Feerie muzical-coregrafică inspirată de încântătorul basm al lui Victor Eftimiu, Înşir’te mărgărite revine pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti marţi 20 şi miercuri 21 octombrie, de la ora 19.00, într-o formulă dramaturgică mult mai concentrată faţă de data premierei. Spectacolul va dura 2 h 30 min fără pauză.
Poem închinat iubirii, cu toate meandrele ei, cu primejdii, reverii şi întorsături de situaţie, cu un Zmeu mult mai uman decât ni l-am închipui, interpretat chiar de Dan Puric, regizorul montării, cunoscut şi îndrăgit actor, maestru al pantomimei şi stepului.
Constantin Dinulescu realizează un rol remarcabil, ca întotdeauna
Vă aşteptăm la o creaţie scenică îmbrăcată într-o fantezie luxuriantă de către toţi realizatorii, între care îi mai amintim pe: Doina Levintza, scenografia, Gheorghe Zamfir – muzica originală, Svetlana Zotina şi Gabi Blodoi, coregrafia, Alin Popa – Light design.
În distribuţia spectacolului, alături de actori ai TNB, de artiştii Companiei „Passe Partout Dan Puric” şi de balerini din cea mai tânără generaţie, două interprete alese pentru rolul principal feminin – Sorina, Maria Dinulescu şi Beatrice Rubică, în plină afirmare artistică.
Înşir’te mărgărite, o feerie marca Dan Puric
Violeta Huluba, Beatrice Rubica, în rolurile fiicelor Împăratului şi Amalia Ciolan în cel al Împărătesei
Dan Puric transfigurează feeria lui Victor Eftimiu într-un poem închinat iubirii. Un spectacol despre iubire şi metamorfozele ei, în care fericirea devine într-o clipă disperare şi deznădejde, apoi căutare nesfârşită şi speranţă.
În mărturia sa sensibilă din caietul program de sală, Dan Puric aminteşte printre altele, de cuvintele de la început de secol XX ale lui Gordon Edward Craig, regizorul şi teoreticianul pentru care actorul era o “supramarionetă” şi arta regiei trebuie să se elibereze de servituți față de text – “…secolul XXI va descoperi un vehicul care să transporte mai onest şi mai rapid simțămintele şi gândurile noastre”. Dan Puric încearcă să descopere acest “vehicul” magic şi aplică gândirea sa excelent materializată pe scenariile proprii cu trupa Passe-Partout, pe “scenariul” lui Victor Eftimiu. Foloseşte în principal ansamblul de 40 de interpreţi din trupa Passe-Partout ca să rezume conceptul regizoral. Fireşte, trupa are nevoie de muzică şi acesteia i se atribuie un rol important şi prin viziunea regizorală, spectacolul nefiind însă, un musical. Alege un potpuriu melodic bogat, de la compoziţii cunoscute şi specifice melodic diverselor ţări, până la folclorul nostru, accente principale revenind compoziţiilor celebrului Gheorghe Zamfir. Ilustraţia muzicală este variată şi atractivă, cu intenţia de a servi ideile regizorului exprimate în principal prin mişcare şi dans.
Silviu Biriş şi Maria Dinulescu
Cu Înşir’te mărgărite, creatorul de teatru ne ajută să descoperim drumul către noi înşine. Să visăm… Să trăim povestea… „Povestea” lui Dan Puric copleşeşte prin monumentalitate, dar şi prin duioşie – atributul care o apropie de substanţa basmului românesc, de sublimul fiinţei, de adevărul fundamental al vieţii.
“Nu ştiu cum, dar Eftimiu a făcut un basm modern fără să-l modernizeze. I-a păstrat sănătatea sufletească, inocenţa şi frumuseţea. S-a jucat. Asta mi-a plăcut teribil. M-a atras starea de joc a lui Eftimiu faţă de poveste. Într-o societate confuză în care lipsesc reperele morale, iar axul valoric este perturbat, basmul clarifică, limpezeşte. El nu poate să mintă pentru că e făcut pentru copii. Nevoia de basm o consider azi necesară pentru că lumea se urâţeşte, iar basmul e un reflex de igienă sufletească…
Gavril Pătru, într-un rol plin de umor
Un spectacol plin de prospeţime, Înşir’te mărgărite
Acest spectacol este profund românesc şi, de aceea, poate fi oricând internaţional”, afirmă Dan Puric
Din distribuţie să-i amintim pe Alb Împărat: Constantin Dinulescu
Împărăteasa: Amalia Ciolan
Zmeul Zmeilor: Dan Puric
Vrăjitoarea: Carmen Ionescu
Făt Frumos: Lari Giorgescu
Buzdugan: Silviu Biriş
Sorina: Beatrice Rubică / Maria Dinulescu
Le dau replica Gavril Pătru, Irina Cojar Erika Băieşu, Violeta Huluba, Afrodita Androne, Oana Vânătoru ş.a.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.