S-au găsit presupuse fragmente din avionul dispărut

UPDATE Autoritățile indoneziene au decoperit marți în Marea Java fragmente despre care spun că aparțin avionului dispărut duminică. Fragmente depistate marţi în Marea Java sunt ale „avionului AirAsia” dispărut duminică la scurt timp după decolare, a declarat pentru AFP directorul general al aviaţiei civile indoneziene. Un cadavru ar fi fost descoperit în Marea Java, în zona în care au loc căutări pentru găsirea avionului AirAsia dispărut duminică.

„La ora 13.25 (08.25 ora României), am văzut un obiect plutitor care semăna cu cadavrul unui pasager” al aeronavei care a dispărut duminică la scurt timp după decolare, a declarat directorul agenţiei naţionale indoneziene de căutare şi salvare, Bambang Soelistyo, în timp ce televiziunea difuza imagini cu cadavrul ce plutea pe apă.

Cu puţin timp înainte, directorul general al aviaţiei civile indoneziene afirma că fragmentele depistate marţi în Marea Java sunt cele ale „avionului AirAsia”. „Pentru moment, se poate confirma că este avionul AirAsia, iar ministrul Transporturilor va pleca în scurt timp către Pangkalan Bun”, în zona căutărilor, unde au fost descoperite fragmentele respective, a precizat Djoko Murjatmodjo.

„Pe baza observaţiilor efectuate de echipele de căutare şi salvare, au fost găsite obiecte importante precum o uşă pentru pasageri şi o uşă de cală. Acestea au fost găsite în mare, la 100 de mile (160 de kilometri) sud-vest de Pangkalan Bun”, oraş din centrul regiunii Kalimantan, pe insula Borneo, a precizat el.

Fragmente ce seamănă cu uşa unui avion şi un tobogan pentru evacuarea de urgenţă au fost depistate marţi în Marea Java din Indonezia, în zona de căutare a avionului AirAsia, dispărut cu 162 de persoane la bord, au anunţat anterior forţele aeriene indoneziene.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.