×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 4 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Vineri, 18 august 2017, 09:44
EUR (€)
+0.0079 ↗
4.5816 RON
USD ($)
+0.0111 ↗
3.9104 RON
• • •
Chiar aici s-a ajuns?
Kovesi avea pe masă denunţul lui Poliţeanu înainte de emiterea Ordonanţei 13

Am auzit de reporteri care au ajuns la locul faptei înaintea victimei, dar de procurori care să înceapă urmărirea penală înainte de comiterea unei fapte n-am ştiut! Codruţa Kovesi a realizat această performanţă cu ajutorul lui Mihai Poliţeanu, sluga Monicăi Macovei, cea care a numit-o procuror general pe Kovesi în 2006!

Acum, cînd CCR a declarat constituţional dreptul Guvernului de a emite ordonanţe fără avizul CSM şi a respins toate sesizările venite de la preşedintele României, preşedintele CSM şi Avocatul Poporului, timpul ne-a îngăduit să ne aplecăm mai serios asupra dosarului penal deschis de către DNA împotriva prim-ministrului Sorin Grindeanu, ministrului Justiţiei, Florin Iordache, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Rezultatul investigaţiei noastre este de-a dreptul şocant: acest dosar deschis de Laura Codruţa Kovesi se bazează pe o plîngere depusă de Mihai Poliţeanu în 24 ianuarie 2017, iar Ordonanţa 13 a fost emisă în 31 ianuarie 2017, fiind publicată în MO în 1 februarie 2017!

Cronologia faptelor este probată de documente şi de declaraţiile celor în cauză, recte Laura Codruţa Kovesi şi denunţătorul Mihai Poliţeanu! Toate au fost publicate zilele acestea de Cotidianul în mai multe articole. Să revedem această cronologie, alături de documentele şi declaraţiile care o susţin:

- 18 ianuarie 2017: pe Facebook, site-ul „Corupţia ucide” publică programul protestelor din mai multe oraşe pentru 22 ianuarie.

- 20/21 ianuarie 2012: incendiul de la „Bamboo”, o tragedie evitată doar de evacuarea rapidă a peste 1.000 de persoane de către personalul clubului.

- 22 ianuarie 2017: Klaus Iohannis se duce între manifestanţii din Piaţa Universităţii la un protest neautorizat, în care rosteşte formula „o gaşcă de politicieni corupţi”. Se pronunţă împotriva intenţiei guvernului de a emite o ordonanţă pentru graţierea şi amnistia anumitor fapte.

- 23 ianuarie 2017: Iohannis anunţă de la Cotroceni că, în urma protestului la care a participat, va declanşa un referendum împotriva ordonanţelor privind „graţierea” şi „amnistia” pe care le-ar pregăti Guvernul.

- 24 ianuarie 2017: Klaus Iohannis anunţă declanşarea referendumului, însă schimbă tema acestuia, de la amnistie şi graţiere, la „continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”.

- 24 ianuarie 2017: Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Razvan Patachi, toţi trei fiind membri ai „Initiaţivei România”, depun plîngerea penală la DNA împotriva lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache. O spune chiar Mihai Poliţeanu pe Facebook:

Sîntem chiar în posesia facsimilului acestui denunţ, pe care l-a publicat prima oară site-ul Hotnews în 25 ianuarie 2017, ora 10:39. Iată prima pagină unde apar denunţătorii şi „adrisantul” Laura Codruţa Kovesi:

Ca să nu mai existe nici o îndoială asupra datei depunerii denunţului, iată şi ultima pagină din cele 12 ale denunţului (acesta poate fi citit integral pe Hotnews):

Deci, nici o incertitudine în privinţa adresantului (Laura Codruţa Kovesi), denunţătorilor (Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Razvan Patachi), pîrîţilor (Sorin Grindeanu şi Florin Iordache), şi asupra datei depunerii denunţului: 24 ianuarie 2017, în format electronic, şi 31 ianuarie 2017 în formă materială!

- 31 ianuarie 2017: Guvernul României emite vestita Ordonanţă nr. 13 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

- 1 februarie 2017: Ordonanţa nr. 13/2017 este publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017.

