postată de Matthijs van Bonzel.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8534 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.