Augustin Lazăr, interviu pentru șefia PÎCCJ

Augustin Lazăr va susţine joi, la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), interviul pentru avizarea numirii în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Potrivit calendarului anunţat de CSM, la o zi după intervievarea candidatului este programată transmiterea avizului către Ministerul Justiţiei. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a transmis CSM, la sfârşitul lunii martie, propunerea pentru numirea în funcţia de procuror general a lui Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Potrivit MJ, în timpul dialogului cu ministrul Justiţiei, Augustin Lazăr a demonstrat că ‘are viziunea managerială, determinarea şi autoritatea necesară pentru reformarea şi consolidarea Ministerului Public’, potrivit Agerpres.

.

În desemnarea propunerii, ministrul Justiţiei a avut în vedere îndeplinirea criteriilor de integritate, vechimea neîntreruptă în Ministerul Public, experienţa profesională şi managerială relevantă şi capacitatea decizională. Combaterea infracţionalităţii în domeniile vulnerabile la toate nivelurile reprezintă obiectivul central al planului de management al lui Augustin Lazăr, pus de CSM în dezbatere publică pe 4 martie. Conform aceleiaşi surse, principalele direcţii de acţiune vor fi consolidarea progreselor în combaterea corupţiei în administraţia locală, realizarea de investigaţii efective în cauzele ce au ca obiect infracţiuni de spălare a banilor şi evaziune fiscală, dar şi în cele privind infracţiuni contra umanităţii, cum sunt dosarele privind Mineriada din iunie 1990 sau Revoluţia din 1989.

Alte direcţii de acţiune vizează măsurile de combatere a delictelor silvice, uniformizarea practicii judiciare şi gestionarea volumului mare de dosare. Pentru o mai bună gestionare a activităţii se intenţionează continuarea demersurilor pentru crearea unei structuri distincte de poliţie judiciară, care să asigure exclusiv activitatea de urmărire penală, detaşarea la Ministerul Public a efectivului de poliţie judiciară necesar pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, justa repartizare a sarcinilor în cadrul compartimentelor şi folosirea eficientă a inspectorilor antifraudă detaşaţi la parchete. Procurorul general al PÎCCJ este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.