Avocata lui Victor Ponta, la DNA

Avocata premierului Victor Ponta s-a prezentat joi la sediul DNA.

Potrivit unor surse judiciare, aceasta a venit la DNA pentru a ridica copii de pe documentele aflate la dosarul în care premierul a fost pus sub urmărire penală.

Avocata lui Victor Ponta, Loredana Radu, s-a prezentat pe 2 iulie la DNA, dar nu făcut declaraţii. De altfel, apărătoarea lui Ponta a fost şi pe 22 iunie la DNA, când le-a prezenta procurorilor documente care să justifice faptul că Victor Ponta nu se poate prezenta pentru a fi audiat în dosarul în care este urmărit penal.

Premierul Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul lui Dan Șova, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

Conform DNA, Victor Ponta este urmărit penal în dosarul Turceni — Rovinari pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, în calitate de avocat (reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.