Secretarul general al NATO, așteptat joi în Ucraina

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, este așteptat joi în Ucraina, în contextul unei noi creșteri a tensiunilor privind prezența rusă la frontiera ucraineană, a anunțat miercuri Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev, transmite AFP, preluată de AGERPRES.

Vizita, care are loc la invitația președintelui ucrainean Petro Poroșenko, are îndeosebi ca scop să pregătească o reuniune a unei comisii cu participarea Alianței nord-atlantice și a Kievului, care nu este membră a organizației militare, a menționat ministerul pe contul său de Twitter.

Miercuri, o purtătoare de cuvânt a NATO a subliniat că numărul militarilor ruși de la frontiera ucraineană a crescut de la 12.000 la jumătatea lunii iulie la 20.000, ceea ce creează o ‘situație periculoasă’, iar NATO se teme ca Rusia să nu folosească ‘pretextul unei misiuni umanitare sau de menținere a păcii pentru a trimite soldați în estul Ucrainei’.

Acuzată de Occident că le furnizează arme separatiștilor din estul ucrainean, Rusia a lansat luni manevre militare în apropiere de frontieră. Exercițiile, la care iau parte circa 100 de avioane de luptă, au fost denunțate de către Kiev și Washington ca fiind ‘provocări’. În weekend, Anders Fogh Rasmussen a vorbit pe un ton dur de ‘agresiunea rusă’ din Ucraina, care justifică potrivit lui ‘pregătirea de noi planuri de apărare’. O astfel de retorică divizează Alianța, unii dintre membrii ei dorind să evite o precipitare a crizei din partea lui Vladimir Putin, notează AFP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.