Scrisoare (foarte) deschisă adresată domnului Hans G. Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România

Domnule ambasador,

Vă adresez această scrisoare în dubla calitate de cetăţean şi jurnalist român şi american, stabilit la New York în urmă cu 28 de ani. Ca orice persoană cu dublă cetăţenie, dar şi ca jurnalist, editor şi fondator al celui mai vechi ziar de limba română în activitate la New York, „New York Magazin – Romanian-American News“, urmăresc cu atenţie viaţa politică, social-economică şi cultural din ţara mea de origine, România, dar şi cea din ţara de adopţie, Statele Unite, unde am solicitat (şi primit) azil politic în luna februarie 1989.

Iubesc ambele ţări deopotrivă, căci România este locul unde m-am născut şi am fost educat, iar America mi-a întins mâna într-un moment dificil al vieţii mele şi pentru asta îi voi fi recunoscător tot restul vieţii. Dar să trec la subiectul acestei scrisori.

Domnule ambasador,

Consider că ieşirile Dvs. publice, partizane şi lipsite de o cunoaştere profundă a realităţilor româneşti, nu sunt compatibile cu misiunea încredinţată de fostul preşedinte Barack Obama şi de actualul preşedinte Donald Trump.

Nu cunosc un alt ambasador american într-o ţară membră a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice, cum este cazul României, care să intervină în viaţa politică în modul în care o faceţi Dvs., mai ales că aşa-zisa luptă anticorupţie în România, de care sunteţi atât de preocupat, a devenit o perdea de fum sub care se ascund infracţiuni niciodată semnalate în intervenţiile Dvs.

Cazul cel mai recent îl reprezintă denunţul fostului ministru al Societăţii Informaţionale şi al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, în care doi foşti ambasadori americani în România, Nicholas Taubman şi Mark Gitenstein, sunt acuzaţi că au participat la mega-escrocheria Microsoft, unde statul român a fost păgubit de zeci de milioane de euro, cu complicitatea unor înalţi demnitari români – inclusiv a fostului preşedinte Traian Băsescu!

În aceste condiţii, dacă tot v-aţi implicat în lupta anticorupţie şi în apărarea statului de drept în România, lucru nepermis pentru un diplomat străin, aşteptam de la Dvs. o reacţie pe măsura gravităţii faptelor semnalate în denunţul fostului ministru Gabriel Sandu.

Domnule ambasador,

În finalul acestui mesaj, îmi permit să vă întreb dacă Departamentul de Stat, Congresul SUA şi actualul preşedinte Donald Trump, pe care l-am susţinut personal în campania prezidenţială din 2016, au cunoştinţă despre marile dosare de corupţie în care au fost (sau sunt) implicaţi înalţi oficiali americani şi români.

Cât despre intervenţiile Dvs. publice, consider că ele alimentează sentimentul antiamerican în România şi aduc un deserviciu relaţiilor dintre cele două ţări prietene şi partenere. Mi-am permis să fac aceste observaţii din dorinţa de a contribui cu un punct de vedere la o evaluare corectă a modului în care vă implicaţi – poate cu cele mai bune intenţii – într-o chestiune sensibilă cum este anticorupţia, dar care îi priveşte deopotrivă atât pe români cât şi pe americani.

Cu stimă, Grigore L. Culian
New York, 29 septembrie 2017

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.