Grindeanu și tehnocrații, scandal pe medicamente și fondurile europene

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, după o vizită la Ministerul Sănătăţii, că instituția a fost notificată în prima lună a anului trecut despre lipsa anumitor medicamente şi nu s-a luat nicio măsură, fiind ”cel mai grav” aspect ce ţine de activitatea acestui minister.

Astfel, întrebat despre problemele pe care le-a găsit actualul ministru al Sănătății Florin Bodog când a preluat portofoliul, premierul a răspuns: ”Probleme nerezolvate sunt multe. Vă dau un exemplu – lipsa anumitor medicamente. Ministerul Sănătăţii a fost notificat în ianuarie anul trecut pe lipsa anumitor medicamente şi nu s-a luat nicio măsură. S-au demarat acum toate procedurile astfel încât tot ce a semnalat presa pe anumite componente să fie remediat. Mi se pare cea mai gravă situaţie”.

Totodată, el a fost întrebat despre reducerea preţurilor la medicamente cu 35% într-o singură tranşă şi dacă nu ar fi o soluţie mai bună scăderea lor treptat.

”Ştiu problema, am urmărit-o. A fost dezbatere publică. În urmă cu o săptămâna sau cu zece zile. Preţurile vor fi hotărâte şi conform a ceea ce noi ne-am propus, dar şi acord şi cu producătorii şi cu asociaţiile de pacienţi. Eu ştiu că la acea dezbatere publică au fost prezente inclusiv asociaţiile de pacienţi. În perioada imediat următoare ministrul, Ministerul vor veni cu o soluţie . De ce nu treptat redus preţul? Eu subliniez că tot ceea ce va hotărî Ministerul Sănătăţii va fi şi în acord şi cu asociaţiile de pacienţi şi cu producătorii. Noi nu vrem să ajungem în situaţia în care pe anumite componente să avem distorsiuni în piaţă. Asta va fi o chestiune care, pe termen scurt, să venim cu soluţii prin dialog”, a spus premierul.

În replică la acuzațiile aduse, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că să se spună că el nu a luat nicio măsură pentru lipsa medicamentelor ”întrece orice limită a nesimţirii şi a ridicolului, chiar şi pentru acest guvern”.

„Domnul premier Grindeanu nu și-a făcut temele. Nimic nou. Guvernul Grindeanu dă vina pe tehnocrați. Nimic nou.
Să spună că eu nu am luat nicio măsură pentru lipsa medicamentelor, asta întrece orice limită a nesimțirii și a ridicolului, chiar și pentru acest guvern. Reamintesc deci câteva lucruri:
1. În urma noii metodologii de prețuri (ordinul 75) a domnului Ministru Bănicioiu, peste 1.700 medicamente au fost retrase de pe piață.
2. Am schimbat această metodologie de prețuri, prioritizând medicamentele esențiale (conform Organizației Mondiale a Sănătății), vaccinurile și produsele din sânge și plasma care dispăruseră de pe piață punând în pericol viața a mii de pacienți.
=> PSD-ALDE și guvernul domnului Dragnea se pregătește să anuleze această metodologie
3. Am implementat primul sistem în TIMP REAL și TRANSPARENT de raportare a lipsei medicamentelor! Se numește www.medicamente-lipsa.ro
=> a funcționat fără nicio problemă până la predarea mandatului meu. De când am plecat și până astăzi sunt peste 250 de cereri de la oameni care așteaptă răspuns de la actualul guvern. Mai lucrează cineva acolo?
4. Am implementat împreună cu STS primul sistem de MONITORIZARE A STOCURILOR în timp real! Ministerul și Agenția Națională a Medicamentului știu în fiecare moment (!!!) exact câte fiole/cutii/flacoane/etc. există din fiecare medicament din această țară!
=> Sistemul este functional – trebuie doar cineva sa isi dea interesul si sa ia masurile care se cuvin!
5. Ordinul care definește OBLIGAȚIA DE SERVICIU PUBLIC al distribuitorilor – adică, pe româneste: dacă un medicament este în România, distribuitorii au OBLIGAȚIA să îl pună la dispoziția spitalelor și farmaciilor din România!… prin acest ordin se pune frână EXPORTULUI PARALEL!
Măsurile guvernul PSD-ALDE de până acum și mai ales faptul că lasă de izbeliște mecanismele pe care le-am lăsat funcționale la MS, dăunează pacienților, medicilor, spitalelor, farmaciilor și bugetului de stat! Există: un singur BENEFICIAR real: distribuitorii de medicamente care fac EXPORT PARALEL (=vând în altă parte medicamentele destinate românilor!) și un singur BENEFICIAR politic: PSD-ALDE… care mințind cu nerușinare în campania electorală au luat voturile românilor, români care acum vor suferi în urma dispariției medicamentelor și a întoarcerii (în câteva luni, când nu o să mai poată să dea vina pe tehnocrați) la epoca „avem de toate, tratam ca în Germania”. A trecut campania. Nu mai este un joc politic! Inepțiile și minciunile pe care le răspândesc nu țin loc nici de medicamente, nici de spitale. PSD a câștigat alegerile. Ar face bine să se apuce de treabă sau măcar să nu distrugă ce s-a făcut bun! Domnule Grindeanu, să vă fie rușine! Și nu de mine, ci de toți oamenii care v-au votat și pe care îi lăsați fără medicamente!”, a scris Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

Disputa pe fondurile europene

Tot marți, la finalul unei vizite de lucru pe care a efectuat-o marți la Ministerul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat că Guvernul Cioloș „e zero” în ceea ce privește atragerea de fonduri europene pe exercițiul bugetar 2014 – 2020, adăugând că, dacă fostul prim-ministru nu știe acest lucru, îi va arăta documentele oficiale.

„Am văzut o declarație a fostului prim-ministru Cioloș legată de faptul că anul trecut s-au atras sume de bani. Eu cred că dânsul știe foarte bine la ce mă refer. Noi vorbim de exercițiul bugetar 2014 — 2020. Suntem în 2017, dânsul a fost prim-ministru în 2016. Pe exercițiul bugetar 2014 — 2020 e zero. Dacă nu știe că e zero, o să-i arătăm documentele oficiale”, a spus Grindeanu.

Fostul premier Dacian Cioloș i-a transmis, marți, prim-ministrului Grindeanu că „greaua moștenire” în domeniul fondurilor europene nu există, îndemnându-l să guverneze „transparent” și să nu arunce „fumigene ușor de demontat”.

„Greaua moștenire în domeniul fondurilor europene nu există, domnule Grindeanu, încercați să guvernați transparent și să construiți pe baza politicilor și proiectelor demarate anul trecut în loc sa aruncați fumigene ușor de demontat precum zero fonduri europene”, a scris Cioloș, pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.