- 1 februarie 2017: Mihai Poliţeanu este chemat şi audiat la DNA în legătură cu denunţul din 24 ianuarie 2017. Riguros şi dornic de afirmare, Mihai Poliţeanu transmite o „Declaraţie de presă”, pe care o şi postează pe Facebook-ul său, precizînd „am fost chemat” şi „am fost audiat”:

- 1 februarie 2017: Klaus Iohannis participă la şedinţa CSM în care se decide ca atît Şefa CSM, cît şi preşedintele României să sesizeze Curtea Constituţională pentru Ordonanţa nr. 13 a Guvernului. În Consiliu, formal, Iohannis este rugat de plen să sesizeze CCR.

- 1 februarie 2017: Ministerul Justiţiei este somat să trimită pînă a doua zi la DNA toate actele şi înscrisurile legate de elaborarea OUG nr. 13. Este transmis către presă un Comunicat: „În cursul zilei de ieri, 01 februarie 2017, Ministerul Justiţiei a primit solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie – de a transmite, până la data de 02 februarie a.c., în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea şi emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului din data de 31 ianuarie 2017, prin care au fost modificate şi completate Legea nr.286/2009 privind Codul penal şi Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi cu proiectul de lege adoptat de Guvernul României, pentru graţierea unor pedepse. Prin aceeaşi adresă Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat transmiterea documentelor – rezultate ca urmare a corespondenţei interinstituţionale şi interne, scrise sau prin poştă electronică, cu privire la cele două acte normative menţionate, precum şi precizarea numelui, prenumelui şi a datelor de identificare a persoanelor care au participat la redactarea, întocmirea şi/sau avizarea celor două proiecte de acte normative”.

În final, în Comunicatul Ministerului Justiţiei se precizează: „Considerăm că declanşarea unei anchete de către DNA cu privire la modul de elaborare a unei Ordonanţe de urgenţă este o gravă imixtiune în activitatea autorităţii executive şi o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituţionale!

- 1 februarie 2017: Miting de proporţii în Bucureşti, în faţa Guvernului, cu peste 100.000 de oameni după o mobilizare extraordinară pe Facebook.

- 1 februarie 2017: Violenţe la mitingul din Piaţa Victoriei, cu pietre şi cocktail-uri incendiare. Intervenţia jandarmilor este lăudată de toată lumea, inclusiv de protestatari.

- 2 februarie 2017: Klaus Iohannis condamnă, în mod surprinzător, intervenţia jandarmilor.

- 2 februarie 2017: DNA transmite un Comunicat de presă, în care confirmă că efectuează o anchetă penală la sesizarea „mai multor persoane fizice”, în legătură cu modalitatea de adoptare a Ordonanţei nr. 13: „La Direcția Națională Anticorupție s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte aflate în competența de soluționare a instituției, în legătură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative. Ca urmare, în conformitate cu prevederile procesual penale, se efectuează acte procedurale cu privire la aspectele sesizate. Precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.

- 2 februarie 2017: Preşedintele Klaus Iohannis trimite sesizarea la CCR, înregistrarea documentului fiind confirmată printr-un Comunicat.

- 3 februarie 2017: Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, decide să sesiseze şi el CCR pentru Ordonanţa nr. 13.

- 5 februarie 2017: Guvernul emite Ordonanţa nr. 14/2017, prin care abrogă Ordonanţa nr. 13/2017.

- 7 februarie 2017: Iohannis ţine un discurs agresiv în Parlament la adresa PSD, detrminîndu-i pe parlamentarii acestui partid să părăsească sala.

- 7 februarie 2017, ora 21:30: La postul public „Radio România Actualităţi”, Laura Codruţa Kovesi acordă un interviu, comunicînd date false despre felul în care s-a declanşat anchetarea lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache în „Dosarul Ordonanţei 13: „În data de 25 ianuarie, am primit o sesizare de la mai multe persoane fizice cu privire la abordarea unui proiect de adoptare a unui proiect de urgenţă. Potrivit legii, am analizat sesizarea şi am constatat că ea nu întrunea toate condiţiile prevăzute de lege. Ca atare, această sesizare a fost restituită persoanei care a făcut-o. Însă, după cîteva zile, una dintre persoanele care a semnat plîngerea s-a prezentat personal la DNA, a completat exact aşa cum prevede Codul de procedură Penală şi a depus această plîngere. Potrivit legii, dacă este o plîngere penală care întruneşte condiţiile prevăzute de lege, sîntem obligaţi s-o înregistrăm”. Despre minciunile inserate de Kovesi în acest interviu, vezi articolul din Cotidianul.

