Merkel: Refugiații sunt „o șansă” pentru Germania

Afluxul record de refugiați în Germania reprezintă „o șansă”, a afirmat cancelarul Angela Merkel în alocuțiunea sa de Anul Nou, atrăgând atenția asupra celor care, „plini de ură”, vor „să îi excludă pe ceilalți”, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

„Sunt convinsă de acest lucru: dacă este înțeleasă corect, marea sarcină actuală care constă în a primi și integra atâția oameni reprezintă o șansă pentru mâine”, a declarat Angela Merkel.

Alocuțiunea în care ea le adresează germanilor urările sale pentru 2016, al cărei text a fost comunicat miercuri presei de serviciile Cancelariei, a fost înregistrat miercuri pentru a fi difuzat joi seară la televiziune.

„Rar a existat un an în care să ne fi confruntat cu provocarea de a ne pune cuvintele în acord cu faptele noastre”, a subliniat cancelarul federal.

„Evident, afluxul atâtor oameni ne va cere și mai mult. Va costa bani, ne va cere timp și forță — în special în ce privește integrarea celor care vor rămâne aici permanent”, a adăugat Angela Merkel, contestată în Europa, dar și în Germania în propria tabără conservatoare pentru politica sa de deschidere.

„Evident, va trebui să îi ajutăm și să îi primim pe ce care caută refugiu la noi”, a ținut ea să menționeze, mulțumindu-le compatrioților pentru acțiune lor „excepționale” în favoarea migranților.

„Este important să nu îi urmăm pe cei care, cu inima rece sau plină de ură, se reclamă ei singuri de la identitatea germană și vor să îi excludă pe ceilalți”, a insistat ea, cerând Germaniei „să nu se lase divizată”.

Potrivit jurnalului Saechsische Zeitung, Germania a primit în 2015 circa 1,1 milioane de migranți, de cinci ori mai mult decât în 2014. Guvernul va publica la începutul lunii ianuarie statisticile oficiale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.