Medvedev, către Vest: Riscați să declanşați un război mondial

O intervenţie terestră masivă în Siria a coaliţiei internaţionale coordonate de Statele Unite riscă să declanşeze „un nou război mondial”, crede premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, potrivit unui interviu acordat presei germane.

Chestionat despre propunerea Arabiei Saudite privind declanşarea unei operaţiuni terestre masive în Siria, Dmitri Medvedev a răspuns: „Toate părţile ar trebui să se aşeze la masa negocierilor, în loc să declanşeze un nou război mondial…”

„Americanii şi partenerii noştri arabi trebuie să se gândească de două ori asupra acestei iniţiative. Vor un război permanent? O victorie rapidă nu este posibilă, pentru că în lumea arabă sunt mai multe fronturi”, a adăugat Medvedev, aflat la Conferiunţa de securitate desfăşurată în oraşul german Munchen.

Orice fel de operaţiune terestră, în general, conduce la război permanent. Priviţi ce s-a întâmplat în Afganistan şi în alte ţări, ca să nu mai vorbesc de Libia”, a subliniat premierul Rusiei. Libia este în stare de anarhie după ce regimul Muammar Kadhafi a fost înlăturat în anul 2011 printr-o revoltă violentă susţinută de NATO.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.