- 8 februarie 2017: Judecătorii CCR au decis cu majoritate de voturi că nu există un conflict de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi cea executivă, respectiv între autoritatea legislativă şi cea executivă, respingând astfel sesizările depuse de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi de preşedintele Klaus Iohannis, privind emiterea OUG 13, prin care s-a încercat modificarea Codurilor Penal şi de Procedură Penală.

- 9 februarie 2017: CCR respinge şi sesizarea lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, pe motivul că Ordonanţa 13 a fost deja abrogată.

După cum se vede din această cronologie, în doar 23 de zile, între 18 ianuarie 2017, cînd au fost demarate protestele antiguvernamentale, şi 9 februarie, cînd CCR a respins ultima sesizare pe tema Ordonanţei 13, s-au întîmplat atît de multe evenimente, încît este imposibil de evitată concluzia că a existat un plan iniţial, că totul a fost bine organizat, modificîndu-se strategia şi mesajele în funcţie de evoluţia evenimentelor.

Coincidenţele nu mai pot fi luate în considerare, căci, în faţa atîtor evenimente, am intra cu totul în zona naivităţii. Este şi motivul pentru care am prezentat succint cronologia de mai sus, astfel încît oricine să-şi aducă aminte nu numai ce s-a întîmplat, ci şi cînd au avut loc anumite evenimente.

Aproape toate suspiciunile noastre au fost prezentate în timp real în Cotidianul, fie că a fost vorba despre persoanele implicate în organizarea protestelor, fie că era vorba despre succesiunea evenimentelor. În acelaşi timp, pe Internet au apărut nenumărate alte dezvăluiri care sugerau existenţa unui „creier” al operaţiunii.

Ceva, totuşi, ne-a scăpat! Este vorba despre momentul în care DNA primeşte Plîngerea penală sau Denunţul din partea lui Mihai Poliţeanu şi colegilor săi din „Iniţiativa România”! Este vorba despre ziua de 24 ianuarie 2017, cînd se vorbea în spaţiul public despre o Ordonanţă care nu a mai apărut şi care viza „amnistierea” şi „graţierea”: prima a devenit un proiect de lege care urmează să fie dezbătut în Parlament în zilele următoare, iar despre cea de-a doua ştim că nici nu a fost vreodată vorba să se dea.

Acest denunţ al oamenilor Monicăi Macovei nu a venit întîmplător, ci a fost transmis pe e-mail, ca plîngere penală împotriva Primului ministru şi ministrului Justiţiei, la doar două zile de cînd preşedintele fusese în Piaţa Universităţii între protestatari şi chiar în ziua în care Klaus Iohannis a declanşat procedura unui referendum!

Mihai Poliţeanu, autorul denunţului, guraliv şi pentru a vedea toată lumea ce rol important i s-a acordat, a povestit totul pe Facebook şi într-un Comunicat de presă. Poliţeanu spune că în ziua de 1 februarie 2017a fost chemat şi audiat la DNA în legătură cu denunţul său, depus în 24 ianuarie. Dacă ne uităm pe Cronologia de mai sus, observă că în seara precedentă, adică pe 31 ianuarie, fusese aprobată în guvern Ordonanţa 13 şi exact în ziua cînd Poliţeanu a fost chemat la audiere, au avut loc mai multe evenimente:

- publicarea Ordonanţei 13 în Monitorul Oficial

- Iohannis s-a dus la CSM unde a fost „rugat” să depună sesizare la CCR, alături de preşedinta CSM

- în Piaţa Victoriei a avut loc un mare miting de protest

- în acea seară au avut loc şi primele violenţe, oprite de intervenţia jandarmilor

- a doua zi, Iohannis condamnă acţiunea jandarmilor!

