”The Greatest”, cel mai mare boxer, cel mai mare sportiv al secolului 20, s-a stins pe 3 iunie, la 74 de ani. Pentru ultimele două generații, Muhammad Ali a fost un suferind, un om cu mâini tremurânde și căutătura nesigura, un bătrân obosit, însă în egală măsură a fost omul care arăta cum suferința poate fi trăită cu demnitate și combătută un dram de insolență. ”Poate că parkinsonul este modul prin care Dumnezeu îmi amintește ce este important. M-a domolit și m-a făcut să ascult mai degrabă decât să vorbesc. De fapt, oamenii îmi acordă mai multă atenție acum, pentru că nu vorbesc atât de mult”. ”Vor mai avea un alt boxer care să scrie versuri, să-i bată pe toți, să-i facă pe oameni să râdă și să fie mai înalt și mai frumos decât mine?”, spunea Muhammad Ali.
Probabil că nu, pentru că America s-a schimbat, iar viața și vorbele lui Muhammad Ali au jalonat și explicat poate cel mai bine istoria recentă a țării sale. A avut o viață ca un scenariu hollywoodian: ”negrul cel rău” care îndepărtează America de la calea rasismului. S-a născut la Louisville, în Kentucky. A spus mereu că s-a născut într-o familie săracă, deși părinții săi preferau să spună că duceau o viață ”modesta”. A fost botezat Cassius. Tatăl său picta afișe publicitare și icoane cu Isus, un Isus mereu ”cu ochi albaștri și părul blond”.
Se întâlnește cu boxul în 1954, la 12 ani, pentru că… i s-a furat bicicleta. Cu ochii în lacrimi, Cassius Clay merge la polițistul Joe Martin pentru a depune o plângere. Martin, proprietarul unei săli de box, își dă seama imediat că dorința lui Clay este de a se răzbuna pe hoțul de biciclete. Se oferă să-l învețe să se bată și după câteva săptămâni Cassius Clay obține prima victorie în ring. Campionul nu va avea decat doi antrenori in intreaga sa cariera, primul fiind politistul din Louisville. ”Dintr-o dată aveam o altă viață”, a spus mai târziu Cassius Clay. Politistul din Louisville îi rămâne antrenor și împreună cu el Clay câștigă aurul olimpic la Roma, în 1960. Avea atunci un palmares incredibil: 108 meciuri și 100 de victorii, două ”Mănuși de Aur”.
Odată cu campionul se naște și ”boxerul poet” și militantul pentru drepturile americanilor de culoare. La 22 de ani se intitula deja ”cel mai frumos și cel mai mare”. ”Sunt tânăr, sunt frumos, sunt rapid, sunt simpatic și pur și simplu nu pot fi bătut”, spunea el. Atunci, în 1964, după înfrângerea campionului Sonny Liston, se naste Muhammad Ali. Cassius Clay renunță inițial la numele de familie și începe să-și spună Cassius X, după ce îl frecventează pe Malcolm X și pe cei din secta ”Națiunea Islamului”. ”Cassius Clay este un nume de sclav. Nu l-am ales eu și nu l-am dorit. Sunt Muhammad Ali, un nume liber și insist ca lumea să-l folosească când vorbește cu mine sau despre mine”.
”E sunt America. Sunt acea parte din ea pe care nu o recunoașteți, dar trebuie să vă obișnuiți cu mine. Negru, încrezător și înfumurat. Numele meu, nu al vostru. Religia mea, nu a voastră. Țelurile mele, eu însumi. Obișnuiți-vă cu mine”, spunea Ali. ”Boxul este o mulțime de albi care se uită la doi negri care își împart pumni”. ”Am fost aduși aici cu 400 de ani în urmă pentru a munci. De ce nu ne constituim propria națiune și de ce nu încetăm să cerșim slujbe? Nu vom fi liberi până când nu vom avea pământ. Suntem 40 de milioane de oameni și nu avem nici doi acri care să fie ai noștri”. ”Mă voi lupta pentru glorie, nu pentru mine, ci pentru a-i ridica pe frații care dorm pe podele de beton în America de azi”, spunea Muhammad Ali.
Urmează în 1965 revanșa lui Soony Liston, încheiată printr-o lovitură atât de iute a lui Ali încât nimeni din public nu a zărit-o. New York Times a cerut atunci interzicerea boxului, Ali părea de pe altă planetă și se bănuia că victoriile lui au ceva necurat în spate. Și-a apărat titlul a categoria grea de nouă ori. Șirul se întrerupe când America l-a vrut soldat pe frontul din Vietnam. A refuzat din rațiuni religioase și asta i-a adus 10.000 de dolari amendă, cinci ani de închisoare și anularea licenței de boxer.
