Mesajul unui medic: Iartă-mă, pacient român

Medicul Florin Chirculescu de la Spitalul Universitar din Capitală transmite, într-un mesaj pe Facebook că doctorii de la unitatea medicală se gândesc să intre în grevă.

„Noi, cei din sistemul de sănătate, nu mai avem de ales: dacă guvernul nu-și ține promisiunile, dacă guvernul nu vede dezastrul, și dacă nici tu nu ne ajuți, pacient român, mâine n-o să mai avem CUM să te tratăm”, scrie medicul.

„Sistemul e în colaps, iar promisiunile guvernului sunt vorbe goale”, afirmă medicul, acesta făcând o trecere în revisă a problemelor din sistem.

„Dacă ai fi transportator, ai bloca, tu și colegii tăi, Piața Victoriei, pentru reforma sănătății românești? Te întreb pentru că știu că ți-e silă de ce pățești în spitale.

Dacă ai fi ceferist, ai bloca trenurile pentru reforma sănătății? Te întreb pentru că știu că ți-e silă de ce pățești în spitale, tu, rudele tale și prietenii tăi…

Dacă ai fi politician, ai face o grevă parlamentară, pentru reforma sănătății? Te întreb pentru că știu că ți-e silă de telefoanele pe care le dai ca să fii examinat peste rând, tu, rudele tale, prietenii tăi, ba chiar, o știu, și anumiți alegători de-ai tăi, pentru care m-ai sunat pe mine și pe colegii mei…

Orice ai fi tu, pacient român, ai face o grevă în contul medicilor, al asistenților, și al celorlalți angajați din sănătate? Te întreb pentru că spitalele sunt în prag de faliment, pentru că ai fost mințit că va urma o reformă și că personalul sanitar va rămâne în țară, că vei avea UNDE să fii tratat și că va avea CINE să te trateze. Mi-e teamă, însă, că n-o să lupți pentru mine. Mi-e teamă că, aidoma colegilor din Franța, Marea Britanie, Israel și Germania, o să fim NOI nevoiți să facem greva cu pricina, nu tu.

Crezi că ne e ușor să punem problema grevei? Crezi că nu ne gândim la tine, crezi că nouă, asistenților și medicilor, nu ne pasă de tine? Chiar nu-ți amintești decât lucrurile urâte vehiculate în media, chiar nu-ți amintești de cei, nu tocmai puțini, care ți-au salvat o rudă, un prieten, sau chiar pe tine?

Totdeauna m-am întrebat: merită să facem grevă în sistemul sanitar? Merită să declanșăm un conflict de muncă de asemenea amploare? Și nu m-am întrebat de teamă, fiindcă putem s-o facem legal – m-am întrebat doar pentru că o grevă te-ar costa pe tine, pacient al meu.

Sistemul e în colaps, iar promisiunile guvernului sunt vorbe goale. Dacă ai fi în locul meu, tu, pacient român, dacă n-ai avea cu ce să lucrezi și dacă ai vedea că în locul creșterilor salariale trâmbițate cu emfază, te vei alege, de fapt, cu o SCĂDERE a veniturilor, ce ai face? Tu, transportator, ai circula cu o mașină căreia nu-i face nimeni revizia, când patronatul te-ar fura la bani? Tu, ceferist, ai lăsa trenurile să circule pe linii neverificate de ani de zile, când angajatorul ți-ar tăia sporurile de noapte, de sărbători, de risc? Iar tu, politician român care mă cauți la telefon – tu ce-ai face?

Află că și noi, medici și asistenți, avem tot o singură viață, ca tine. Și noi avem familii, și noi avem mândrie profesională și, mai presus de orice, vrem să avem grijă de tine – dar vrem să fim plătiți corect și nu vrem să ne plătești tu în felul ACELA, fiindcă nu e cinstit, nu e normal, nu e moral.

E ceasul al doisprezecelea, iar noi, cei din sistemul de sănătate, nu mai avem de ales: dacă guvernul nu-și ține promisiunile, dacă guvernul nu vede dezastrul, și dacă nici tu nu ne ajuți, pacient român, mâine n-o să mai avem CUM să te tratăm.

Iartă-mă, pacient român, dar simt că n-avem încotro: să știi că începem să ne gândim la grevă – nu de alta, dar vrem să te putem trata și de aici înainte”, este mesajul lui Florin Chirculescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.