„Pistolarul din Militari”, 5 ani de închisoare

Mihai Chiriță, bărbatul care în 2013 a rănit cu un pistol cu bile trei persoane, printre care o tânără, care și-a pierdut un ochi, a fost condamnat vineri de Curtea de Apel București la 5 ani închisoare cu executare.

În același dosar au fost condamnate și cele două surori ale bărbatului, la câte 2 ani cu suspendare, aceeași pedeapsă fiind aplicată și în cazul mamei și tatălui acestora.

Pe latură civilă, instanța a dispus ca bărbatul să-i plătească părții vătămate Daniela Sînziana Borz echivalentul în lei a sumei de 71.250 euro, transmite Agerpres.

De asemenea, el trebuie să achite Spitalului de Urgență București suma de 17.361 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru Daniela Sînziana Borz și 995 lei cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată Adrian Alecsandru, precum și 8.515 lei către Spitalul Universitar de Urgență Elias.

Decizia judecătorilor nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În noiembrie 2013, Mihai Chiriță a tras cu un pistol cu bile în fața unui hipermarket din cartierul Militari, rănind trei persoane.

Incidentul a avut loc după ce două dintre surorile bărbatului, dintre care una de profesie avocat, nu au vrut să stea la coadă la magazin și au intrat în conflict cu alte persoane.

Chemat în ajutor, bărbatul a scos un pistol cu bile de cauciuc și a început să tragă, rănind trei persoane, tânăra care și-a pierdut un ochi și doi bărbați.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.