Putin: „Cineva în Turcia a încercat să-i lingă pe americani într-un loc anume”

Preşedintele Vladimir Putin a participat la a 11-a sa conferinţă de presă anuală, la care au venit circa 1.400 de jurnalişti ruşi şi străini. Putin a vorbit despre situaţia din Siria, despre relaţia Rusiei cu Turcia, despre Ucraina, ajungând să răspundă şi unor întrebări despre fiicele sale.

“Nu vrem să fim mai sirieni decât sirienii”

Preşedintele rus a declarat că loviturile aeriene executate de aviaţia rusă în Siria de mai multe luni susţin nu numai armată loială regimului Assad, ci şi ofensiva opoziţiei în vederea combaterii organizaţiei Statul Islamic.

Putin a mai precizat că Rusia va susţine un proiect de rezoluţie propus de SUA la Consiliul de Securitate al ONU, care are drept scop eliminarea surselor de finanţare ale grupului jihadist. Însă Putin a declarat că Moscova nu va accepta “să ni se impună retragerea unui lider”, făcând referire la obiectivul SUA sau al Franţei de a-l elimina de la putere pe Bashar al-Assad. Putin a spus că nu este sigur dacă Rusia are sau nevoie de o bază permanentă în Siria. Armamentul rus – precum rachete de croazieră lansate de pe mare şi din aer – oferă Moscovei suficientă putere de foc să lovească un inamic, a declarat liderul de la Kremlin, apreciind că s-ar putea să nu fie necesară o bază rusă permanentă în Siria.

Putin a mai spus că doreşte să refacă relaţiile cu SUA şi că este gata sa conclucreze cu succesorul lui Barack Obama la Casa Albă. Putin a confirmat recent, după o întâlnire cu secretarul de Stat John Kerry, că va participa vineri la o reuniune internaţionala privind situaţia din Siria.

Turcia s-a ascuns în spatele NATO

“Acţiunile Turciei în privinţa avionului nostru pe care l-au doborât nu au fost binevoitoare, ci ostile, a spus Putin comentând pe marginea incidentului de pe 24 noimebrie de la frontiera turco-siriană. Unul dintre piloţii avionului a fost ucis, la fel şi un militar rus din echipa de recuperare a echipajului.

Din nou Putin a calificat acţiunea Turciei drept “o lovitura de pumnal pe la spate” şi a spus că nu “întrezăreşte la nivelul guvernului turc perspectivele ameliorării relaţiei”. “Au tras asupra avionului nostru, au fost ucişi oameni. Iată ce m-a revoltat: dacă ar fi fost cu adevărat un accident, aşa cum a spus guvernul turc, atunci puneau mâna pe telefon şi dădeau explicatii”. Şi ca sa fie si mai limpede, Putin a spus că “cineva din conducerea Turciei a încercat să-i linga pe americani într-un anume loc şi nu ştiu dacă americanii îşi doreau asta”, scrie The Guardian.

Putin a acuzat Turcia că “s-a ascuns în spatele NATO” şi că a doborât un avion militar pentru ca Rusia “să fugă” din Siria, acolo unde execută lovituri aeriene începând de pe 30 septembrie.

În Ucraina au fost ruşi care îndeplineau sarcini militare

În ce priveşte situaţia din Ucraina, conferinţa de presă din acest an a adus o premiera – Putin a recunoscut pentru prima dată că în Ucraina s-au aflat ruşi care îndeplineau sarcini militare. “Rusia nu a spus niciodată ca nu ar fi avut ruşi în Ucraina, care îndeplineau anumite sarcini militare”. Preşedintele a spus însă că Rusia nu a trimis trupe regulate in estul Ucrainei.

La circa doi ani de la izbucnirea conflictului din Ucraina, Putin a subliniat că Rusia nu are niciun interes ca situaţia din ţara vecină să se înrăutăţească şi mai mult şi că doreşte o soluţie, însă nu în detrimentul populaţiei rusofone din estul Ucrainei. “Nu ne dorim o agravare a conflictului. Vrem ca acesta să înceteze cât de repede posibil, însă nu prin aneantizarea oamenilor din estul Ucrainei”, a spus Putin.

Liderul de la Kremlin a îndemnat Guvernul ucrainean să aprobe rapid un pachet legislativ cu privire la organizarea unor alegeri locale în Ucraina, dar a afirmat că autorităţile ucrainene avansează încet în această problemă. Pachetul legislaticv la care face referire Putin a fost negociat împreună cu Franţa şi Germania şi aplicarea sa i-ar putea nu numai salva de orice răspundere penală pe liderii separatişti din Donbas, ci i-ar putea legitima în actualele lor funcţii, până acum nerecunoscute de Kiev.

El a declarat că Moscova vrea ca acest conflict să fie soluţionat şi este pregătită să-şi folosească influenţa pe care o are pe lângă rebelii proruşi din estul Ucrainei pentru a se ajunge la un compromis.

Când i s-au cerut detalii despre cele două fiice, născute în fosta RDG în anii 1980, Putin a răspuns extrem de evaziv şi uşor enervat, odata ce nu a vorbit niciodată despre familia sa. “Fiicele mele locuiesc în Rusia şi au studiat în Rusia. Sunt mândru de ele. Vorbesc fluent trei limbi străine. Nu discut cu nimeni despre familia mea”, a spus Putin. “Fiecare persoană are dreptul să-şi decidă propria soartă, să-şi traiasca propria viaţă şi să o facă cu demnitate”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.