La ultimul etaj al Muzeului Național de Artă Contemporană este deschisă expoziția „Apostrof. Totul a început cu o ezitare a portarului“, a Irinei Botea Bucan. Artista, care își împarte acum viața între București, Londra și Birmingham, oferă publicului un labirint cu instalații și lucrări video, orice colț al sălii ascunzând povești întregi.
În fiecare serie de imagini filmate de Irina Botea cineva povestește. Chiar și în desenul care întinde pe peretele labirintului o schiță a Stadionului Republicii, acum pierdut prin subteranele din jurul Palatului Parlamentului, sectoarele tribunelor și scările au fost desenate, din memorie, de tatăl artistei, Vasile Bucan. Când intri între monitoarele care rulează în buclă filmele Irinei, tentațiile sunt discrete. Nimic șocant, nimic spectaculos la prima vedere. Oameni care povestesc, imagini cu niște copii care se joacă, într-un colț, un picior gol care se joacă în nisip. Și iar oameni care povestesc. Mai exact, oameni care se opresc din povestit și privesc. „Principalul scop nu este acela de a crea o ficțiune care să fie considerată realitate. Pe ea [Irina n.n.] o interesează realitatea interpretării și individualitatea reală a interpretului“, scria Oliver Kielmayer, directorul Kunsthalle Wienthur din Zurich. „Mă interesează să lucrez pe peliculă pentru că mi se pare un mediu care rămâne. Sigur, avem imagini digitale, dar filmul are corp“, povestea Irina Botea la deschiderea expoziției.
26 martie este data până la care va rămâne deschisă expoziția „Apostrof. Totul a început cu o ezitare a portarului“ a Irinei Botea Bucan, la MNAC
Încheieturi
În cele nouă lucrări expuse la MNAC de Irina Botea sunt abordate cele mai diferite subiecte: merg de la povestea unui bar dedicat fanilor fotbalului la Budapesta la ecranizarea visului povestit de un prieten, punerea în scenă a agoniei lui Abraham Lincoln, pledoaria unui grup de tineri artiști Slam pentru finanțarea artei lor, povești spuse de curatori sau istorici de artă a căror existență este legată de o instituție mai mare sau mai mică din țară.
Ceea ce artistul și teoreticianul Alfredo Cramerotti numește „faction“, ca îmbinare între fapte și ficțiune, devine în lucrările Irinei Botea o întâlnire între regimul public și cel privat al poveștii.
Irina Botea Bucan, Piatră. Hârtie. Piele, 9’43” video HD, 2017. Producător Jon Dean
Uneori, ascultăm discursul tip pe care îl rostește un ghid și ne mulțumim să alunecăm pe lângă formulele tip. O parte dintre filmele Irinei sunt dedicate unor case memoriale (Castelul Iulia Haşdeu din Câmpina, Muzeul Bălcescu și Casa Cuțescu-Storck, în proiectul Film Postale cu care a fost acum patru ani la Bienala de la Veneția, sau istoria falansterului de la Scăieni într-o peliculă din 2014), dar eroii nu sunt figurile istorice, ci persoanele care povestesc despre cei cărora le sunt dedicate instituțiile și, mai mult, spațiile care fac legătura între poveste și pregătirea pentru poveste prin care trece persoana aflată în fața camerei.
O lucrare
În „Piatră. Hârtie. Piele“, Irina a surprins în 9 minute și 43 de secunde povestea muzeului de istorie naturală de la Budapesta. Colecțiile de animale exotice au fost distruse în timpul intervenției trupelor sovietice din 1956, așa că statul Ungar a trebuit să completeze fondul organizând un safari în Africa. Filmul reunește mărturii ale refugiaților unguri așa cum au fost ele înregistrate la Universitatea Columbia, la trei ani după revolta anticomunistă, și un interviu cu persoana care a filmat atât revoluția maghiară, cât și expediția africană.
Durata lucrării, 9 minute și 43 de secunde, are propria sa istorie: „Atât durează fuga personajelor lui Godard prin Louvre în «Bande a part», cea care a fost reluată de Bertolucci în «Dreamers»“, povestește artista. Este cea mai recentă lucrare a Irinei Botea, fiind datată 2017.
Transformări
Irina Botea Bucan, Piatră. Hârtie. Piele, 9’43” video HD, 2017. Producător Jon Dean
Irina Botea este născută la Ploiești și a îmbinat parcursul artistic și practica pedagogică. Inițial, a studiat geologie și geofizică, absolvind facultatea de profil la jumătatea anilor ‘90. De atunci, atât studiile, cât și activitatea ei profesională au fost concentrate în zona artei. Mult timp s-a plimbat între București (Universitatea de Arte) și Chicago (The School of Art Institute), unde a studiat și a predat.
Acum doi ani, Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam a inclus o proiecție specială a operei Irinei, în același an Asociația Internațională a Criticilor de Artă din America nominalizând proiectul Irinei Botea, „It is now a matter of learning hope“ printre cele mai bune formate de expoziție din 2015. Premiul 3Arts, rezervat artistelor a căror activitate este considerată excepțională, i-a fost acordat la Chicago: „În ultimul deceniu, Irina Botea a fost implicată în demersuri artistice care au pus accent pe diferite tipuri de media, examinând parcursuri socio-politice și posibilitatea transformărilor.
În prezent, se concentrează asupra ideii de centralizare a discursurilor culturale și a posibilității de a menține direcții creative diferite și exterioare sistemului dominant de valorizare și critică“, notau americanii atunci când o premiau.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.