Haos: Morgile din Venezuela nu mai fac față

Pe lângă cvasi-inexistența utilităților (apă, electricitate), a serviciilor medicale și a medicamentelor, în Venezuela oamenii se confruntă și cu una dintre cele mai ridicate rate ale omuciderilor din emisfera vestică. Toate dezastrele sociale de mai sus capătă o imagine înfiorătoare la morga centrală din Caracas. Financial Times scrie că aici oamenii trebuie să suporte un miros pestilențial provenit de la cadavrele ce se descompun din cauza lipsei electricității. Vin să-și recupereze membrii familiilor ce au fost uciși de tâlhari, de mafioți sau de polițiști.

Luis Mejia, un venezulan ce a stat de vorba cu cei de la Financial Times, spune ca într-un interval de doua săptămâni au fost împușcați trei membri ai familiei lui, unii de tâlhari, alții de polițiști. ”Ce putem face? Să renunțăm”, spune el. Mejia spune ca în urmă cu un deceniu la morga soseau opt cadavre în fiecare weekend, iar acum s-a ajuns la 40-50 de cadavre. ”Este mai rău ca în Vestul sălbatic”.

În luna martie au fost executați 17 mineri, cel mai probabil de către o organizație mafiotă care era implicată în industria minieră. La începutul lunii aprilie au fost împușcați mortal trei polițiști de către o bandă înarmată care a luat cu asalt un arest din capitală pentru a-și elibera un camarad. La periferiile Caracasului au murit încă zece polițiști în confruntările cu bandele inarmate.

”Conceptul de stat eșuat este unul nebulos și deseori nu are o încărcătură atât de negativă. Nu este cazul Venezuelei în acest moment. Dovada că statul este eșuat este cât se poate de clară pentru această țară care sta pe una dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume”, spune Moises Naim, de la Carnegie Endowment for International Peace, citat de Financial Times.

Deseori, guvernul chavist condus de Nicolas Maduro dă vina pe forțele paramilitare columbiene pentru violențele din țară, spunând că acestea vor să înfrângă revoluția bolivariană începută de Hugo Chavez. Analiștii spun că aceasta retorică a transformat securitatea cetățenilor într-o chestiune de securitate națională. Iar pentru mulți dintre cetățeni nici nu mai contează cine este de vină, atât timp cât țara se scufundă.

În fața unei secții de poliție din Caracas ale cărei porți vopsite în culorile naționale poartă urme de gloanțe, Hugo Perez Hernaiz, de la Washington Office for Latin America, nu poate sa spună decât: ”Venezuela se scufundă în haos acum. Mi se pare că nu mai este cale de întoarcere”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.