×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 4 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Luni, 29 mai 2017, 20:11
EUR (€)
+0.0064 ↗
4.5637 RON
USD ($)
+0.0181 ↗
4.0822 RON
• • •
Legea salarizării unitare generează tot mai multe nemulțumiri
SANITAS amenință cu blocarea sistemului

Federația SANITAS amenință că va bloca activitatea în sistemul de sănătate publică și asistență socială dacă legea salarizării unitare va fi adoptată în varianta Ministerului Muncii, fără amendamentele depuse de sindicate.

Potrivit Federației, legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice va crea noi dezechilibre în sistemul de sănătate publică și asistență socială, dacă aceasta va fi adoptată de Parlament în forma înaintată de Guvern, fără amendamentele depuse de sindicate.

"Federația SANITAS a semnalat Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății și premierului Sorin Grindeanu, în discuții repetate, omisiunile și discriminările între diferite categorii de personal în ceea ce privește nivelul și modul de salarizare. Toate problemele identificate au fost corectate printr-o serie de propuneri de amendamente pe care Federația SANITAS le-a depus atât la instituțiile guvernamentale, cât și la Parlament", se arată într-un comunicat transmis joi.

Potrivit sindicaliștilor, reprezentanții ministerelor de resort au apreciat observațiile SANITAS ca fiind pertinente, dar cu toate acestea propunerile sindicale au fost respinse în Comisia de Muncă din Senat.

"Deși, în dezbaterile anterioare, reprezentanții ministerelor de resort au apreciat observațiile SANITAS ca pertinente, constatăm că, în Comisia pentru muncă din Senat, toate propunerile sindicale sunt respinse. Ceea ce este și mai aberant, senatorii din această Comisie au dat vot negativ inclusiv amendamentelor votate de celelalte comisii senatoriale — Comisia de sănătate și cea de Buget Finanțe! Nu există nici o dorință reală de consultare, de discutare a amendamentelor opuse de sindicat?", se precizează în comunicat.

Totodată, SANITAS menționează că legea cadru a salarizării unitare putea fi adoptată prin asumare guvernamentală.

"Singurele argumente acceptate de senatori au fost cele ale reprezentanților Ministerului Muncii. Practic, noi, organizațiile sindicale, am fost invitate în sala de dezbatere doar pentru ca partea guvernamentală să nu fie acuzată de lipsă de transparență. La fel de bine, Legea-Cadru putea fi adoptată prin asumare guvernamentală, căci nu există nici o diferență!", relevă sursa citată.

SANITAS solicită o ierarhizare corectă a salariilor, cuprinderea tuturor categoriilor profesionale care lucrează în sănătate, includerea categoriilor profesionale din sănătate și asistență socială care au fost omise, precum și eliminarea plafonului de 30% și aplicarea integrală a creșterilor salariale începând cu 1 ianuarie 2018 pentru toți salariații din sănătate și asistență socială.

"Ca principii generale ale aplicării Legii-Cadru, noi, Federația SANITAS, cerem: o ierarhizare corectă a salariilor, pe verticală, în cadrul Familiei ocupaționale de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială"; cuprinderea tuturor categoriilor profesionale care lucrează în sănătate și asistență socială (inclusiv personalul TESA) în Anexa care reglementează salarizarea personalului din aceste domenii (Anexa ÎI); includerea tuturor categoriilor profesionale din sănătate și asistență socială care au fost omise; pentru Familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială" am solicitat eliminarea plafonului de 30% nivel la care, în actualul proiect, au fost limitate sporurile; aplicarea integrală a creșterilor salariale începând cu 1 ianuarie 2018, pentru toți salariații din sănătate și asistență socială", a mai spus SANITAS.

Sindicaliștii atrag atenția că în situația în care atitudinea deputaților va fi similară cu cea a senatorilor din Comisia de Muncă, aceștia sunt pregătiți să își susțină drepturile prin toate mijloacele legale, inclusiv blocarea activității în sistemul de sănătate publică și asistență socială.

Publicat Joi, 18 mai 2017
989
 | 0
 | 3
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Mischa
+1
De parca sistemul ar functiona...
Publicat Joi, 18 mai 2017
+Răspunde
TESA SPECIALĂ
+1
TESA de la sănătate face ceva diferit de cel de la școli, de cel de la prefectura, de cel de la tribunal, de cel de la minister! Nu tot se aprovizionează cu hârtie și consumabile, face salarii, face viramente, declarații nominale ȘA. De ce ? Unul are ”atingerea” Dascălilor, altul a Magistraților, iar cei de la RAJ-APA a Canalizărilor! De asta trebuie salarii diferite! Lege falimentară, și din cauza Curții constituționale care a făcut o vraiște!
Publicat Joi, 18 mai 2017
+Răspunde
Gadel
+4
Dai nas lui Ivan si se urca pe divan.Astia la fel ca politaii care au salarii duble fata de armata vor sa fie retribuiti inclusiv paznicii la hipersalariile medicilor carora in loc sa li se impute costul studiilor inainte de a pleca afara li se tot da si li se da fara sa mai vorbim de ce primesc de la pacienti. Dati-le fratilor ca si la cei din justitie care fac injustitie caci actul medical e pe zi ce trece tot mai neprofesionist.
Publicat Joi, 18 mai 2017
+Răspunde
Recomandate
Lacrimi la ultimul meci al lui Totti
Publicat acum 21 ore şi 21 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Subiectele zilei
8 articole/ Actualizat Miercuri, 10 mai 2017
alarm off
Cronica din Berceni
8 articole/ Actualizat Duminică, 21 mai 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
20 articole/ Actualizat Duminică, 28 mai 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
121 articole/ Actualizat Joi, 25 mai 2017
Sorin Avram

„Am înţeles critica, sunt de acord cu ea.“ Aceasta a fost reacţia lui Cosmin Prelipceanu la finalul lecţiei de jurnalism pe care Cristian Tudor Popescu i-a predat-o la o oră de maximă audienţă.

Sorin AvramPublicat acum 4 minute