În interviul de la „Radio România Actualităţi”, încercînd să şteargă oarecum urmele, Codruţa Kovesi leagă altfel, doar în cîteva propoziţii, faptele ce au dus la dosarul penal împotriva lui Grindeanu şi Iordache:

- ar fi primit denunţul lui Poliţeanu în 25 ianuarie

- ar fi returnat plîngerea ca nefondată

- Poliţeanu ar fi venit din proprie iniţiativă la DNA pe 1 februarie pentru a reformula denunţul.

Minciuna însă are totdeauna picioare scurte şi, aşa cum am mai demonstrat, s-a trădat într-un mod lamentabil, deşi ştia încă din 2 februarie ce declarase public Mihai Poliţeanu!

Astfel, Codruţa Kovesi spune: „am analizat sesizarea şi am constatat că ea nu întrunea toate condiţiile prevăzute de lege. Ca atare, această sesizare a fost restituită persoanei care a făcut-o”. Încadrează astfel decizia DNA în prevederile art. 294 al. 2 din Codul de procedură penală, care spune că „În situaţia în care plângerea sau denunţul nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiţionarului, cu indicarea elementelor care lipsesc”.

În acel moment, însă, practic, cauza nu mai există. Or, cum singur spune chiar Mihai Poliţeanu, în ziua de 1 februarie el este chemat la audieri, lucru care nu se putea face fără să existe un dosar penal deschis, potrivit noilor reglementări din Codul de Procedură Penală! Kovesi a rămas tributară vechiului CPP care, la art. 224, prevedea că „În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare”!

Însă acest lucru nu se mai poate face după adoptarea noului Cod de Procedură Penală, întrucît nici o investigație nu poate avea loc decît în condițiile privitoare la desfășurarea actelor de urmărire penală; noua reglementare nu mai cunoaște faza premergătoare începerii urmăririi penale, de strângere a datelor necesare „în vederea începerii urmăririi penale”, aşa cum spunea vechiul Cod în articolul citat mai sus!

Acum, potrivit noului CPP, dacă plîngerea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, procurorul este obligat să dispună începerea urmăririi penale in rem, altfel, dacă restituie plîngerea (cum spune Kovesi că s-a întîmplat), nu are voie să mai întocmească nici un fel de act de urmărire penală în cauză! Adică, aşa cum spun specialiştii, „actul imediat următor celui de sesizare, va fi, în mod necesar, în toate cauzele, ordonanța de începere a urmăririi penale cu privire la faptă”! Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu limbajul juridic şi cu prevederile NCPP, precizăm că orice declaraţie se poate face doar într-un proces penal (art. 97, al. 2 din NCPP), fiind astfel anulată acea prevedere referitoare la „acte premergătoare”!

Cu alte cuvinte, chemarea lui Mihai Poliţeanu la audieri în ziua de 1 februarie, după ce denunţul său a fost restituit fără să fi început urmărirea penală (Kovesi singură recunoaşte acest lucru), este absolut ilegală!

Oricine poate întreba: dar de ce ar fi încălcat Kovesi şi procurorii săi legea? Explicaţia este foarte simplă. Mihai Poliţeanu şi ceilalţi doi denunţători depuseseră plîngerea în 24 februarie şi stau liniştiţi acasă, mulţumiţi de reclamaţia lor. La cîteva ore după ce apăruse Ordonanţa 13, Codruţa Kovesi avea nevoie de un pretext pentru a începe urmărirea penală împotriva prim-ministrului Sorin Grindeanu şi şi-a amintit de plîngerea lui Poliţeanu, pe care l-a şi chemat imediat la DNA pentru audiere! Dacă acesta ar fi cunoscut prevederile legale, i-ar fi spus lui Kovesi că este ilegală audierea sa înainte de începerea urmăririi penale, dar el a fost fericit că este băgat în seamă şi că ar putea deveni un erou al protestului, a dat declaraţia şi a anunţat public că a fost anchetat în legătură cu plîngerea din 24 ianuarie, care îi fusese însă restituită!

