Participarea FMI la acordul pentru Grecia, decisivă pentru Guvernul Germaniei

Germania insistă că Fondul Monetar Internaţional trebuie să fie partener la următorul acord pentru Grecia, a afirmat vineri Christiane Wirtz, purtător de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, anunţă DPA.

Fondul Monetar Internaţional participă la al treilea pachet de asistenţă financiară ce va fi acordat Greciei, în valoare de 85 miliarde de euro (93,79 miliarde de dolari), cu condiţia ca ceilalţi creditori să reducă povara datoriei Greciei. „În privinţa reducerii datoriei, va trebui să existe un angajament specific, concret” din partea europenilor, a declarat recent purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.

Declaraţia purtătorului de cuvânt al cancelarului Angela Merkel vine ca răspuns la solicitarea de joi a negociatorilor FMI privind o reducere a poverii datoriei Greciei, insinuând că FMI ar putea refuza să ajute Grecia dacă termenii acordului de asistenţă financiară nu prevăd atenuarea datoriei.

„Participarea FMI este de o importanţă decisivă pentru Guvernul german”, a afirmat Wirtz.

Declaraţia vine după ce joi adjunctul ministrului de Finanţe, Jens Spahn, a afirmat că Berlinul este pregătit să discute despre o reducere a poverii datoriei Greciei, cum ar fi o extindere a scadenţei împrumuturilor sau o atenuare a condiţiilor, dar nu se pune problema unei ştergeri a datoriei.

Oficialul a adăugat că unele probleme, cum ar fi privatizarea şi recapitalizarea băncilor, vor trebui rezolvate săptămâna aceasta şi pentru Germania este important ca FMI să rămână implicat în pachetul de asistenţă financiară pentru Grecia.

Conform datelor Eurostat, la sfârşitul primului trimestru din 2015, cel mai ridicat nivel al datoriei guvernamentale din UE se înregistra în Grecia – 168,8% din PIB.

Sursa: Bursa

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.