Premiile „Constantin Brâncoveanu”, un brand se întoarce din economie în cultura română

Cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la moartea sfântului domnitor-martir, Fundaţia Alexandrion Group a lansat prima ediţie a Galei Premiilor „Constantin Brâncoveanu”. ”De ce am ales să iniţiem Premiile Constantin Brâncoveanu pentru istorie şi cultură? De ce ne-am implicat în aniversarea Brâncoveanu 300, ce va avea loc în această lună la Academia Română? Toate aceste întrebări au un răspuns unic, izvorât din conștiința noastră, din sentimentele de prețuire și respect pentru țara care ne-a adoptat și față de istoria ei fascinantă”, a spuns Nawaf Salameh, președintele Fundației Alexandrion Grup, în discursul rostit la lansarea Galei Premiilor Brâncoveanu.

Seara de gală va avea loc la Palatul Mogoşoaia, pe 3 decembrie. Premiile se vor acorda, anual, sub girul unui juriu prestigios, alcătuit din şapte personalităţi ale ştiinţei şi culturii române, juriu condus de un preşedinte şi însoţit pe parcursul deliberărilor de un secretar. Din juriu vor face parte acad. Dan Berindei, preşedinte, acad. Dumitru Radu Popescu, acad. Augustin Buzura, prof. Eugen Negrici, prof. Andrei Marga, Magdalena Bedrosian, Adrian Majuru şi Dumitru Constantin, secretar.

Se vor acorda șapte premii unor personalități care s-au remarcat în domeniul istoriei, culturii artelor. Nu mai puțin, se vor acorda și premii pentru întreaga carieră. Ele vor consta într-o lucrare originală în bronz a sculptorului Ioan Bolborea, dar și într-o contribuție sub forma unei sponsorizări pentru un proiect sau pentru o nouă lucrare. Primele șapte statuete ale sculporului Ioan Bolborea, care vor fi înmânate laureaților Premiilor Brâncoveanu din acest an, vor fi originale, semnate de autor și cu certificat de autenticitate, iar următoarele lucrari vor fi copii ale acestora. Vor fi premii de valoare, opere ale unui sculptor renumit.

Brâncoveanu – din istorie în economie și din economie în cultura română

Nu este prima inițiativă a Fundației Alexandrion Grup, care a fost și rămâne implicată în sponsorizarea Comitetului Olimpic și Sportiv Român la Olimpiadele de la Atena, Beijing, Londra si, acum, a celei de la Rio de Janeiro, dar și în sponsorizarea echipei feminine de handbal ”U” Alexandrion-Cluj și a echipei de handbal masculin Steaua-Alexandrion. Foarte importantă a fost contribuția Fundaţiei la reeditatea Bibliei de la București, pentru care Patriarhul Daniel a acordat Fundației Alexandrion ”Ordinul și Medalia Sfinții Martiri Brâncoveni”.

”Potenţialul brandului Brâncoveanu se întoarce astfel din istorie în economie şi din economie în cultura română, legându-le pe toate într-un tot unitar. Ne-am gândit ca o parte din succesul brandului Brâncoveanu să îl întoarcem spre cultura din care a provenit, să împlinească astfel aspiraţiile de întemeietor şi creator de cultură ale celui care a fost Constantin Brâncoveanu”, a spus Nawaf Salameh.

Acad. Dan Berindei: Un eveniment care depășește proporțiile sale aparente

”Este bine că numele lui Constantin Brâncoveanu este cinstit. Dar este și mai bine că o fundație a venit cu o inițiativă concreta, pentru că vorbele zboară. Anul acesta vor fi șapte personalități ce vor fi onorate și sprijinite. Domeniile: istorie, cultura, arta și, un lucru deosebit, cariera. Sunt oameni ce vor fi răsplătiți pentru o activitate constantă de zeci de ani”, a declarat academicianul Dan Berindei la evenimentul prilejuit de lansarea Galei Premiilor Brâncoveanu.

”Cred că suntem în fața unui eveniment care depășește proporțiile sale aparente. Într-o lume ce se schimbă în ritm amețitor, cultura ne ferește să ne dezumanizăm, să devenim mașini. Iar inițiativa Fundației Alexandrion este un model pentru alte organisme similare. In numele Academiei Române, pot să spun că ne lovim de nepăsarea altora și că ne bucurăm de o asemenea inițiativă care arată că există prețuire pentru creatorii de cultură și artă”, a mai spus academicianul Dan Berindei.

România va avea, în cele din urma, o gală ce va purta numele marelui domnitor. Brâncoveanu nu a fost un model doar prin sfârșitul său tragic, ci, dupa cum a spus academicianul Dan Berindei, ”a fost un model pentru că a reușit să guverneze 26 de ani în vremuri tulburi și a făcut-o bine, iar țara a fost prosperă. A fost un ”prinț al aurului” și un om al pacii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.