Crezînd că nimeni nu va lua la bani mărunţi aceste amănunte, Kovesi ignoră declaraţia lui Poliţeanu şi spune, în interviul de la RRA, că Poliţeanu ar fi completat cererea iniţială şi ar fi depus-o ca plîngere nouă! Chipurile, în baza acestui „nou” denunţ, ar fi decis începerea urmăririi penale împotriva lui Sorin Grindeanu, deşi însuşi Poliţeanu publică din nou, pe 2 februarie, plîngerea sa din 24 ianuarie ca fiind motivul pentru a dat declaraţia din 1 februarie!

Ce a ignorat, în mod cu totul inexplicabil, Laura Codruţa Kovesi este un lucru care o pune sub acuzaţia de „fabricare” a unui dosar penal. Ne referim la faptul că plîngerea iniţială a lui Mihai Poliţeanu se referea la nişte ordonanţe privind „graţierea” şi „amnistia” pe care Guvernul ar urma să le adopte, lucru care nu s-a întîmplat! În schimb, urmărirea penală împotriva lui Grindeanu vizează Ordonanţa 13, care nu are nici o legătură cu plîngerea lui Poliţeanu! Cu toate acestea, Codruţa Kovesi demarează în forţă şi dispune în aceeaşi zi în care l-a audiat pe Poliţeanu, 1 februairie 2017, ca Ministerul Justiţiei să predea toate documentele pe care cărora a emis Ordonanţa 13, fără să mai ţină cont de ce spunea chiar atunci denunţătorul ei preferat, Mihai Poliţeanu!

Altcineva ar putea întreba: dar la ce ar folosi acest abuz al Laurei Codruţa Kovesi? Şi în acest caz răspunsul este foarte simplu. Declanşînd urmărirea penală împotriva lui Sorin Grindeanu, în orice moment Kovesi ar putea să-l pună sub urmărire penală, iar atunci preşedintele României îl poate suspenda din funcţia de prim-ministru, provocînd astfel căderea întregului Guvern!

În fapt, acesta a fost din primul moment scopul declanşării protestului început în Piaţa Universităţii în 22 ianuarie 2017 şi continuat apoi, pînă în ziua de azi, în Piaţa Victoriei! A recunoscut fără să vrea şi Iohannis, în faţa Parlamentului, cînd a spus că demiterea unui ministru este insuficientă, iar alegerile anticipate ar fi prea mult. Concluzia este simplă: pentru Preşedinte, ar fi de preferat căderea Guvernului şi instalarea „Guvernului Meu 2”, la fel ca şi după mitingul de după „Colectiv”!

Cine crede că tot ce spunem în acest articol ar fi simple speculaţii ar face bine să revadă dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă din episodul 3, în care, la fel ca şi Mihai Poliţeanu, dar în mod voit, demască acest modus operandi al Laurei Codruţa Kovesi, prin implicarea sa directă în „fabricarea” unui dosar penal. Aşa cum l-a chemat atunci pe Sebastian Ghiţă pentru a-l instrui cum să-l înfunde pe Sorin Ovidiu Vântu, aşa l-a chemat acum pe Mihai Poliţeanu pentru a putea fi debarcat Sorin Grindeanu din funcţia de prim-ministru!

Dovada că exact aşa stau lucrurile, este însuşi modul în care, pentru deschiderea dosarului penal lui Sorin Grindeanu, Kovesi a folosit plîngerea penală a lui Mihai Poliţeanu, care a fost depusă cu o săptămînă înainte de producerea faptei! Cîndva, toate aceste abuzuri trebuie să fie puse, ca pietre de moară, la gîtul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, la fel ca medaliile atîrnate în timp de diverse ambasade care i-au lăudat prestaţia ca şefă a DNA.

