Scandal în Parlament pe legea privind folosirea limbii materne

Comisia juridică şi Comisia de administraţie au respins, miercuri, cu majoritate de voturi proiectul de lege propus de UDMR care prevedea reducerea pragului de reprezentare la 20% la 10% pentru folosirea limbii materne în relaţia cu administraţia publică.

Propunerea de respingere în integralitate a proiectului de lege a aparţinut opoziţiei parlamentare şi a fost votată cu majoritate de voturi, deşi deputatul UDMR Marton Arpad a propus dezbaterea proiectului de lege pe articole.

După nici o jumătate de oră de discuții, deputații USR au părăsit sala. În favoarea proiectului au votat doar deputații UDMR.

Potrivit proiectului de lege respins, în unităţile administrativ teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 10 % din numărul total al locuitorilor, care şi-au declarat apartenenţa etnică sau în care există un număr semnificativ de cetăţeni aparţinând minorităţilor naţionale, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice de interes local sau judeţean precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia, folosirea limbii materne, în conformitate cu procedurile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte. Proiectul care a fost prezentat de deputatul UDMR Marton Arpad.

Reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare au afirmat că România rămâne una dintre ţările model în ceea ce priveşte toleranţa faţă de minorităţi.

Votul dat în comisiile reunite a fost urmat de aplauzele parlamentarilor care au luat parte la şedinţă.

Senatul este camera decizională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.