Judecător român: E de-a dreptul înfricoşător

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România va cere oficial Consiliului Superior al Magistraturii să ia o poziţie vizavi de arestarea unor magistraţi în Turcia, a anunțat la RFI preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan.
În opinia judecătoarei, „este nu îngrijorător, ci de-a dreptul înfricoşător ce se întâmplă în Turcia, pentru că nu se respectă nici un fel de reguli ale statului de drept, ale democraţiei, ale tuturor convenţiilor la care Turcia este parte”.

Preşedintele UNJR a precizat că asociaţia Magistraţi Europeni pentru Democraţie şi Libertate a reacţionat deja la situaţia din Turcia. „A fost o primă poziţie în cursul zilei de luni, am adresat o scrisoare tuturor instituţiilor europene, ca în limitele competenţelor ce le revin să ia atitudine fermă faţă de ce se întâmplă în Turcia. Demersurile noastre au continuat pe parcursul acestei săptămâni, urmează să ne adresăm individual fiecărei instituţii şi alianţei NATO, pentru că NATO este în primul rând o alianţă politică, înainte de a fi una militară, care are ca bază solidaritatea, respectarea valorilor, statului de drept şi ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale (…). Ceea ce încercăm acum să facem este să convingem instituţiile europene să ceară explicaţii oficiale Turciei, câţi judecători, câţi procurori se află în arest, care sunt acuzaţiile, ce a permis până la urmă suspendarea din funcţie a judecătorilor într-un timp atât de scurt”, a declarat aceasta.

Întrebată care este cel mai negru scenariu pentru magistraţii arestaţi în Turcia, judecătoarea a răspuns: „Cel mai negru scenariu ar ţine de faptul că nu ar avea nici un fel de drept de apărare, ar putea fi condamnaţi într-un mod cu totul şi cu totul arbitrar, ceea ce ar însemna o supunere totală a justiţiei în Turcia. Or în momentul în care justiţia este obedientă şi nu mai judecă decât la indicaţiile Guvernului, drepturile nici unui cetăţean din ţara respectivă nu mai sunt protejate în mod real. Când judecătorii nu sunt liberi, nu mai există nici o garanţie pentru libertăţile celorlalţi, pentru că nu mai are pur şi simplu cine să le apere, când sunt abuzate”.

Dana Gîrbovan reclamă că nici CSM, nici Ministerul Justiţiei nu au avut o poziţie oficială privind arestarea magistraţilor din Turcia. „Din păcate, la nivel instituţional, nici CSM-ul, nici Ministerul Justiţiei nu au avut reacţii, asta în condiţiile în care cel puţin vizavi de CSM, în Italia şi în Franţa organismele similare au avut reacţii foarte ferme. La fel, reţeaua europeană a consiliilor judiciare, unde şi CSM-ul este parte, a avut o reacţie. Am sperat că CSM-ul va avea o reacţie de solidaritate până la urmă şi de apărare a statului de drept, însă din păcate aceasta a lipsit. O vom cere noi oficial Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că este inadmisibil să ignori probleme de o gravitate atât de mare”, a anunțat președintele UNJR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.