Percheziţii DNA la Ministerul Agriculturii

Procurorii DNA efectuează, joi, percheziţii la Ministerul Agriculturii și în trei județe, într-un dosar în care se fac cercetări pentru luare de mită şi spălare de bani, în legătură cu Târgul Indagra din noiembrie 2014.

DNA precizează, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada octombrie-decembrie 2014.

Se fac nouă percheziţii în Bucureşti şi judeţele Mureş, Braşov şi Prahova, din care una este sediul unei instituţii publice, iar restul sunt sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că instituţia publică unde au loc percheziţii este Ministerul Agriculturii, iar fostul secretar de stat Nagy Peter Tamas şi secretarul general Virgil Găman urmează să fie audiaţi, după ce ar fi fost implicaţi în acest caz.

Faptele ar avea legătură cu atribuirea unor contracte fictive privind Târgul Indagra organizat în noiembrie 2014, prejudiciul produs Ministerului Agriculturii fiind estimat la 400 de milioane de euro, au arătat sursele citate.

Modalitatea de luare a mitei ar fi constat în încheierea unor contracte fictive cu firme agreate de cei doi. Din suma de 400 de milioane de euro alocată prin contracte atribuite unor societăţi, 40.000 de euro ar fi fost trecuţi, prin firme interpuse, pentru a ajunge, în final la Nagy Tamas şi Virgil Găman. Din cei 40.000 de euro, o parte ar fi trebui să ajungă la o altă persoană, au mai spus sursele citate, fără a preciza cine este această persoană.

Mita pentru fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii Nagy Peter Tamas şi secretarul general al instituţiei, Virgil Găman, ar fi fost mascată prin contracte fictive de cel mult 15.000 de euro fiecare, pentru servicii precum producţia de spoturi publicitare sau produse de protocol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.