Ion SpânuPublicat Sâmbătă, 11 februarie 2017
132431
 | 72
 | 92
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Mesterul
+2
Imi pare rau domnule Cucu dar esti in eroare, Politeanu a recunoscut ca el a facut reclamatia pe 24.01.2017 si a fost chemat la DNA ca fapta nu exista si i-a inminat reclamatia, dupa care pe 1.02, la chemat din nou sa faca reclatie imporeiva guvernului ce zici ? Deasemeni inca odata esti in eroare CCR a dat ca legala OUG. Ce se urmareste prin instigarea la proteste de catre Iohannis ? si cine sunt in spatele lor cu adevarat ? Romani ar trebui sa afle nu ?
Publicat Duminică, 12 februarie 2017
+Răspunde
strigare
+2
JOS CU CUCUVEAUA
Publicat Duminică, 12 februarie 2017
+Răspunde
AndreiV
+3
Nu le pasa de nimic si nu le e rusine ca politia politica este demascata si sunt prezentate cu subiect si predicat,de mai multe ori,actiunile lor de oprimare si distrugere a celor care vor sa faca un bine romanilor,care le asigura salarii si privilegii nesimtite,in timp ce ei si copii lor mor de foame.Vor distrugerea Romaniei si nu se vor lasa pana cand vor indeplini ordinele strainatati,iar ei care au dubla cetatenie(se pare,sau protectie totala)vor fi asigurati pe toata viata.N-am inteles niciodata cum poate cineva,care merge in doua picioare,are creier si se presupune ca are si minte sa fie atat de plin de ura,incat sa actioneze la vedere si sa nu le pese.CiNE ARE CURAJUL SA-I TRIMITA ACOLO UNDE LE ESTE LOCUL SI SA NE LASE SI PE NOI SA TRAIM LINISTITI?
Publicat Duminică, 12 februarie 2017
+Răspunde
Chiar de 24 ianuarie!!!
+7
24 ianuarie!!! Ce persoana a putut intr-o asemenea zi sa se gandeasca la o petitie, sa umble cu jalba? Pentru milioane de romani 24 ianuarie este Ziua Unirii, primul pas spre intregirea neamului. Unii considera act de nastere a natiunii romane, iar 1 dec. 1918 al Intregirii neamului, precum ''caderea zidului'' la altii.
Publicat Duminică, 12 februarie 2017
+Răspunde
nae girimea
+11
Deci se stia , iar Politeanu stia si el cam totul despre ceea ce va face Guvernul. Mai mult , brigada era pregatita : imediat ce s-a trimis spre publicare OUG 13 , in Piata au fost 3000 de oameni
Publicat Duminică, 12 februarie 2017
+Răspunde
AndreiV @ nae girimea
+7
Nu le-a reusit insa, in totalitate cu incendiul de la Bamby(n-au mai fost morti ,ca pe mine nimeni nu ma convinge ca a actionat o mana criminala,ca si la colectiv, unde au fost cianuri si napalm,asa se spune).Au sperat in frunte cu dezbinatorul, arogantul si distrugatorul poporului roman si a tarii,care in ura lui viscerala,a participat la acel miting ilegal si l-a legitimat.Sper ca PSD si ALDE sa puna tara pe picioare,asa cum fac si acum si deocamdata cu toate obstructiile penalului de la cotroceni(dobandirea de case prin evaziune fiscala,prin acte false si declararea nemtilor din Sibiu ca succesori nazisti si drept urmare deposedarea statului de proprietatile obtinute prin confiscare de la o organizatie declarata fascinta).Noi si cei pe care ii sustinem,trebuie sa dam socoteala si pentru un ac,iar neamtul iohannis si sefa politiei politice impreuna cu procurorii ei,nu.Ei se considerea constitutiei si legilor si au drept de viata si de moarte asupra celor care nu sunt deacord cu ei sau cu strainii pe care ii reprezinta.Au furat tara,au distrus economia nationala,pe care au cedat-o gratis strainiler,iar ei au dobandit averi din care pot trai si ei si urmasii, urmasilor lor.Poporul ,sclav si incult,poate muri de foame si privatiuni.Lor sa le mearga bine.Am o propunere si anume: amenda de la ue,sa o plateasca iohannis,kovesi si procurorii implicati in boicot(ccr a spus ca guvernul a actionat legal) si toti manifestantii din Piata Victoriei,impreuna cu cei care conduc saiturile de pe care i-au mobilizat pe acei huligani si au dezbinat tara.