Ali nu lasă garda jos. În lipsa mănușilor, începe să lupte prin cuvânt și o face electrizând America. Face turul universităților, vorbește despre drepturi și libertăți. Face recurs după recurs la condamnarea justiției până în 1971, când Curtea Supremă anulează, în unanimitate, condamnarea.
”De să-mi ceară să îmbrac o uniformă și să merg la 10.000 de km de casă, să arung bombe și gloanțe asupra oamenilor din Vietnam când așa-zișii ”negri” din Louisville sunt tratați ca niște câini și le sunt refuzate drepturile fundamentale”. ”Oameni buni, nu am nimic cu Viet Cong. Nimeni din Viet Cong nu mi-a spus nigger”. ”N-o sa merg 10.000 de mile ca să ucid o altă națiune săracă și să continui dominația stăpânilor de sclavi asupra oamenilor de culoare de pretutindeni”, spunea Ali.
Revine asupra religiei islamice în 2001, imediat după atentatele de la World Trade Center. ”Ce mă doare este că e implicat numele islamului și sunt implicați musulmanii și încep problemele, ura și violența. Islamul nu este o religie criminală, islamul înseamnă pace. Nu pot sta acasă și să ma uit cum oamenii îi etichetează pe musulmani ca motivul acestei probleme”.
Opiniile politice ale boxerului atrag atenția propagandei sovietice, care vede aici o pâine de mâncat. La Olimpiada de la Roma din 1960 este provocat de reporterii sovietici să denigreze America. Campionul își iubește patria. ”Spuneți cititorilor voștri că la asta lucrează oameni competenți și nu mă îngrijorează aspectul segregării. Pentru mine Statele Unite vor fi mereu cea mai mare națiune din lume, incluzând aici și națiunea voastră. Uneori este greu să găsești de mâncare, dar să știți că nici nu mă lupt cu aligatorii și nici nu trăiesc într-o casă de chirpici”.
Strălucitor în ring, Muhammad Ali devine ”boxerul poet” în afara ringului. Vorbele sale de o insolență benigna și de o înelepciune pe care doar școala vieții o dă au marcat generații. ”Acasă sunt un om liniștit, dar nu vreau să se știa asta. Oamenii umili nu ajung prea departe”. ”Sunt atât de rapid încât aseară am închis lumina în camera de hotel și eram în pat înainte să se facă întuneric”. ”Nu-mi va lipsi boxul, boxul este cel care imi va simți lipsa”. ”M-am luat la trântă cu un aligator, m-am luptat cu o balenă, am încătușat fulgerul și l-am aruncat în închisoare; săptămâna trecută am omorât o stâncă, am rănit o piatră, am băgat în spital o cărămidă; sunt atât de rău încât îmbolnăvesc și un medicament”. Iar Muhammad Ali știa să și piardă. Când a fost înfrânt în 1973 în meciul cu Ken Norton a spus: ”Nu m-am gândit că voi pierde, dar acum că s-a întâmplat trebuie să pierd corect. Este obligația mea fata de cei care cred în mine. In viață trebuie să acceptăm și înfrângerea”.
După retragere și diagnosticarea cu maladia Parkinson, Muhammad Ali ddevine un apărător al drepturilor omului în țările în curs de dezvoltare mai mult decât în Statele Unite. Intervine pe lângă regimul lui Saddam Hussein pentru eliberarea a 14 ostatici americani. Ajunge să facă reclamă pentru produse de lux și începe să încarneze într-o oarecare măsură sistemul american.
Campionul s-a stins pe 3 iunie, la 74 de ani. Va fi înmormântat pe 10 iunie în orașul natal Louisville. Sportivii trebuie să-l țină minte spunând: ”lupta e câștigată departe de privirile altora, în sala de antrenament și, mai departe, cu mult înainte să dansez în luminile ringului” și ”campionii nu se fac în sala de antrenament, campionii se fac din ceva ce au în străfundul sufletului lor – o dorință, un vis, o viziune. Trebuie să aibă forța ultimei lovituri, să fie ceva mai rapizi, să aibă tehnică și voință. Dar voința trebuie sa fie mai puternică decât tehnica”.
Iar pentru restul lumii, Muhammad Ali a spus: ”Oamenii nu-și dau seama de ce au decât în momentul în care dispare. Ca și președintele Kennedy, nimeni nu l-a iubit. Ca și The Beatles, nu vor mai fi alții ca ei. Ca și Elvis Presley. Eu am fost Elvis al boxului”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.