Publicat Duminică, 12 februarie 2017
+Răspunde
Ioana
-17
Fireste ca si Cotidianul.ro a intrat imtr-o lupta politica... pe principiul "unde-s multi, coruptia creste". Voua ce va iese pentru minciuni ?
Publicat Duminică, 12 februarie 2017
+Răspunde
Nastratin
-17
Spanule , daca Sherlock Holmes ar trai si ti-ar citi articolele , ar crapa de invidie ! Atata inteligenta investigativa , atat putere de deductie ! Si peste toate imaginatia , imaginatia care e ceva de ... !
Publicat Duminică, 12 februarie 2017
+Răspunde
Fefeleaga @ Nastratin
+1
Daaa, are domnul Spanu o imaginatie debordanta, delir, nu alta!
Publicat Duminică, 12 februarie 2017
+Răspunde
VASILE BLEAGA @ Nastratin
+2
STIA DUMNEZEU CE STIA ! STIA CA PROSTIA SI INGAMFAREA VA VA SURCLASA ISTETIMEA ,iar ticalosia vi se va citi in fapte si pe fata !
Publicat Duminică, 12 februarie 2017
+Răspunde
Mesterul
+13
Este de datoria CSM sa clarifice situatia cu inregistrarea. Rog Ziarul Cotidianu sa ceara oficial la CSM clarificarea situatiei cind a fost inregistrat dosarul, cine a reclamat si pt. ce fapte. Pt. ca aici este o jmecherie se inregistreaza pt. o fapta , tine dosarul in nelucrare pina apar date chiar daca nu are legatura cu reclamatia. CSM poate lua si masuri in acest caz si sa ceara DEMISIA lui Kovesi.
Publicat Sâmbătă, 11 februarie 2017
+Răspunde
Cucu Macai @ Mesterul
+2
Cum sa ceara, daca ei insusi (cei de la cotidianul) stiu ca au indrugat doar porcarii, fara linkuri spre o o stire reala sau un act oficial? Si sa legi de un incediu de cu ani in urma,o ordontanta menita sa scape niste infractori acum, e o debilitate fara limite, sau doar imaginatie de copil.
Publicat Duminică, 12 februarie 2017
+Răspunde
7.4
+28
Traiasca Republica Securista Romania stat infiintat de baseau in 2004 si sustinut de ambasada licuriciului si a comisarei sovietice merkel. Traiasca eroina anti-coruptie premiata Licuriciului si a Suediei. Traiasca coruptul cu sase case care se plimba gratis in bmw seria 700. Traiasca tinerii pro-securisti si pro-dna. Si nu in ultimul rand traiasca presedintii de banci care ies in Pta Victoriei deocamdata doar doi but hei asteptam si restul...Alo PSD as vrea sa mergem 50 de autocare in Paris sa strigam jos guvernul ca asa am invatat de la sefu BRD ca e in democratie, cetatenii straini europeni pot sa manifesteze in orice tara UE. Cool!
Publicat Sâmbătă, 11 februarie 2017
+Răspunde
un roman
+25
Ne-am saturat de minciunile acestei cucuvele ordinare!
Publicat Sâmbătă, 11 februarie 2017
+Răspunde
Recomandate
Cum s-a dus o senatoare în Parlament
Publicat acum 21 ore şi 4 minute
 Sfârșit de poveste neagră: Tudor Postelnicu
Publicat acum 16 ore şi 49 minute
Femei frumoase pe funcții superbănoase
Publicat acum 23 ore şi 43 minute
Dezlănțuirea furtunii în America
Publicat acum 20 ore şi 38 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 12 august 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
30 articole/ Actualizat Sâmbătă, 05 august 2017
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
142 articole/ Actualizat Joi, 17 august 2017
Ioan Vieru

Poliția rutieră se află de mulți ani în derivă printr-un management tot mai defectuos. Scandalurile din ultimii ani arată nu numai lipsa de profesionalism a poliției, ci funcționarea acestei instituții plătită de la bugetul public printr-o mentalitate a fostei miliții comuniste.

Ioan VieruPublicat acum 14 ore şi 28 minute